Al meu adorabil:

joi, 16 februarie 2012

O formă naturală

Am cunoscut odată un om, care iubea atât de mult, încât în cele mai triste şi deznădăjduite momente ale sale, vedea pe potecile pe care călca peticele de iarbă în formă de inimioare, bolovani în formă de inimioare, mâl în formă de inimioare.... la tot pasul. Unde alţii vedeau doar petice de iarbă, pietre, mâl... el vedea forma de inimă. De ce? Pentru că e un om ai cărui ochi pot percepe forma de inimioară, aşa cum sunt ochi care pot percepe mai multe tonuri de culoare în timp ce alţii nu pot. Sufletul omului ăstuia cunoaşte iubirea, adevărată, uneori chiar şi neîmpărtăşită, uneori chiar şi dureroasă şi de-aia percepe cu ochii forma de inimă a naturii.
Într-o vreme când eu eram deznădăjduită, am privit mai bine prin apa din râul prin care mergeam, şi am văzut pietrele în formă de inimă, una, şi încă una. şi încă una, atât de multe, de colorate, de toate mărimile. Niciodată nu mi-am imaginat cât de multe sunt, şi apoi am văzut inimile din frunze, şi buturugi şi nori şi modele pe blana animalelor ..... inima, un model atât de surprinzător de des desenat de natură.
Natura e plină de forme de inimioară, cred chiar că e una dintre cele mai des întâlnite forme pe care le produce. Doar că nu toţi au ochi să le vadă.

Niciun comentariu: