Scrisori de dragoste (2) - Cine-i vinovat de dor?

Nu există vinovaţi ai dorului, pentru dor, de dor. Dorul e. Şi nu e din cauza a/din vina a ceva sau a cuiva. Dorul nu-i din vina iubirii, nici a uitării, nu-i din vina dorinţei şi nici a respingerii, nu-i din vina lipsei de timp sau de interes, nu-i din vina nepotrivirii, necomunicării, neînţelegerii sau a depărtării.
Dorul uneori e plăcut, alteori acut, iar alte dăţi poartă nume. Dorul doar e, şi nu e nimic altceva. Nu e nimeni vinovat de dor. Căci dorul doar e.

Scrisori de dragoste - ale Inimii Curajoase

Unic CrisiMi: Dantelărelile mele

Înţelepciune de la Chiti Chet (2)

Norocoasă ce mi-s, că am un maestru propriu şi personal care stă cu mine, se agită şi nu mă lasă până ce nu învăţ lecţia, chiţ că o repet de nenumărate ori! Maestrul meu personal, de casă, Chiti Chet (pe numele real de pisică Eva, pentru cei ce n-au ochi să vadă şi urechi să audă), m-a învăţat încă o mare lecţie.
Dacă eu o provoc şi o împung în glumă cu un creion pe blăniţă, ea răspunde cu o lăbuţă înspre mine, şi eu continui s-o împung ca răspuns şi ea continuă poate să mai dea cu lăbuţa sau să apuce creionul cu colţii, şi o împung iar şi se sâcâie şi răspunsul îi e tot mai nervos, ceea ce cumva îmi dă şi mie o sâcâială mai mare, şi tot aşa până ce cu maximă furie sarie cu colţii şi cu ghearele şi mi se-nfige-n mână pân la sânge.... şi ce păţeşte îmblănita atunci? Îşi ia o maaaare scărmăneală... căci ce linişte ar fi fost dacă nu m-ar fi băgat în seamă sau doar ar fi dat cu lăbuţa în glumă fără să se enerveze. Şi mai bun efect ar fi avut dacă m-ar fi dat un pupic de-al ei specific pe mână... imediat aş fi mângâiat-o în loc s-o mai sâcâi cu creionul.
Aşa că mi-am amintit de situaţii cu împunsături primite de mine şi am învăţat încă o dată de la maestrul Chiti Chet. Când vin chestiuni care mă sâcâie, mă împung, mă enervează, de reacţionez în acelaşi ton, de mă las prinsă de ele, de stres şi panică şi furie... toate cresc cresc şi în final mă aleg cu o mare scărmăneală!

             Cu mulţumiri, Maestrului meu, Chiti Chet - pentru publicul larg, Eva

Făcători de bine...şi binefăcători

Să mă ferească "Înger îngeraşul meu" de cei care vor să-mi facă bine din proprie iniţiativă şi cum cred ei că e bine. Încerc să înţeleg şi să nu uit că au intenţii bune, dar e ca un făcut, cei care zic că mă iubesc mai tare şi că din mare drag şi preocupare mă ajută, ăia îmi mai bagă încă un cuţit în spate. Şi nu oricând, nu nu, căci atunci când eu sunt veselă şi în direcţia "spre sus" stau liniştiţi, ci atunci când mi-e mai greu şi sunt în ape mlăştinoase, atunci aceşti "făcător de bine" zic că din iubire mă ajută sărindu-mi în cap... uită că de fapt, când sari în capul cuiva rezultatul e de mai multă greutate... deci scufundare.
După mai multe secole în care "făcătorii de bine" mi-au dat câte un "avânt"  bine intenţionat atunci când eram la marginea gropilor (norocoasă mai sunt că n-am stat pe marginea hăurilor) tot am învăţat cîteva lucruri utile:
* să mă feresc de făcătorii de bine şi să nu-i iau în serios, că-i groasă treaba, te pot juca emoţional şi arunca în deprimare, în decizii impulsive , furii etc., tocmai în momentele când ai nevoie de mai multă încredere, de minte aerisită şi limpede
* să-mi aleg cu mare mare grijă binefăcătorii
* că sunt doar două moduri în care poţi da ajutor real cuiva: atunci când ţi se cere clar "ajută-mă cu aia", scurt şi la obiect şi atunci mare ajutor mai e; sau când eşti foarte înţelept, înţelept în general sau înţelept într-o privinţă, dar nu că aşa te crezi tu, sau că ai vreo vârstă înaintată sau că eşti prieten rudă şi apropiat al cuiva... ci înţelepciune reală demonstrată prin felul în care străluceşte viaţa ta şi tu personal cu străluciri de bine.
Altfel, e ca şi cum tu ai avea nevoie de lămâie să-ţi ia greaţa de la stomac şi cineva bine intenţionat şi iubitor îţi dă kiwi... doar că fructul ăsta kiwi îţi dă bila peste cap, şi rămâi şi cu greaţa la stomac şi cu nevoia acută de lămâie şi cu răul de la bilă... şi cu bonus extra special faptul că eşti dezamăgit că tocmai ăla mai drag ţi-a făcut rău când îţi era deja rău.
Până la urmă în toată povestea asta nu-i nimeni vinovat, chiar dacă făcătorii de bine mă scot din minţi uneori ...  în povestea asta, ca în majoritatea poveştilor, tot despre cum să-ţi păzeşti bine funduleţul e vorba.

Pentru că-mi place jocul (1)

şi ador jartierele...

My "World peace"

Dacă aş fi în finala unui concurs de frumuseţe, nu oricare, ci chiar "Miss Universe", că doar n-aş participa la vreun concurs mai mărunt de-atâta, când m-ar întreba care e planul meu de acţiune...eu n-aş zice celebrul  "world peace", nu că nu-i o chestie frumoasă, doar că nu e planul meu cel mai măreţ de care să mă preocup. În schimb aş zice "cupluri minunate şi mereu mai înfloritoare". Căci ştiu că iubirea creşte în timp .. că ăsta-i rolul ei, să crească să înflorească să strălucească, nu să dispară în 2 sau 3 ani cum zic prognozele celor dezinformaţi şi pesimişti şi distructivi, nu să se transforme în duşmănii, agresiuni, minciuni şi-nşelăciuni, să scoată ce-i mai întunecat dintr-o persoană. Înflorirea, asta-i rolul iubirii, iar rolul oamenilor e s-o ude şi s-o crească, că nici pomii fructiferi nu cresc singuri. Asta-i afirmaţia mea ideală de Miss Universe, şi nu ştiu ce ar putea face un bărbat pentru asta, dar ştiu că femeile pot face multe, multe, de la alegerea seminţelor roditoare şi cele mai potrivite la întregul cultivat. Pur şi simplu ştiu.

Protector

Adevăratul protector nu prea apare la vedere. Nu ştiu de ce, nu prea încerc să înţeleg. Vestea bună e că stă prin preajmă.. prin umbră mai degrabă decât la lumină. Poate că aşa-i jobul ăsta de protector, în umbră şi-n anonimat. Important e că-i acolo când nu îl cred să fie. Şi intervine la mare nevoie, adesea fără să mă prind, fără să-i cer direct. Protectorul de meserie e nevăzut, necunoscut, dar mereu la datorie. Nu e cel ce-mi trăncăneşte multe sfaturi, nici cel care se da pe faţă cu mare prietenie, nici cel la care mă îndrept cel mai adesea la nevoie, nici cel ce mi-aş dori să-mi vie-n ajutor. Nu că aceştia n-ar vrea s-ajute sau c-ar fi rău intenţionaţi, ci că nu se pricep. Uneori, protectorul se arată cine e, alteori nu.. dar întotdeauna e atât de confortabil şi de minunat şi cald, când zac sub aripa sa protectoare şi odihnitoare. Nu-mi rezolvă problemele ci mă relipeşte într-o unică bucată cu suflul său de apă vie, nici mai devreme nici mai târziu, ci chiar înainte de a mă desface toată-n bucăţele mici de mozaic şi praf. Iar uneori îl văd, îl aflu pe adevăratul nume şi-mi pare că pricep de ce fuge în mare repezeală, nu că n-ar vrea să stea, să mai rămână, doar că-i e frică, frică că i-ar place să rămână şi mai mult. Protector aşa cum e, dar tot îi este frică, că s-ar îndrăgosti şi-ar vrea să stea mai mult decât are ca misiune.

Caut, caut şi-mi amintesc că iubesc

Am suişuri şi coborâşuri, de la bucurii şi stări de bine şi încântare tot ma fură lucrurile înspre tristeţi, furii, spaime, înspre stresuri şi situaţii din care nici nu mai ştiu să mă despleticesc şi să găsesc soluţii. Şi iar mă bucur dar inevitabil mă împleticesc şi iar mă astupă ca-n etuvă gânduri şi chestiuni ce nu văd cum să le-aranjez. Şi caut, caut, caut şi apoi îmi amintesc că iubesc. E fermecător şi mulţumesc că-s lucruri din afara mea ce-mi amintesc cum e atunci când simt că iubesc. Astfel, mă ridic eu pe picioare, tocmai când pare că mă-mpotmolesc.

Secretul unei cuceritoare

Inimi frânte şi suspine în rândul bărbaţilor, admiratori nenumăraţi şi înfocaţi, complimente îndrăzneţe şi ochi pofticioşi...ce sunt pe cale să dezvălui eu acum este de fapt reţeta secretă a marilor curtezane şi gheişe, femei fatale şi muze de-a dreptul. Femeile sunt foarte induse în eroare, caută care mai de care să se machieze, împopoţioneze, sclipicioşeze, danteleze etc., în dorinţa de a fi admirate. Dar nu se întâmpălă mare lucru, pentru că nu ăsta-i secretul muzelor. Pentru seducţie maximă de fapt este necesară o pereche de pantaloni de trening, lărguţi cât să-ţi facă fundul mai mare decât de obicei, părul ciufulit, neapărat nepieptănat de minim 2 zile, sau prins într-un fel de coadă semi căzută şi încâlcită spre ciufulită, "0" machiaj, nici măcar un strop de anticearcăn, nimic absolut nimic, nu nu, nici măcar un pic de mascara sau luciu de buze, desigur nişte încălţări sport sau şlapi sau bocăncei, ceva lejer mare şi fără urmă de toc, atitudinea odihnită şi totală neatenţie şi lipsă de interes pentru persoanele apărute în cale. Niciodată de când mă ştiu nu primesc mai multe complimente, zâmbete, saluturi şi invitaţii la discuţii măcar, dacă nu la sucuri şi cafele, claxoane şi gâturi lungite ...ca atunci când merg în trening şi nemachiată. Şi nu că ar fi o chestiune de întâmplare, ţinuta secretă n-a dat greş niciodată, e testată în ani de zile, de fiecare dată cu succes. În sfârşit mi-am dat seama de secretul marilor cuceritoare.

Crai de tobă

Aaaah Crai de tobă... din aceeaşi serie cu "Damă de caro sub cer indigo...vino să-ţi ghicesc cărţile vorbesc şi nu ne minţesc", doar că în cărţile destinului meu, de data asta. Da, de când mă ştiu, încă mă mai jucam cu păpuşi şi Crai de tobă ieşa în cărţi şi-n calea mea. Tot timpul iese craiul ăsta în drumurile mele. Nu că l-am pus eu, apare el. Nu de ghindă, nu de cupă, nu de pică. Ce să fac, dacă aşa zice cartea şi Destinul. Crai de tobă de la drum, om în straie alese, semn de apă, păi da de apă că nu degeaba o fi vorba aia "Are balta crai de tobă". Nu-i chiar totul lapte şi miere că iese când cu supărare când cu bucurie. Ce să-i fac ăsta-i rolul (măcar că eu aleg actorul). Pe temei nu se vede clar şi nu se ştie, că mai e rost încă de vreo întorsură două. Mda din păcate. Dar iese la aşternut, asta fără îndoială, iese limpede ca lumina zilei pe aşternut şi-n gând. Nu zic c-o fi ideal dar bine că apare în crucea vieţii, ca să nu fie auster. Nu ştiu cum e până la final, că în destin mai sunt şi cumpene şi zone obscure care nu se dezvăluie cu una cu două, dar până la urmă şi la final cică tot el, Crai de tobă, se ridică păgubit şi-nlăcrimat. Acu deh, ce să-i faci, aşa arată cărţile astea, nu c-am zis eu.  Eu am ştiut dintotdeauna de Crai de tobă şi mi-e drag de când e lumea, normal că l-am îndrăgit de când tot iese în maslu. Păi dacă aşa vrea Destinu să-mi pună crai de tobă în cale... eu ce să fac,  să nu-mi pice cu drag la inimă?

Cealaltă eu

S-ar putea să mai fie o eu de care nu am cunoştinţă. Sau s-ar putea să fie aceeaşi eu şi să nu-mi amintesc de mine mine. Sau s-ar putea ca oamenii care mă văd să creeze în jurul meu o fantezie a ceea ce ar dori ei să fie cineva ca mine. Altfel nu-mi explic cum de, în ultimele zile, persoane pe care nu le cunosc absolut deloc, dar şi persoane pe care le ştiu de ceva vreme, ba mi-au urat casă de piatră pentru căsătoria mea cu un bărbat ce nu l-am întâlnit în veci şi nici nu i-am reţinut numele, ba pentru afacerile mele nou începute cu succes, ba că m-au văzut la volanul unei maşini ce n-am avut-o niciodată, ba indicându-mi rochii drept fiind exact pe stilul meu, dar pe care adevărata eu eu nu le-ar purta niciodată, ba fiind strânsă cu sete în braţe de cineva pe care nu l-am mai întâlnit...Cealaltă eu, bag de seamă, are o viaţă diferită de a mea. Şi cum majoritatea persoanelor erau încântate, nu m-am mai pierdut în explicaţii şi negaţii, am zâmbit şi am primit felicitările. Că doar cine sunt eu eu să le stric bucuria, dacă cealaltă eu le-a provocat-o. Doar celui ce m-a luat în braţe i-am dat un cot, acuma poate că cealaltă eu l-ar fi sărutat, dar mie mie nu mi-a plăcut. Ce să fac.. gusturile la bărbaţi la fel ca şi la rochii ne sunt total diferite.
Eu eu sper ca toate astea să fie din cauza celeilalte eu, căci n-aş vrea ca toţi oamenii ăştia să fie de fapt vizionari şi să mă felicite pentru ce ştiu ei despre viitor, sau mai grav, ei să fie în prezent iar eu să fi rămas blocată în trecut. Nici nu zic că cealaltă eu face lucruri neplăcute mie mie, nu nu zic aşa ceva, doar că... ufff gusturile la bărbaţi şi rochii ale celeilalte eu....... eu eu n-aş vrea deloc să fiu în locul ei.

Anonima

Ma cherie a Paris

Un surâs de portăreasă

În vremuri de calm şi bucurie, m-am întrebat: Cum a venit tulburarea, când a venit, în alte vremuri de calm şi bucurie, de demult. Credeam cu ceva naivitate şi în absenţa cercetării, că tulburarea s-a strecurat ca o parşivă, ca o trişoare fără reguli şi obraz. Da de unde, am defăimat aiurea tulburarea.
Tulburarea a intrat ca o doamnă onorabilă pe poartă. Pe porţile mele. Pe care le-am deschis instant la sunetul de sonerie fără să arunc o privire pe vizor, sau pur şi simplu le-am lăsat deschise pe termen nedefinit, ca ziua în amiaza mare într-un cartier civilizat... sau chiar nici n-am ştiut că sunt şi porţi ce le-aş putea deschide şi închide, după plac. Când tulburarea a ieşit, desigur, nu există îndoială, tot pe poartă a ieşit, de bună voie sau scoasă-n şuturi, nici nu mai contează cum. Precum nici nu mai contează cum, în ce fel, chip şi-asemănare a venit, de cine sau de când a fost trimisă.
Acum că mi-a picat fisa cu musafirii nedoriţi, am un nou scop pentru viaţă. Să-nvăţ şi să mă perfecţionez în arta de-a fi portăreasă.

Dorinţa arzătoare

Dorinţa arzătoare, nu trebuie astupată ci urmată până la capăt. Căci pentru ce sunt oare ele arsurile, ba chiar obsesiile, decât pentru a-ţi da forţă şi resurse, să te împungă de la spate ca să duci lucrurile până la îndeplinire deplină?

De drag şi dor

Iată singura cale potrivită pentru a primi pe cineva în viaţa ta. De drag şi de dor. De ce oare ar vrea vreo femeie (sau un bărbat, dar  nefiind barbat mi-e mai uşor să privesc lucrurile din perspectiva feminină) să vină vreun bărbat la ea, să trăiască cu ea, din orice alt motiv, altul decât de drag şi de dor. Altul, adică din constrângere, din obligaţie, din ameninţări, dintr-un contract scris, din instincte doar animalice, din obişnuinţă şi mecanicitate ... foarte groaznic, şi chinuitor şi cel mai groaznic pentru suflet. Căci nefiind din dor şi de mare drag, când alte motive aduc pe cineva lângă tine, sufletul îşi pierde aripile, îşi pierde bucuria, se ofileşte, uşor, uşor, zi după zi, se ofileşte şi sufletul tău şi sufletul celuilalt... uneori fără să înţelegi ce se întâmplă cu bietul suflet schingiuit. Când de fapt rolul sufletului e să înflorească, ca o sămânţă proaspătă şi parfumată cu rod mesmerizant. Şi cât mai înfloreşte sufletul din drag şi dor... indescriptibil în cuvinte, doar de trăit în sentimente. Multe suflete plâng trăind în perechi, pentru că principala activitate a stăpânilor lor e cum să-l ţină mai strâns în laţ pe celălalt, prin ce mişmişuri să-l mai constrângă, cum să-i mai ceară şi să-l aducă la punctul dorit. Bietele suflete ce-ar mai creşte ele udate şi cultivate doar cu drag şi dor, oferite de bunăvoie. Căci sufletele lăsate libere au infinite daruri de oferit celorlalte suflete, tot ce ţi-ai dorit vreodată şi încă şi mai multe pe deasupra.

Stăpânii dimineţilor

O vorbă din bătrâni zice "Cine stăpâneşte dimineaţa, stâpâneşte toată ziua precum şi noaptea", sau dacă nu zice chiar aşa zice ceva de genul cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge. Nu contează care-i vorba, ci contează că asta-i ideea. Luptele cele mai aprigi se dau dimineaţa, nu oricare dimineaţă, ci momentul trezirii din vis, momentul trecerii între cele două lumi. Atunci sunt bătăliile cele mai crunte, în oameni şi pentru oameni. Puterile tainice îşi duc în fiecare dimineaţă, a fiecărui om, luptele cele mai crâncene, căci chiar dacă omul nu-i mereu conştient, puterile tainice ştiu secretul dimineţilor. Cine pune stăpânire pe dimineţile omului, cam va fi câştigător în toate luptele de peste ziua şi noaptea care urmează. În intervalul trezirii al finei reîntoarceri strat cu strat de la vis la trezire, ce pentru om durează poate imperceptibil de puţin, lupta-i cruntă şi fioroasă. Acum se înfruntă blândeţea cu agresivitatea, iubirea cu ura, magia cu uitarea, bucuria cu depresia, încrederea cu fricile, şi poate chiar îngerii cu demonii, cine ştie. Se confruntă cei doi poli pe baza căruia e construită toată lumea personală şi lumea toată. Într-atât de înfiorătoare-i lupta. Oamenii, dacă-s diplomaţi şi cunoscători, pot lua parte la lupta asta, doar să vrea. Nu să se lupte direct, ci să dea ajutor şi favoruri uneia dintre armate. Armate-i care-i convine fiecăruia, după om. Dacă pe om nu-l interesează de lupta asta, o armată va câştiga oricum şi va cam domina toate orele ce urmează, căci celelalte lupte de peste zi şi noapte greu le mai câştigă o altă armată, poate dacă apar ceva forţe noi din exterior...dar asta apare în puţine zile. Şi uite aşa oamenii se trezesc dominaţi de anumite stări mentale şi sufleteşti, de tendinţe şi apăsări, pe care nu mai ştiu cum să le controleze toată ziua.
E ca şi cum în lupta de dimineaţă s-ar câştiga cea mai puternică armă şi forţă magică care-i cam bate pe toţi ceilalţi, grosul rezervelor de merinde şi muniţii pentru armate, precum şi poziţiile strategice ale trupelor pentru următoarele confruntări.
Dar dacă omul decide să se implice în luptele de dimineaţă, când ce-i drept e oarecum adormit şi confuz, implicarea sa contează mult, chiar şi aşa. Implicarea sa în momentul critic de dimineaţă poate duce la schimbarea unei zile, apoi a mai multor zile şi apoi a întregului viitor. Nu degeaba se zice că fiecare zi e un nou început. Este pentru cei care ştiu tâlcul, căci dimineaţa se decid stăpânii zilelor şi-ai nopţilor şi-ai întregii vieţi până la urmă. Cine vrea să trăiască într-un anume mod, decis personal şi nu aşa după cum o fi să fie, e cazul să se implice personal în luptele dimineţii, să sprijine armatele dorite.

O zi de toamnă galbenă şi luminoasă ....

O zi de toamnă galbenă şi luminoasă .... privită de la o fereastră nu e niciodată la fel ca celelalte zile de toamnă galbene şi luminoase... Seamănă, îţi evocă zile galbene de toamnă luminoasă din zonă dulce de coline, cunoscute de prin alte timpuri, dar nu, nu, nu, nu e la fel. Diferenţele, la fel ca diavolul, stau în detalii. numărul de frunze rămase în copaci e diferit, tonurile de galben sunt altele, numărul de nuanţe combinate şi intensităţile lor de galben, cupru, auriu, ruginiu, verde cu influenţe mai arămii sau mai brune....diferă, umiditatea din aer, numerele şi formele şi orânduielile de nori precum şi consistenţa cerului diferă. Ca să nu mai vorbesc de copiii care se joacă printre frunze, de însoţitorii lor, de trecătorii de pe stradă...sau ce să mai zic de însăşi privitoarea de la fereastră, care poate o evocă pe aceeaşi privitoare a unei zile de toamnă dintr-un alt timp, dar diferă sentimentele şi gândurile şi scopurile ei sau celulele care se regenerează şi nu mai sunt aceleaşi deşi seamănă, respiră altfel aerul de toamnă, pentru ochi şi suflet altfel alunecă catifelată imaginea zilei de toamnă ... şi multe multe multe altele diferă... adică aproape tot. Ziua de toamnă luminoasă seamănă la aspectul de suprafaţă cu toamna, cu toată toamna, dar luată la bani mărunţi nu e niciodată la fel. Chestiunile de toamnă par neschimbate, dar la nivel mărunt, ca sub o lupă a inimii şi-a gândurilor şi-a fiecărei celule din mine, simt că e cu totul altceva, adică o zi de toamnă galbenă şi luminoasă, minune de zi dar alta ca ea nicium nu va mai fi!

Prinţ şi android

În vremuri vechi şi îndepărate, în alte epoci, când eram eu mai mică , mai înţeleaptă (da eram mult mai înţeleaptă, practic toate marile mele revelaţii de acum sunt chestii ce mi le amintesc din copilărie, căci atunci mi-erau super clare) şi când citeam SF-urile lui Asimov, ajunsesem la o concluzie de-o fină cunoaştere şi adâncă înţelegere a tâlcurilor lumii. Mă decisesem şi ştiam clar că bărbatul potrivit pentru mine în viaţa asta este un android şi cu un astfel de android pot avea o viaţă adorabilă armoniaoasă în doi.Nu oricare android, ci din acela din cea mai avansată generaţie, cu creier pozitronic, cu înfăţişare şi textură perfect omenească, cu program aproape uman şi cu posibilităţi de diversificare a felului său iubitor de-a fi, după dorinţă, d-ăla de nici prin SF-uri personajele nu sesizau că-i robot. În înţelepciunea mea fascinantă din acele vremuri îmi dădeam seama că asta-i varianta simplă, fără bătăi de cap prin care să am relaţia de iubire magică şi fermecătoare, mult dorită.

Suspect

Deşi pare paradoxal, am început să văd eu mai nou că dacă vrei să iubeşti pe cineva, sau pe toată lumea, dar să iubeşti adevărat şi per total şi în continuu, trebuie să nu-ţi mai pese. Dar nu un nepăsat d-ăla ostentativ, care-i de fapt doar un strigăt disperat după comunicare şi ajutor şi asigurări şi atenţii. Să nu-ţi mai pese despre ceilalţi nimic, nici ce gandesc, nici ce spun, nici dacă te judecă şi cum, nici ce fac, nici nimic, nici măcar o clipă să nu-ţi tresară falca de crispare la gândul trecător asupra altuia. Abia după ce nu-ţi mai pasă, deşi pare stupid la prima vedere,abia atunci începi să iubeşti. Că nu te mai temi de nimic, nu mai compari, nu te mai aştepţi la vreo bazaconie... şi se deschide sufletul deplin. După ce nu-ţi mai pasă, nu mai rămâne nimic ce ar putea da unei persoane sau tuturor persoanelor iz de adversar sau agresor faţă de propria-ţi făptură. După ce nu-ţi mai pasă, zău dacă îţi mai rămâne altceva de făcut, decât să-i iubeşti.

Doamnă şi mahalagioaică

Am admirat întotdeauna doamnele, rafinate şi impecabile în ţinută şi atitudine. Sunt pro, total total pro ca o femeie să tindă spre a fi doamnă. Femeia ideală de prin zicale e "doamnă în societate, gospodină în bucătărie, curvă în pat". Nu credeam de la început dar în timp am învăţat că o mare doamnă trebuie să devină inclusiv mahalagioaică. Sunt momente în viaţa unei femei în care e esenţial să iei pe cine trebuie de păr, cel mai probabil o femeie, sau să arunci haine direct de la balcon în stradă, cel mai probabil ale unui bărbat. Atât la figurat cât şi varianta "la propriu". Asta e extrem de eficientă, pe cât e şi calitatea de bună gospodină în bucătărie.Luatul de păr la momentul potrivit nu te face mai puţin doamnă, aşa cum nici dacă eşti curvă în pat nu-ţi diminuează calitatea rafinată. Degeaba eşti aşa zisă doamnă dacă în momentele critice nu impui respect cum trebuie, "the old fashioned way".  O mare doamnă, o mare femeie ştie când şi cum şi cui să-i smulgă părul, fără prea multe discuţii.

My own

Ideile şi experienţele altora mi-au fost de enorm ajutor... şi de foarte foarte multe ori de absolut niciun ajutor sau de încurcătură. Dar astea din urmă nu contează, pentru că ajutorul primit a fost şi e enorm, ajutorul de la acel pic de sfaturi utile pentru mine. Atât de util e ajutorul încât reacţia din inimă e să vreau să-l trimit mai departe ca să ajute şi pe alţii. Am încercat să dau mai departe de la alţii.
Doar că e o şmecherie la mijloc, eu una nu pot trimite sfaturile altora şi înţelegerile altora mai departe, am încercat şi n-au avut putere şi nici eficienţă. Pentru că sunt ale altora, îşi pierd toată forţa dacă le transmit eu. Eu dau forţă şi putere propriilor experienţe şi trăiri, căci în ele stă întreaga mea credinţă şi o bucată din sufletul meu. Şi atunci pe astea le dau mai departe, pe ale mele trăiri şi sfaturi, în felul meu. E singurul mod în care pot fi mai departe de ajutor cuiva. Nu-i de mirare că nu mi-au plăcut niciodată sfaturile de genul "se zice..., cutare zice că... " bla bla. Sfaturile la a doua mână îşi pierd de mii de ori mai mult valoarea decât o maşină la mâna a doua.

Experimente neinspirate

Experimentele neinspirate nu-s nici bune nu-s nici rele doar că trebuie oprite. Daca ceva nu--i mai bun decat era înainte, opreşte-l, asta e n-a mers. Ori te întorci la ce era, că s-a demonstrat a fi mai bun, ori găseşti o altă variantă nouă de experimentat.
Nu-i nimic grav dacă ai experimentat ceva prost sau inutil sau ineficient, gravitatea apare dacă-ţi dai seama că e neinspirat şi prost şi alegi să-l continui.
Fac zilnic experimente neinspirate, la diverse niveluri şi profunzimi şi cea mai proastă treaba a fost să nu vreau să le zic pe nume, adică experimente "proaste", să vreau să le demonstrez bune. Când de fapt treaba mea e să le recunosc drept ceea ce sunt, să le recunosc că-s ale mele şi să le dau la o parte.

Cu cat dai cu atat ai

Nu stiu cum functioneaza si de ce, dar functioneaza. Am gramezi si stive de haine.... si in acelasi timp am dat saci intregi de haine. Si culmea de cand dau haine mai multe din sifonierul meu, am mai multe ca niciodata. Pe cat dau, pe atat se inmultesc. Vin din toate partile. Nu e doar o poveste treaba asta cu "Dar din dar se face Raiu'", sunt extraordinar de uimita ca functioneaza  in viata zilnica. E minunat si magic de-a dreptul si trebuie incercat si in alte privinte.

"Tratamente naturiste" - 1

Contra stranutului

Va prezint azi un remediu eficient testat personal. Cand racesti si te inteapa nasul, stranuti si ai o stare de tensiune in zona tamplelor si a sinusurilor, mananca inchetata - cu cat mai multa cu atat mai buna si mai bine. Cantitate ... cat de mult intra in burta, sau pana simti ca ti se face rau de la stomac.
Inghetata este un remediu minune. Nu, nu iti calmeaza mucoasa nazala nici nu detensioneaza inflamatia din zona. Nu, nu are un efect de potolire a gatului pe care il simti la fel de iritat, sau poate chiar mai tare de la raceala inghetatii.
Totusi efectul sau este magic. Este atat de buna incat esti mult prea preocupat s-o savurezi ca sa-ti mai aduci aminte de nasul curgator, astfel nu se mai declansaza niciun stranut pe toata perioada in care te infrupti hulpav.

...... mai bine pisica miloaga decat pisica flamanda (Înţelepciune de la Chiti Chet 1)

Chestia cu "cere si ti se va da" e atat de simpla de elementara si de utila incat era si firesc sa nu ii dau atentie aproape deloc. Pot spune acuma ca pentru mine e unul dintre marile "secrete" neascunse ale modului de functionare a lumii asteia.
E o chestiune atat de simpla incat am invatat-o pana la urma, cu tot respectul cuvenit marilor maestri ai lumii, de la pisicuta mea. Ea miorlaie si miorlaie si cere cere si tot cere, ea stie ce, uneori intuiesc si o mai nimeresc. Sunt de foarte multe ori sacaita de atatea cereri miorlaite in continuu. Initial am zis ca-i o tampenie si o corvoada a mea sa se fi infiltrat in casa mea o pisica atat de urlatoare. Pe urma mi-am dat seama ca de fapt e o mare banditeala si o smecherie eficienta. Oricat de mult m-ar enerva, dupa atatea miorlaiei tot incerc sa-i dau cate ceva ca sa taca. Uneori nimeresc ce vrea si tace (pentru putin timp desigur), alteori n-o nimeresc din prima si continua sa zbiere, chiar daca ma enerveaza si mai tare, eforturile mele se intetesc pe masura, cautand variante pana e multumita. Uneori recunosc, ca daca n-ar avea o gura atat de mare si terorizanta poate as uita cu totul de ea si n-ar mai primi ceea ce vrea decat mult mai rar.
Si cam asa ma imaginez si pe mine fata de marele Divin. Eu miorlaind aici pe jos pe pamant, el auzind ceva poate nu foarte deslusit. El, poate chiar sacait de chiraiturile fara oprire, dandu-mi diverse lucruri, unele fix cele la care ma gandeam, altele poate brodite din a 2-a a 3-a, a 10-a incercare, dar  mereu oferindu-mi cate ceva. Cu cat cer mai multe cu atat primesc mai multe. Asa ca cer si dimineata si seara, si in timpul zilei de cate ori apuc, si uneori si noaptea-n vis, caci atat de tare m-am obisnuit sa miorlai, ca miorlai si cand visez. Poate Dumnezeu o fi sacait ca ma tot aude cu aceleasi miorlaieli (il inteleg ca si eu simt la fel cu pisica), dar nici nu iese treaba altfel.  Cu cat cer mai mult, ca prin farmec, primesc mai mult.
N-am nimic cu cei care prefera sa nu ceara nimic ca sa lase totul in voia lui Dumnezeu. E un mod de a privi problema. Poate chiar unul mai nobil. Dar eu cred ca aceste persoane primesc fix cat ar primi si pisica mea daca nu s-ar smiorcai pe langa mine ... ar trai si asa, dar nu la fel de des bucuroasa.
Nu stiu care-i ideea in smecheria asta, nici nu-mi pasa pana la urma, pur si simplu e croita lumea asa.
Eu am vazut cu ochii mei, pe pielea mea. Cu cat ceri mai mult cu atat primesti mai mult. Mai bine matza miloaga decat matza flamanda.

La ... "necuratu" 2

(Da, necuratu 2, o data pt ca sunt mai multi necurati si in al doilea rand pentru ca in ultima vreme invat multe despre ei)
Cu necuratul poti negocia. Nu e asa fara scapare ca vine si gata trebuie sa faci ca el. Nicidecum. Da, e puternic, merge la intimidare sau la vrajeala dar trebuie sa inveti sa te tocmesti, sa te tot tocmesti, sa te tocmesti "in draci" (ca sa zic asa).
Pana la urma cred ca in viata asta, totul e o negociere (nu degeaba o fi "poporul ales" atat de priceput la tocmeala si comert).
Deci cuvantul magic in lucrurile necurate ... negociere, pana gasesti calea sa scapi cu bine.

La .... "necuratu"

La "necuratu" (ma feresc sa-i rostesc direct alte nume) te duci cam de bunavoie. Nu te trimite nimeni, nu vine el singur sa te ia cu japca, toate astea-s lipsite de putere pana ce nu-ti doresti tu. Pana ce nu-ti exprimi personal liberul arbitru. Necuratu' nu te ia pe sus, nu te trece dupa capul lui puntea... ci numai daca-l rogi. Te bate gandu sa te aliezi cu el, iti exprimi verbal ideea, sau in alt mod, el e prompt, se prezinta instant, cu o oferta de lucru pe masura ta si o remuneratie grasa. Sa nu poti sa zici vreodata ca-i nerentabil. Necuratu respecta legile (dar le cunoaste atat de bine incat poate sa le invarta dupa plac) si intotdeauna liberul arbitru.

Simplu

In viata sunt doar doua variante. Ori ASTEPTI, ori CREEZI. Daca nu esti intr-una dintre aceste ipostaze, esti automat in cealalta. Cam atata e. Viata chiar e simpla.

Solutii

Tocmai mi-am dat seama ca exista o solutie 100% eficienta pentru momentele urate, cand esti intors pe dos.
Sa te intorci pe fata!

Cyril

Cyril este o muza. Cyril este muza mea si e adorabila.
Nu stiu daca se poate trai fara muza, dar eu, de cand am cunoscut-o, nu pot sa mai traiesc fara Cyril.

Postarul suna intotdeauna... de cate ori vrea el

De obicei, in Romania, postasul vine si aduce corespondenta. De cate ori suna, nu se stie exact si este irelevant pentru textul meu.
Exista insa o exceptie, in Curtea de Arges vine postarul. Am aflat direct de la sursa. Si nici macar nu vine intotdeauna, caci deh, doar e postar, nu postas de rand. Vine cand vrea el, aduce doar acele plicuri si colete pe care are el chef sa le aduca, si sunt convinsa ca (desi irelevant pentru textul meu) suna de cate ori are el chef. Spre nemultumirea voalat exprimata, a localnicilor argeseni. Acuma ce sa mai zici? Ca esti nemultumit de toane si ifose de postar? Ca vorba aia, de postas te mai poti plange, ii mai poti reprosa una doua. Dar de postarul din Curtea de Arges ...

Pasiunile mele nepieritoare

(mereu fascinata, indragostita de Marius Bodochi)

Mirosuri din Danemarca

Daca simti miros de ceva putred in Danemarca, cred ca e mai benefic sa parasesti locatia. Stiu ca e tentant sa mai cercetezi un pic, sa mai scormonesti nitel, ca poate mirosul e doar o impresie, poate e doar ceva ce dispare cu vantul... nu zic ca nu ar putea fi si asa. Dar cine mai are timp sa stea la puricat? cand pana la urma mirosul de putred de cele mai multe ori nu-i degeaba pe acolo. E chiar de la vreo putreziciune. Si pe urma te trezesti ca s-a irosit si timp si energie si mirosul s-a imputit si mai tare.
Eu, dupa ce ( si numai dupa ce) am stat in multe multe mirosuri ce pareau cam putrede sperand ca se vor finaliza mirosind a trandafiri roz, simt ca nu mai e de cercetat. M-am convins ca nasul meu sesizeaza mirosuri cu o acuratete suficient de buna cat sa-i pot acorda incredere si sa merg pe mana lui, a nasucului desigur.Vine miros putregacios din Danemarca? mai bine ma indrept direct spre greci, si nu ma mai intreb de ce.

Toleranta pentru tensionati

Nu poti sa te superi pe oamenii tensionati, zau ca nu. Nu te poti supara pe ei cand intelegi ce efecte produce tensiunea si stresul psihic asupra ta si automat si asupra celorlalti, ca doar nu or fi ei mai din piatra facuti decat tine.
Azi m-am lamurit. In conditii de stres, persoanelor li se accentueaza anumite trasaturi, de obicei nu cele mai simpatice, devin exacerbate pana la absurd si sacaiala.
Un individ care se da de obicei in spectacol, ca sa fie miez, cand e pus in fata unui examen, de stres, se da si mai tare in stamba pana ajunge sa para copil tembel. Unul care de obicei se incrunta, cand vine vorba sa dea un examen, se incrunta si mai tare pana i se innegreste fata. Altul care de obicei spune rautati are tendinta sa arunce rautati mai mari. O mini smiorcaita devine sub stres o mare smiorcaita.
Treaba e ca toate manifestarile astea sunt de fapt scuturi de aparare naturale in fata stresului si a momentului tensionat. Stiu ca-ti vine uneori sa le dai cu ceva in cap acestor tensionati, dar nu e din rautate... e doar strigat de ajutor.
Purtandu-mi propria tensiune in carca si in reactii amplificate, azi am fraternizat cu cei cu comportamente stupide, caraghioase, enervante de la stres si emotii de examen, caci i-am vazut pe toti cu drag, la fel ca si pe mine, dincolo de scuturile noastre.

Somnorele pasarele

Zau asa.... daca a venit pana si fulgerul si te-a traznit in cap, te-a scurtcircuitat.. si dupa asta tot nu te-ai trezit, ce sanse sunt sa te trezeasca o alta persoana, cam tot pe-atat de somnoroasa ca si tine?

O chestiune cu "pain in the ass"

Despre oamenii pe care-i admir, care ma fascineaza, am  tendinta, in viziunea mea idealista, sa cred ca nimic nu-i tulbura, ca trec prin toate, cat de grele, in mod echilibrat si ca raman toata ziulica si nopticica cu zambetul pe buze.
Ei bine, constat ca nu-i deloc asa, fiecare dintre oamenii minunati are un "pain in the ass", personalizat.
Nu e o constatare trista sau dezamagitoare, ba din contra, ma inveseleste... nu, nu ca m-as bucura de durerile de cap (sau de alte zone) ale celorlalti, doar cunosc si eu durerea, suficient cat sa ma intristeze ca cineva, oricine, o simte. Dar "pain in the ass" a oamenilor speciali pentru mine, m-a determinat sa ma uit mai bine la a mea personala "pain in the ass". Si ghici ce? Nu e 100% hada, ma sufoca si-mi scoate ochii din cap dar mai imi da si cate o gura de aer, iar dupa atatia ani ne si cunoastem destul de bine. Ce sa mai... n-o duc chiar asa rau cu a mea "pain in the ass".

Filosofeala

Am incercat, am cautat  si rasucit pe 100 de fetze. Si m-am lamurit. Daca ceva nu arata bine, nu se simte bine, nu suna bine, nu pica bine, nu miroase a bine.... inseamna ca pur si simplu nu e bine. Nu e interpretabil, sau ceva ascuns, sau vreun bine mascat, sau vreo alta mare filosofeala si intortocheala.

Omul intelept

Omul intelept isi baga picioarele in toate prostiile si ideile si impresiile si cauta sa fie fericit acum... no matter what.

Una din marile mele greseli?

repetata si constatata si iar repetata si iar constatata....
Sa ascult vreodata de altcineva inaintea intuitiei mele. Nici de batrani, nici de parinti, nici de cunoscatori sau ghicitori in stele...  unicul meu reper de cea mai mare incredere si putere ... adorabila mea intuitie

Si mi-am zis

... sa ma indepartez de toate,
sa vad ce-i real al meu, trait, experimentat, simtit profund
si sa-le-mping pe toate celelalte de la mine
sa le tin la distanta cuvenita celor ce sunt posibile la fel de mult pe cat pot fi si false
chit ca-s vechi cu mine de o viata,
sau de sunt noi de numai ieri
chit ca vin de la surse-apropiate, parinti sau prieteni sau maestri, ghizi ori specialisti
ori de la surse dubioase,
sa le tratez pe toate egal - posibile, dar nereale
pana la propria-mi proba, personala si contrarie

Revelatia de azi

Cineva mi-a dat o idee pe cat de simpla pe atat de fascinanta. Am avut o revelatie, mi-am dat seama de ce am o gramada de idei si nu le pun in practica inca, de ce am o gramada de dorinte in care investesc energie si nu s-au indeplinit inca, si diverse de acelasi soi.
Pai mi-a zis cineva ca daca tot te rogi si lansezi in Univers o idee, un proiect, o dorinta, ar trebui sa precizezi si un moment in care ai vrea sa se indeplineasca... altfel ce iti trimite inapoi Universul? Desigur ca Universul, dragutel cum il stiu, raspunde mereu, doar am vazut asta, dar, deoarece nu i-ai mai zis si cand sa-ti trimita ce vrei, el iti trimite cand vrea el, cand considera de cuvinta ... iar Universul are la tiiimp, gramezi, pentru el 10 ani nu inseamna mai nimic, dar pentru tine... si 10 zile sunt uneori prea mult de asteptat.

Si tronc, mi-a picat fisa, diferenta sta in micul amanunt temporal.
De acuma cand mai doresc ceva, cand mai rostesc vreo rugaciune sau vreo rugaminte, voi mentiona: "chiar acum", "de azi", "de saptamana viitoare"  etc. Clar pentru mine, clar pentru Univers, toata lumea fericita.

Varianta pozitiva

Da ce-am inebunit de tot? Scriu pe propriul meu blog doar cand sunt frustrata, enervata, trista, agresiva, bosumflata... ce se intampla aici? Am decis solemn sa scriu doar cand voi simti in mine ceva dragut, cald, bland,pozitiv de transmis. De-acum inainte comut pe Varianta Pozitiva.

Eroii de poveste ...

Am obosit si sincer mi s-a luat nespus de eroii de poveste. De eroii din povestile mele, in care joaca oamenii din viara reala.
M-au epuizat toate povestile tesute in jurul celor din viata mea, carora le incredintez partituri bine puse la punct pentru a deveni eroi in povestirile mele, personaje cu roluri bine definite, epice, marete... Oamenii din realitate nu-si joaca rolurile atribuite pana la capat, uneori se ridica la maretia partiturii dar nu in permanenta, alteori fac dupa cum ii taie capul si firea umana. Iar eu am obosit sa le tot atribui roluri bine definite, sa le explic cum sa intre in pielea personajului care se asteapta de la ei si cel mai tare am obosit sa stau cu inima stransa cat un purice cand recita alte partituri sau sa transpir de incordare concentrandu-ma, eu cu emotii pentru ei, cand au tendinta sa devieze de la rol.
Pur si simplu, am obosit, mi s-a luat, m-au epuizat toti eroii astia din povestile mele.
Nu-i deloc rentabila meseria de scenarist in lumea altora. Asa mai bine ma concentrez in exclusivitate pe personajul-eroina, EU. Sa iasa barem epopeea.

Când totul e bine

Când totul e bine îţi dai seama că singurul lucru care a mai rămas de făcut e să mori. Atunci preferi ca nu toate să fie chiar în ordine, ca nu toate să fie chiar bine, ci să te mai lupţi pentru una alta, să te mai chinui pentru câte ceva, să îţi mai faci planuri şi să te mai simţi nemulţumit. Privind lucrurile-n felul ăsta, de ce-ar vrea cineva să fie totul bine?

O formă naturală

Am cunoscut odată un om, care iubea atât de mult, încât în cele mai triste şi deznădăjduite momente ale sale, vedea pe potecile pe care călca peticele de iarbă în formă de inimioare, bolovani în formă de inimioare, mâl în formă de inimioare.... la tot pasul. Unde alţii vedeau doar petice de iarbă, pietre, mâl... el vedea forma de inimă. De ce? Pentru că e un om ai cărui ochi pot percepe forma de inimioară, aşa cum sunt ochi care pot percepe mai multe tonuri de culoare în timp ce alţii nu pot. Sufletul omului ăstuia cunoaşte iubirea, adevărată, uneori chiar şi neîmpărtăşită, uneori chiar şi dureroasă şi de-aia percepe cu ochii forma de inimă a naturii.
Într-o vreme când eu eram deznădăjduită, am privit mai bine prin apa din râul prin care mergeam, şi am văzut pietrele în formă de inimă, una, şi încă una. şi încă una, atât de multe, de colorate, de toate mărimile. Niciodată nu mi-am imaginat cât de multe sunt, şi apoi am văzut inimile din frunze, şi buturugi şi nori şi modele pe blana animalelor ..... inima, un model atât de surprinzător de des desenat de natură.
Natura e plină de forme de inimioară, cred chiar că e una dintre cele mai des întâlnite forme pe care le produce. Doar că nu toţi au ochi să le vadă.

Despre reguli

Oamenii înţelepţi spun ca trebuie să experimentezi şi să simţi totul în mod personal şi interior. Sunt de acord cu ei. Şi am experimentat nişte lucruri. Şi până acuma am ajuns la o înţelegere personală şi interioară referitoare la reguli, reguli în general, orice fel de reguli: La naiba cu regulile, te tin pe loc.

lucrurile simple

lucrurile simple... sunt puţine...sunt concluziile la care ajung mereu, iar şi iar, după un timp le uit sau le las voit într-un con de umbră, mai trăiesc o bucată de timp, mai caut şi mai experimentez noi teorii, păreri, doctrine şi persoane, mă mai agit, mă mai isterizez sau mă mai traumatizez... şi când mă satur de toate astea, mă întorc în acelaşi punct pe care l-am ştiut mereu:
trebuie să fii maestru în a-ţi astupa urechile, să devi complet surd la tot, la absolut tot şi toţi din jurul tău, indiferent cum se numesc, cum apar,cum ajung până la tine, în fiecare minuţel şi clipă zi de zi... surd fără excepţii. Şi când ajungi la intersecţie de drumuri să îţi zici aşa: "Inimă, draga mea, unde ai chef să mergem noi acum?"

obsedata, dependenta si iresponsabila

... si cam atat. am spus in titlu tot esentialul