Nu există vinovaţi ai dorului, pentru dor, de dor. Dorul e. Şi nu e din cauza a/din vina a ceva sau a cuiva. Dorul nu-i din vina iubirii, nici a uitării, nu-i din vina dorinţei şi nici a respingerii, nu-i din vina lipsei de timp sau de interes, nu-i din vina nepotrivirii, necomunicării, neînţelegerii sau a depărtării.
Dorul uneori e plăcut, alteori acut, iar alte dăţi poartă nume. Dorul doar e, şi nu e nimic altceva. Nu e nimeni vinovat de dor. Căci dorul doar e.
duminică, 23 decembrie 2012
miercuri, 19 decembrie 2012
luni, 17 decembrie 2012
duminică, 16 decembrie 2012
Înţelepciune de la Chiti Chet (2)
Norocoasă ce mi-s, că am un maestru propriu şi personal care stă cu mine, se agită şi nu mă lasă până ce nu învăţ lecţia, chiţ că o repet de nenumărate ori! Maestrul meu personal, de casă, Chiti Chet (pe numele real de pisică Eva, pentru cei ce n-au ochi să vadă şi urechi să audă), m-a învăţat încă o mare lecţie.
Dacă eu o provoc şi o împung în glumă cu un creion pe blăniţă, ea răspunde cu o lăbuţă înspre mine, şi eu continui s-o împung ca răspuns şi ea continuă poate să mai dea cu lăbuţa sau să apuce creionul cu colţii, şi o împung iar şi se sâcâie şi răspunsul îi e tot mai nervos, ceea ce cumva îmi dă şi mie o sâcâială mai mare, şi tot aşa până ce cu maximă furie sarie cu colţii şi cu ghearele şi mi se-nfige-n mână pân la sânge.... şi ce păţeşte îmblănita atunci? Îşi ia o maaaare scărmăneală... căci ce linişte ar fi fost dacă nu m-ar fi băgat în seamă sau doar ar fi dat cu lăbuţa în glumă fără să se enerveze. Şi mai bun efect ar fi avut dacă m-ar fi dat un pupic de-al ei specific pe mână... imediat aş fi mângâiat-o în loc s-o mai sâcâi cu creionul.
Aşa că mi-am amintit de situaţii cu împunsături primite de mine şi am învăţat încă o dată de la maestrul Chiti Chet. Când vin chestiuni care mă sâcâie, mă împung, mă enervează, de reacţionez în acelaşi ton, de mă las prinsă de ele, de stres şi panică şi furie... toate cresc cresc şi în final mă aleg cu o mare scărmăneală!
Cu mulţumiri, Maestrului meu, Chiti Chet - pentru publicul larg, Eva
Dacă eu o provoc şi o împung în glumă cu un creion pe blăniţă, ea răspunde cu o lăbuţă înspre mine, şi eu continui s-o împung ca răspuns şi ea continuă poate să mai dea cu lăbuţa sau să apuce creionul cu colţii, şi o împung iar şi se sâcâie şi răspunsul îi e tot mai nervos, ceea ce cumva îmi dă şi mie o sâcâială mai mare, şi tot aşa până ce cu maximă furie sarie cu colţii şi cu ghearele şi mi se-nfige-n mână pân la sânge.... şi ce păţeşte îmblănita atunci? Îşi ia o maaaare scărmăneală... căci ce linişte ar fi fost dacă nu m-ar fi băgat în seamă sau doar ar fi dat cu lăbuţa în glumă fără să se enerveze. Şi mai bun efect ar fi avut dacă m-ar fi dat un pupic de-al ei specific pe mână... imediat aş fi mângâiat-o în loc s-o mai sâcâi cu creionul.
Aşa că mi-am amintit de situaţii cu împunsături primite de mine şi am învăţat încă o dată de la maestrul Chiti Chet. Când vin chestiuni care mă sâcâie, mă împung, mă enervează, de reacţionez în acelaşi ton, de mă las prinsă de ele, de stres şi panică şi furie... toate cresc cresc şi în final mă aleg cu o mare scărmăneală!
Cu mulţumiri, Maestrului meu, Chiti Chet - pentru publicul larg, Eva
Făcători de bine...şi binefăcători
Să mă ferească "Înger îngeraşul meu" de cei care vor să-mi facă bine din proprie iniţiativă şi cum cred ei că e bine. Încerc să înţeleg şi să nu uit că au intenţii bune, dar e ca un făcut, cei care zic că mă iubesc mai tare şi că din mare drag şi preocupare mă ajută, ăia îmi mai bagă încă un cuţit în spate. Şi nu oricând, nu nu, căci atunci când eu sunt veselă şi în direcţia "spre sus" stau liniştiţi, ci atunci când mi-e mai greu şi sunt în ape mlăştinoase, atunci aceşti "făcător de bine" zic că din iubire mă ajută sărindu-mi în cap... uită că de fapt, când sari în capul cuiva rezultatul e de mai multă greutate... deci scufundare.
După mai multe secole în care "făcătorii de bine" mi-au dat câte un "avânt" bine intenţionat atunci când eram la marginea gropilor (norocoasă mai sunt că n-am stat pe marginea hăurilor) tot am învăţat cîteva lucruri utile:
* să mă feresc de făcătorii de bine şi să nu-i iau în serios, că-i groasă treaba, te pot juca emoţional şi arunca în deprimare, în decizii impulsive , furii etc., tocmai în momentele când ai nevoie de mai multă încredere, de minte aerisită şi limpede
* să-mi aleg cu mare mare grijă binefăcătorii
* că sunt doar două moduri în care poţi da ajutor real cuiva: atunci când ţi se cere clar "ajută-mă cu aia", scurt şi la obiect şi atunci mare ajutor mai e; sau când eşti foarte înţelept, înţelept în general sau înţelept într-o privinţă, dar nu că aşa te crezi tu, sau că ai vreo vârstă înaintată sau că eşti prieten rudă şi apropiat al cuiva... ci înţelepciune reală demonstrată prin felul în care străluceşte viaţa ta şi tu personal cu străluciri de bine.
Altfel, e ca şi cum tu ai avea nevoie de lămâie să-ţi ia greaţa de la stomac şi cineva bine intenţionat şi iubitor îţi dă kiwi... doar că fructul ăsta kiwi îţi dă bila peste cap, şi rămâi şi cu greaţa la stomac şi cu nevoia acută de lămâie şi cu răul de la bilă... şi cu bonus extra special faptul că eşti dezamăgit că tocmai ăla mai drag ţi-a făcut rău când îţi era deja rău.
Până la urmă în toată povestea asta nu-i nimeni vinovat, chiar dacă făcătorii de bine mă scot din minţi uneori ... în povestea asta, ca în majoritatea poveştilor, tot despre cum să-ţi păzeşti bine funduleţul e vorba.
După mai multe secole în care "făcătorii de bine" mi-au dat câte un "avânt" bine intenţionat atunci când eram la marginea gropilor (norocoasă mai sunt că n-am stat pe marginea hăurilor) tot am învăţat cîteva lucruri utile:
* să mă feresc de făcătorii de bine şi să nu-i iau în serios, că-i groasă treaba, te pot juca emoţional şi arunca în deprimare, în decizii impulsive , furii etc., tocmai în momentele când ai nevoie de mai multă încredere, de minte aerisită şi limpede
* să-mi aleg cu mare mare grijă binefăcătorii
* că sunt doar două moduri în care poţi da ajutor real cuiva: atunci când ţi se cere clar "ajută-mă cu aia", scurt şi la obiect şi atunci mare ajutor mai e; sau când eşti foarte înţelept, înţelept în general sau înţelept într-o privinţă, dar nu că aşa te crezi tu, sau că ai vreo vârstă înaintată sau că eşti prieten rudă şi apropiat al cuiva... ci înţelepciune reală demonstrată prin felul în care străluceşte viaţa ta şi tu personal cu străluciri de bine.
Altfel, e ca şi cum tu ai avea nevoie de lămâie să-ţi ia greaţa de la stomac şi cineva bine intenţionat şi iubitor îţi dă kiwi... doar că fructul ăsta kiwi îţi dă bila peste cap, şi rămâi şi cu greaţa la stomac şi cu nevoia acută de lămâie şi cu răul de la bilă... şi cu bonus extra special faptul că eşti dezamăgit că tocmai ăla mai drag ţi-a făcut rău când îţi era deja rău.
Până la urmă în toată povestea asta nu-i nimeni vinovat, chiar dacă făcătorii de bine mă scot din minţi uneori ... în povestea asta, ca în majoritatea poveştilor, tot despre cum să-ţi păzeşti bine funduleţul e vorba.
joi, 13 decembrie 2012
marți, 11 decembrie 2012
My "World peace"
Dacă aş fi în finala unui concurs de frumuseţe, nu oricare, ci chiar "Miss Universe", că doar n-aş participa la vreun concurs mai mărunt de-atâta, când m-ar întreba care e planul meu de acţiune...eu n-aş zice celebrul "world peace", nu că nu-i o chestie frumoasă, doar că nu e planul meu cel mai măreţ de care să mă preocup. În schimb aş zice "cupluri minunate şi mereu mai înfloritoare". Căci ştiu că iubirea creşte în timp .. că ăsta-i rolul ei, să crească să înflorească să strălucească, nu să dispară în 2 sau 3 ani cum zic prognozele celor dezinformaţi şi pesimişti şi distructivi, nu să se transforme în duşmănii, agresiuni, minciuni şi-nşelăciuni, să scoată ce-i mai întunecat dintr-o persoană. Înflorirea, asta-i rolul iubirii, iar rolul oamenilor e s-o ude şi s-o crească, că nici pomii fructiferi nu cresc singuri. Asta-i afirmaţia mea ideală de Miss Universe, şi nu ştiu ce ar putea face un bărbat pentru asta, dar ştiu că femeile pot face multe, multe, de la alegerea seminţelor roditoare şi cele mai potrivite la întregul cultivat. Pur şi simplu ştiu.
duminică, 9 decembrie 2012
Protector
Adevăratul protector nu prea apare la vedere. Nu ştiu de ce, nu prea încerc să înţeleg. Vestea bună e că stă prin preajmă.. prin umbră mai degrabă decât la lumină. Poate că aşa-i jobul ăsta de protector, în umbră şi-n anonimat. Important e că-i acolo când nu îl cred să fie. Şi intervine la mare nevoie, adesea fără să mă prind, fără să-i cer direct. Protectorul de meserie e nevăzut, necunoscut, dar mereu la datorie. Nu e cel ce-mi trăncăneşte multe sfaturi, nici cel care se da pe faţă cu mare prietenie, nici cel la care mă îndrept cel mai adesea la nevoie, nici cel ce mi-aş dori să-mi vie-n ajutor. Nu că aceştia n-ar vrea s-ajute sau c-ar fi rău intenţionaţi, ci că nu se pricep. Uneori, protectorul se arată cine e, alteori nu.. dar întotdeauna e atât de confortabil şi de minunat şi cald, când zac sub aripa sa protectoare şi odihnitoare. Nu-mi rezolvă problemele ci mă relipeşte într-o unică bucată cu suflul său de apă vie, nici mai devreme nici mai târziu, ci chiar înainte de a mă desface toată-n bucăţele mici de mozaic şi praf. Iar uneori îl văd, îl aflu pe adevăratul nume şi-mi pare că pricep de ce fuge în mare repezeală, nu că n-ar vrea să stea, să mai rămână, doar că-i e frică, frică că i-ar place să rămână şi mai mult. Protector aşa cum e, dar tot îi este frică, că s-ar îndrăgosti şi-ar vrea să stea mai mult decât are ca misiune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)