Al meu adorabil:

luni, 28 ianuarie 2013

Scrisori de dragoste (6) - Domn peste inima mea

Ce să-i faci, căci e aşa                    
Te-am pus Domn peste inima mea,
Eu am vrut, eu te-am făcut
Aşa-mi place şi-am putut,
Eu te urc, eu te ridic
Eu te-nalţ, tot eu te schimb,
Eu te-aleg, şi ieri şi azi
Eu te ţin ca să nu cazi,
Tu te naşti nimic şi gol
Şi te fac că vreau eu Domn,
Eu te-aleg clipă de clipă
Când te las, eşti iar nimica,
Rege peste inima mea
Eu te-nscăunez aşa,
Nici nu eşti nici nu exişti
Prinzi contur când eu te simt,
Rege eşti când eu voiesc
Doar domneşti când eu iubesc,
N-ai nici formă n-ai nici trup
Domn eşti tu când eu te urc,
Şi când vreau să te răstorn
N-ai nici sceptru n-ai nici tron,
Eu te ţin sau te gonesc
Te pun Domn când eu doresc,
Rege peste inima mea
Eu iubesc şi pot aşa,
De m-opresc să te aleg
Te faci iar pribeag şi sterp,
Domn peste inima mea
Eu te fac să fii aşa.

joi, 24 ianuarie 2013

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

My precious

O pasăre îşi dă inima ca alta să poată supravieţui. O pasăre pleacă de la mine, o alta vine. O pasăre îşi sacrifică inima ca să îmi amintesc de preţioasa mea inimă. Nu doar să-mi amintesc că-i preţioasă ci ca să am grijă de ea. Da sigur, şi fără exces de sare, zahăr şi grăsimi .... dar mult mai mult şi mai departe de atât. Ca să selectez ce pătrunde la inimă, să o hranesc cu linişte şi calm, veselie şi dragoste, cu ceea ce o încântă, ca să-mi întorc spatele de la emoţiile triste, agresive, fricoase, de la regrete şi îndoieli. Ca să mă lupt eu cu dinţii pentru inima mea, pentru ca în inima mea să vină şi să rămână doar sentimentele care-mi sunt sănătoase. Iubita mea porumbiţă bolnăvioară şi-a dat inima ca să ţin minte pentru totdeauna cât de preţioasă e inima mea. Şi ca să aibă, o altă inimă de porumbel, şansa sa de a se salva şi a trăi cu bucurie.


miercuri, 16 ianuarie 2013

Scrisori de dragoste (5) - Iubire la prezent

                                 (dedicata iubitei mele Arabela)

Iubirea are doar prezent. Chiar şi când dispare sau moare ce iubeşti, iubirea ramâne în interiorul celui ce iubeşte, rămâne la prezent.

vineri, 11 ianuarie 2013

"Vroinţe"

M-am întrebat vorbind cu mine însămi (fără voce tare deocamdată). Ce nu vreau? Nu vreau, ca după mulţi mulţi ani de viaţă şi de trăit, să fiu o femeie acră, tristă şi înverşunată. Nu vreau să ajung la concluzii de genul "oricum nu merită" "dă-i încolo că oricum erau nişte împuţiţi", "numai suferinţă pe lumea asta", "nu mai am chef să încep asta", "le-o plătesc eu lor", "mi-a lehamite de diverse". Nu vreau să stau încruntată şi să-mi pută toate-n jur, dezamăgită, fadă şi ştearsă, mai înfricoşată decât în copilărie. Să-mi ridic ziduri în jurul iubirii de teamă că o să mă doară.
Am trăit frânturi din ele şi văd ce fac lucrurile astea frumoasei mele inimi. Noroc mie că nu m-au molipsit şi m-am scuturat de fiecare dată de ele.
Şi atunci ce vreau?
VREAU, ca după mulţi mulţi ani, zeci de ani şi zeci de ani ori zece şi încă ori zece de trăit, vreau să am inima vie, bucuroasă şi călduroasă, să zâmbesc di-năuntru şi din-afară la nimicuri şi la mari surprize, să mă uit cu drag la alte persoane, să am entuziasmul de a crea şi de a începe în fapt o nouă idee, să fiu de o grămadă de ori mai greu de iritat, de înfuriat şi de dezamăgit, să am un munte de speranţă mai mult. De multitudini de ori mai mult să menajez pe alţii în vorbele şi gândurile mele. Să fiu imună la sperieturi. Să am ochii sclipitori de încântare şi să simt cum mi se amplifică inima (nuuu nu de la vreo boală sau by-pass) ci de la pasiunile care o gâdilă.

luni, 7 ianuarie 2013

Toată lumea

Faptul că "toată lumea" are uneori probleme, nu-mi face problemele mele mai plăcute şi nici nu-mi diminuează dorinţa de a trăi fără probleme. Faptul că "toată lumea" se ceartă uneori, nu-mi face mai acceptabile certurile mele. Toată lumea nu e scuză pentru ceea ce ştiu că vreau sau nu vreau să fac, chiar de "toată lumea" vrea sau nu vrea să facă acel lucru, nu-i nici justificare, nici motiv să renunţ la ce simt şi visez. Nu-i scuză în solidaritate, nici unitate când e cazul să iasă la vedere individualitatea mea unică. Oricât de unu am fi toţi... eu tot nu-s una, decât până la un punct, cu toată lumea.

joi, 3 ianuarie 2013

Scrisori de dragoste (4) - să ne iubim

Şi ce să fac eu chiar acum, mai pasionant, mai bucuroasă şi mai bine,
ce altceva decât să mă iubesc de tot şi cald şi încleştat cu tine?
Cu cine, dar, să mă iubesc mai abitir cu dor şi patimă şi-nfloritor
altcineva, afară doar de tine, ce-mi stai lipit acum de inimă şi gânduri şi de-amor?
Şi cine, cineva acum să ştie  să m-adore, să-mi inspire viaţă-n vene, în aripi şi-n voinţă?
cine să ştie-acum mai bine decât tine,
cel ce te-ador la fel de mult, sau poate chiar cu mult mai multă stăruinţă,
Şi ce să experimentez acum mai arzător şi mai deplin,
ce să mă fac cu tine?
iar tu, ce să te faci tu, altceva acum, mai roditor cu mine?
ce altceva decât să ne iubim?

marți, 1 ianuarie 2013

Prietena lui Anul

Sărbătorind Noul An, pic în fantasme gânditoare, pentru că Anul pare un personaj foarte alunecos. Cine-i Anul?  aş vrea să-l înţeleg mai bine ca să ştiu de cine mă bucur, cu cine să mă pun bine. Unde stă Anul nou cât timp nu e aici? De ce pleacă Anul vechi şi unde se duce? Nu-i mai place aici? De ce stă fix un an de zici că-i programat ca un robot? Dacă aş ştii cum să-l abordez şi l-aş ruga să mai stea, oare mi-ar face pe plac? Oare e tot Anul trecut şi, ca să pară nou şi să fie adulat, celebrat şi s-o ţină în petreceri, se ferchezuieşte, îşi pune alt nume şi se dă drept ... Nou? Anul are o prietenă? Vreau să fiu prietena lui Anul şi să ne facem reciproc favoruri.
Deşi am auzit bârfe cum că nu Anul ar fi chiar cel mai bazat, deşi e cu entuziasm sărbătorit, că cică "Nu aduce anul ce aduce ceasul", care va să zică, pune-te bine şi cu Ceasul că ăsta e mai aducător la casa omului, chiar dacă-i mai discret.

Scrisori de dragoste (3) - Efectul de roz

Roz e ca dragostea. Nu e al nimănui decât al deţinătorului, imposibil de luat sau pierdut, chiar şi când uiti de el chiar şi când crezi că ţi-l fură altcineva, rozul tot roz rămâne. Există de când s-a făcut lumea colorată, dar ii trebuie catalizatori ca să sară în ochi, pe alb si pe roşu. Roz nu se împuţinează ci se înmulţeşte, chiar de mai pui alb sau roşu, roz nu devine mai puţin roz ci doar îşi schimbă nuanţa, căci să pui poţi, dar de vrei să iei albul sau roşul din roz, nu poţi. Roz e desăvârşită uniune şi amalgamare, căci roşu lângă alb, nu-i roz, decât când se integrează picătură cu picătură şi pleacă pe cont propriu.