Luna tulbure

Beautifying flowers

De toamnă

Trei graţii

După vară

Aer dulce, după vară
Sufletul meu e o cioară,
Gri cu negru, mititică
Care-şi ia zborul în pripă,
Sufletul meu e un cerb
Cu cinci coarne pân' la piept
Cu smarald în centrul frunţii,
Care-apare-n toiu' nunţii,
Sufletul meu ba-i albastru
Ba sclipeşte ca un astru,
Are trei ochi de balaur
Doarme-n sarcofag de aur,
Când se-nvârte de opt ori
Se transformă-n câmp cu flori,
Sufletu-mi de-un roz lejer
Se învârte-n carusel,
E lucios ca iarba crudă
Şi înoată fără trudă,
Sufletul meu după vară
Se preschimbă-n primăvară.

Studii (11)

Studiu (10)

Studiu (9)

Studiu (8)

Fluturele nopţii

Chihlimbar prins în cercei
Încrustat cu fluturi grei
Noaptea neagră, cerul negru
Fluturi cad, sau zboară-n cercuri
Nu mi-e cald, nici nu mi-e somn
Mă gândesc să nu mai dorm
Timpul tot să îl trăiesc
Ca un fluture ceresc
Negru, greu, cu aripi groase
Care intră noaptea-n case
Care doarme doar când moare
Sau se prinde-n chihlimbare,
Galbene şi translucide
Încrustând aripi turtite
De le prind la pieptul meu
Ca să nu mai dorm nici eu

Studiu (7)

Studiu cu Eva (6)

Studiu parc (5)

Studiu (4)

Studiu (3)

studiu portret

Studiu, pe lemn

Lalele, frumoasele mele lalele

Studiu

Povestea

Teribilă eşti minune de poveste,
Teribil cum de mine, lipit şi strâns te ţii,
Teribilă privirea ce-n loc, zâmbind m-opreşte,
Teribilă şi vocea ce n-o vreau amuţi.
De dorul tău, poveste, ca-n jar m-am perpelit
De dorul tău, construcţii din gând am construit
De dorul tău, privit-am la nori cu albe creste
De dorul tău zâmbit-am la cerul liniştit
Şi de-al tău drag poveste,
Pe drumul meu de-aramă opritu-m-am un pic,
Şi de-a ta dragă vorbă, dulci vorbe am auzit
De-a ta dragă privire, ce-ngheaţă şi topeşte
Văzut-am pretutindeni, frumosul desluşit.
Teribilă şi dragă,  te simt şi-mi eşti, poveste
Ca vrabia ce sare, ritmat şi scurt pe poante,
Sub pomul altoit.

Plecări

Ah, mi-e greu când văd plecare

Mi se strâng plămânii-n chingi

Parcă moare-o mică lume

Iar eu doar privesc de-aici

Mult mă tulbură plecarea,

Timp de-o clipă cât pustiul,

Nesfârşit şi mut ca zarea

Care-şi uită-o clipă timpul

De-oi trăi cât un mileniu

Tot nu mă obişnuiesc

Când mă uit şi văd plecarea,

Flăcări în plămâni ţâşnesc.

Abundenţa

Am,
iubim-ar azi norocu,
şi pupai-aş eu lui ciocu,
Am,
să-mi crească, să-n florească
să sporească, să-mi rodească.
Am,
şi tot primesc cu caru
că îmi dă norocu, daru
Am,
că de-unde n-ai, nu creşte
buruiana nu-nfloreşte
Am,
măi Doamne, cum să n-am
cresc ca strugurii pe ram
Am,
şi de-unde dau eu una,
mi se-ntorc mai multe-ntruna
Am,
pupam-ar fericirea
şi iubim-ar înflorirea.

Cântecul muzei

Visătoare, plutitoare
Fine gleznele le are,
De-o săruţi te-ndragosteşti
N-ai să ştii să mai gândeşti
De-i inspiri suflarea dulce
Uiţi că patima-o aduce
Uiţi că-i pui de piază rea
Când te ia în dans cu ea
Te animă, te-nfioară
Când o strângi la piept pe seară
Dar şi jalnic ţipi de dor
Când dispare ziua-n zori
Când te mângâie tăcut
Uiţi ce mumă te-a făcut
Pentr-o clipă doar, cu ea
În iad voluntar te-ai da
De o cauţi iar,     nu vine
Se usucă carnea-n tine
Vai de urli, vai de vrei
Mori sperând, de dorul ei.

Ochi cu sărbătoare

Drum de mai şi drum de zi,
susurele inimii
Paşii-mi molcomi trec pe stradă,
soare-n ochii mei să bată
Pustiu printre trecători,
glasuri reci, voinţe moi
Ochi pierduţi şi fără ţintă,
alţii-ncearcă să se mintă,
Ici şi colo câte-un licăr,
câte-un tremur de pericol
Nu sunt veseli, nu sunt trişti
mai degrab-arată stinşi.
Rar de vezi printr-o privire
inspirată tresărire
Sau vreun tremur curajos,
să ţâşnească-n ochi frumos
Să vezi vise şi-ndârjire
să simţi iz de fericire,
Mai degrabă ochi pierduţi
printre paşi uimiţi şi mulţi.
Şi în ochi de-mi bate soare,
pasul molcom la plimbare,
Caut ochi cu sărbătoare.

Greşita aşteptare

Uneori nu trebuie să faci mai mult fizic, poate chiar mai puţin, ca lucrurile să se întâmple. Când lucrurile par blocate e din cauza aşteptării. Starea interioară de aşteptare. Aştepţi să vină circumstanţa, să sune persoana, să se facă anotimpul, să vină bugetul.... Aşteptare să treacă timpul ca să ....
Aşteptarea e blocaj, din interior. Nimic nu se întâmplă când aştepţi ceva, ca stare vibraţională interioară. Chiar dacă faptic în activităţi te agiţi cu o grămadă de chestii... degeaba cât timp în sine aştepţi.
În interior mergi pe un drum.. oricare drum, mergi, creează, efecte se vor produce, chiar fără mare agitaţie.
Mergi pe un drum chiar de nu-i bun. Mai bine să faci o excursie greşită decât să aştepţi.
Nimic nu se întâmplă, nimic nu se schimbă, când în interiorul tău eşti în aşteptare.

La historia de ..... "El Churro"

Una gran historia de pasion, de amor, de teribilă savoare şi împărtăşire. "El Churro", o poveste care-ţi umple inima şi poftele. O poveste a speranţei, a dorinţelor din inimă deschisă care se îndeplinesc, a pasiunilor arzătoare care se materializează instant şi uluitor. A dorinţelor care-ţi sunt puse la picioare pe tavă şi.... pe farfurie.... "El Churro" de Rahova ... una historia con terrible pasion .. Ayayayaaayyy

Despre schimbare

Schimbarea, da cea interioară şi exterioară, toată schimbarea, este foarte posibilă şi mai mult de atât e aşa cum se povesteşte în cărţile cu minuni, instant. În clipa asta te poţi schimba total, radical, în orice vrei tu şi cei mai mulţi au şi făcut-o, măcar o clipă, ca magicienii.
Problema nu-i aici. Şmecheria dificilă, ce pare magică, e că dacă vrei să rămână, să se vadă s-o simţi real, schimbarea e de făcut în fiecare clipă. Adică clipă de clipă până la sfârşitul vieţii, şi poate şi după aia,  cine mai ştie ce-o fi după ea, va trebui să faci schimbarea respectivă dorită. Nu-i de ajuns s-o faci o dată, e poate de ajutor doar ca să vezi şi să prinzi curaj că se poate. Dar ca să rămână, e o alegere pentru fiecare moment.
Dacă schimbarea în sine e miraculoasă prin producerea instant, abia constanţa schimbării îndeplineşte dorinţele şi le menţine, ca o adevărată magie.

Scrisori de dragoste (11) - Cocon de primăvară

Gând uşor-plutitor de primăvară
Inimă ce bate către inimă ce bate
Sub urechea mea interioară.
Cocon protector
din straturi de pături şi straturi de braţe
din straturi de inimi printre straturi de aţe.
Petale siclam de frezie mică
Cocon creator
din straturi de vise şi straturi de-o clipă.
Tăcere adâncă, grăitoare de seară,
Cocon adormit
din straturi de pânză, de răsuflare şi straturi de primăvară.

Părţile bune ale întineririi

Dacă optezi pentru a întineri, ca anii să ţi se scadă în loc să se adauge, e ceva ce majoritatea din câte văd evită, fiecare cu alegerea lui, dar vreau să spun că există beneficii şi în acest caz.
Dacă totuşi alegi să întinereşti apar în viaţa ta lucruri noi:
- începi să adori culoarea roz, pentru că e culoarea care, imediat ce-o priveşti, te face să zâmbeşt de ţi se întinde pielea pe faţăi;
- petreci clipe nemăsurate la raionul de jucării şi mai ales păpuşi şi unicorni şi lego, nu nu nu pentru că îţi doreşti să ai un copil, ci pentru că ţi-ai dori să te joci tu cu ele
- te reapuci să scri scrisori de-adevăratelea, de-ale scrise pe hârtie şi trimise în plic prin poşta română
- îţi vine ideea să îţi faci propriul dans harlem shake (caut câteva gagici faine care să se suie pe tocuri elegante cu multe multe bijuuuri şi să ne facem propriul harlem shake de pus pe net)
- petreci ore în şir contemplând pietrele şi cristalele, animalele şi mortăciunile împăiate de prin muzeee, uitând total de restul lumii
- te apuci de toate meseriile care-ţi trec prin cap, pe cont propriu desigur
- te trezeşti mai îndrăgostită decât ai fost vreodată în timpul liceului, şi nici nu-ţi trebuie altceva decât să te gândeşti la el, ca să simţi cum te furnici cu totul
- este perfect în regulă dacă lucrurile nu stau în casă în cea mai deplină ordine
- eşti nerăbdătoare să pleci cu trenul spre locul pe care l-ai visat într-o noapte în vis
- te simţi cea mai bogată când primeşti floricele, brăţări cu coşari, cănuţe cu fluturi şi chestii pufoase (sigur că roz) de pus cheile pe ele
- te implici în activităţile ce te amuză fără să conteze dacă ies ceva bani din ele sau te duc la vreun obiectiv clar
- începi să îi preţuieşti şi să-i înţelegi mai mult pe părinţii personali,
- încheieturile îţi devin mai flexibile decât  la 17-18 ani, în anticiparea entuziastă a clipei când vei coborî inclusiv sub aceste vârste, iar celulita dispare văzând cu ochii
- nu te mai frustrezi când vezi mâncăruri delicioase şi tentante, pentru că ştii că nimic nu-ţi este interzis, le mănânci pe toate după poftă, fără vină, iar a doua zi le poţi mânca încă o dată la fel de fără stres, fără exces, că burtica ştie ea măsura
- plângi ce plângi, cu sughiţuri chiar, dar până pe seară te topeşti iar de bucurie
- dacă te pocneşte somnul dulce-fierbinţel la amiază tocmai când îţi propusesei să pleci la alte treburi, e la fel de bine,  măcar te-ai odihnit, iar locul unde trebuia să ajungi nu se mută nicăieri
- vin clipe când te bucură profund experienţele petrecute cu unii oameni pe care credeai că i-ai lăsat definitiv la categoria nasoi
- nu te mai întorc din drum şi pe dos ideile şi părerile altora, chiar dacă sunt contrare cu ce ştii tu, fiecare cu experienţa lui,
.......

Şi mai sunt şi mai multe decât astea, periodic apar tot mai multe, probabil sub efectul întineririi.

Scrisori de dragoste (10) - Ce mă fac cu tine?

Ce mă fac cu tine, când ai succes şi creşti? Intru în competiţie cu tine? În ucigătoarea concurenţă, care aduce iz de mortăciune şi în afaceri şi în relaţii personale? Te concurez sau te celebrez, te iau ca inspiraţie doar, să-mi amintesc de propriile-mi pasiuni şi talente, ce le am de înflorit şi înrodit ca să mă hrănească pe mine şi pe încă mulţi alţii din roade bogate?
Ce mă fac cu tine? Te blochez şi te descurajez? Ca să-ţi cadă aripile şi să-ţi devină inerte. Aripile pe care dacă tu ţi le deschizi, îmi amintesc de toată responsabilitatea mea faţă de mine, de ai mei paşi ce-ar trebui să mergă mai departe. Să te ţin legat prin pacturi şi contracte, prin intimidări şi şantaje? ... sau să-mi accept a mea responsabilitate creatoare?
Ce mă fac cu tine, când văd că ai ştiut mai bine? Te desfiinţez, te blamez, te agresez, ca să-m-acopăr? Ca să nu ajung la clipa în care aş recunoaşte că mi-am schimbat părerile de dinainte şi ţi-aş da dreptate?
Ce mă fac cu tine, oare, muză? Să te iubesc fără să-ţi cer nimic în schimb? Fără să îţi pretind ideile fixiste şi prestabilite? Să te fructific cu nesătulă poftă aşa cum eşti, cât timp îmi eşti în cale? Să recunosc că pe neaşteptate m-ai readus pe mine mie-mi, şi-mi dai deja cu mult mai mult şi altceva, mai roditor, decât am vrut sau am crezut?

Scrisori de dragoste (9) - Cu ce măsură îmi măsor iubirea?

Comparaţia, boală grea. Boală ucigătoare în cele din urmă, a iubirii şi a poveştilor de iubire. Cu ce măsură îmi măsor iubirea? Cu cea a celor ce se ţin de 5 ori pe zi de mână, sau a celor ce se ţin de 5 ori pe an? Cu măsura celor ce petrec 2 sau 3 weekenduri pe lună împreună? Cu cea a celor ce merg în două vacanţe pe an  sau a celor ce se văd o dată la două luni? Cu măsura unei neveste zguduite de soţ "până ce moartea ne va despărţi" sau a celor care "se îndrăgostesc" o dată la 3 luni de cineva nou? Se măsoară iubirea în ce scrie la carte că trebuie să facă un cuplu, sau ce spun bătrânii, sau tinerii, sau moda actuală în materie....? Iubirea, minunata poveste de iubire nu se măsoară. Şi atât. Nu se compară că moare... adună frustrări, nemulţumiri, ce nu-s reale ci prin comparaţie. În povestea de iubire mai bine să fii surd şi orb la ce fac alţii la acest capitol, la ce e tradiţional sau uzual. Povestea e unică şi incomparabilă, e minunată cât timp are propria măsură a bucuriei sufletului. Măsura iubirii nu există şi cine-şi măsoară iubirea cu măsuri ale altora, e mai mult decât nebun, sau nu s-a ars suficient de tare cât să-l usture şi să înţeleagă.

Unii fac, alţii se lasă făcuţi

Ştiu puţini oameni care chiar fac. Da' nu din cei ce fac lucrurile obişnuite de zi cu zi, că aşa fiecare face câte ceva. Ci din cei care au o idee şi fac ceva pentru ea aducând o schimbare în viaţa lor, trăind altfel decât ieri, ieşind din starea de confort chit că iese cu succes sau cu eşec.
Ştiu foarte mulţi oameni care şi ei fac ... citesc o grămadă de chestii, se interesează de multitudini de idei personale sau luate de la alţii. Dar de fapt nu fac nimic, decât să mai citească nişte chestii, să mai discute eventual despre ele, sau lă le dea "share" cum e moda în mediile actuale de socializare, computerizate. Nu zic că unii greşesc sau alţii fac mai bine... nu-i nici mai bine nici mai rău. Doar că văd oameni a căror viaţă nu se clinteşte decât când se întâmplă vreun eveniment exterior la Sfântu Aşteaptă şi-i mişcă şi pe ei valul şi oameni care într-un an de zile îşi schimbă total domeniul de lucru, cercul social, starea civilă, devin şi faimoşi şi bonusul bonusurilor, trăiesc viaţa cu satisfacţie.
Nu zic cum o fi mai bine, fiecare ştie pentru ea/el. Văd doar că lumea e făcută din cei ce fac şi cei ce se lasă făcuţi. Văd doar că o parte din cei ce se lasă făcuţi cred că fac, şi doar îşi împoaie capul cu chestii ce alţii le fac. Şi pe urmă devin dezamăgiţi că nu li se întâmplă nimic în viaţă. Între aceste două tipuri nu e o diferenţă de inteligenţă, de talente, de frumuseţe sau şarm, de soartă, karmă sau noroc. Singura diferenţă e în a face tu personal în loc de a te preocupa preponderent de ce fac ceilalţi.
Ştiu puţini oameni care chiar fac, sunt foarte foarte puţini, nu zic că e bine sau rău. Zic doar că-i stimez foarte mult, căci sunt măreţi şi de la ei învăţ.

Scrisori de dragoste (8) - Pastile pasionale pentru îndrăgostire

Atât de mult iubesc iubirea, atât de mult iubesc îndrăgostirea, ce iese din mine, ce până la urmă sunt eu.
Atât de mult că fac obsesii, pasiuni şi vijelii.
Atât de îndrăgostită sunt şi atât de multă forţă scoate din mine iubirea că uneori mă tem c-o pierd fără un catalizator.
Obsesiile mele dulci şi fermecate, mă subjugă, doar pentru că uneori mi-e frică să nu-mi pierd îndrăgostirea.
Mă hrănesc avid din catalizatorii mei, şi mă tem, că iubirea mea ar pieri de m-aş opri să mă hrănesc din ei.
Şi de-aia tot ei îmi devin otrăvuri, disperări.
Chiar dacă am aflat despre mine de atâtea ori, că nu mă lasă  nicidecum şi niciodată în urma ei iubirea.
Atât de mult iubesc îndrăgostirea că sunt de când mă ştiu dependentă de mediatori.
La fel precum un om cu glanda tiroidă extirpată, ce trebuie să ia pastile ca să supravieţuiască, eu iau pastile pasionale pentru ca inima mea să iubească.
Ba şi mai mult de-atât iubesc îndrăgostirea, încât încerc să-mi iau esenţa de iubire din orice, şi să le fac pe toate pastile.

Inspiraţii primite-n dar de la alţii (2)

"Eşti conştient de tot ce apare în faţa ta pe ecranul Conştiinţei. Unde este lumea fără tine? Unde şi ce sunt gândurile fără tine, cel ce le percepe pe ele? Tu eşti rădăcina şi sursa fiecărei experienţe. Nu poate exista nicio experienţă fără tine."  Mooji 

Scrisori de dragoste (7) - Să mă-nrădăcinez

Rădăcini să-mi caut, am plecat
prin lume,
Să m-ancorez de frica
de a cădea pe jos.
Ca să mă prind de-o casă
am încercat, dară
Dorindu-mi mult să umblu,
de case m-am lăsat.
Şi să mă înrădăcinez în oameni,
demersuri dulci şi acre
Făcut-am peste tot
n-a mers,
Căci pe neaşteptate
iar am căzut pe jos.
Şi să mă leg de şcoli, idei
de pe la unii
Testat-am, mai în glumă
sau mai în serios
Mi-au dat şi şut şi forţe
mi-am prins pe-acolo paşii,
Dar...
rădăcini, n-am scos.
M-am prins eu de mai multe
şi până-ntr-un final
Am plonjat înc-o dată, cu surpriză
tot cum ştiam, pe jos.
Iar, într-o zi cu lună,
deci seara după înserat
Băteam drumuri să caut
un scop vibrant şi nou
Să simt că-mi fierbe clipa, că mă bucur
şi că trăiesc nelimitat.
Iar dintr-odată, numai,
privind cu frig la stele
Mi-am zis, mândră de mine
am şi zâmbit: Eu, eu
Cel mai nobil scop, care să-mi fie altul?
scopul cel mai pasional al meu, eu, eu.
Rădăcini să pun cu spor în mine
să crească, să mă ţină
Şi astfel să-mi rămână
de mai rămân doar eu.
De cad, cum cad adesea
oricat de mult, oriunde m-ancorez
Atunci să fie-n mine rădăcina,
să plece frica toată,
Atunci mai abitir, în mine,
să mă-nrădăcinez.

Une muse du jour et nuit

Scrisori de dragoste (6) - Domn peste inima mea

Ce să-i faci, căci e aşa                    
Te-am pus Domn peste inima mea,
Eu am vrut, eu te-am făcut
Aşa-mi place şi-am putut,
Eu te urc, eu te ridic
Eu te-nalţ, tot eu te schimb,
Eu te-aleg, şi ieri şi azi
Eu te ţin ca să nu cazi,
Tu te naşti nimic şi gol
Şi te fac că vreau eu Domn,
Eu te-aleg clipă de clipă
Când te las, eşti iar nimica,
Rege peste inima mea
Eu te-nscăunez aşa,
Nici nu eşti nici nu exişti
Prinzi contur când eu te simt,
Rege eşti când eu voiesc
Doar domneşti când eu iubesc,
N-ai nici formă n-ai nici trup
Domn eşti tu când eu te urc,
Şi când vreau să te răstorn
N-ai nici sceptru n-ai nici tron,
Eu te ţin sau te gonesc
Te pun Domn când eu doresc,
Rege peste inima mea
Eu iubesc şi pot aşa,
De m-opresc să te aleg
Te faci iar pribeag şi sterp,
Domn peste inima mea
Eu te fac să fii aşa.

J'aime my newest new baby

http://efectuldediva.blogspot.ro/

Inspiraţii primite-n dar de la alţii (1)

"Când ai o problemă, secretul nu e s-o eviţi sau s-o elimini, ci să "te creşti", ca să ajungi mai mare decât ea. Aşa că nu ţine de problemă, ci de cât de mare eşti tu." (T. Harv Eker)

My precious

O pasăre îşi dă inima ca alta să poată supravieţui. O pasăre pleacă de la mine, o alta vine. O pasăre îşi sacrifică inima ca să îmi amintesc de preţioasa mea inimă. Nu doar să-mi amintesc că-i preţioasă ci ca să am grijă de ea. Da sigur, şi fără exces de sare, zahăr şi grăsimi .... dar mult mai mult şi mai departe de atât. Ca să selectez ce pătrunde la inimă, să o hranesc cu linişte şi calm, veselie şi dragoste, cu ceea ce o încântă, ca să-mi întorc spatele de la emoţiile triste, agresive, fricoase, de la regrete şi îndoieli. Ca să mă lupt eu cu dinţii pentru inima mea, pentru ca în inima mea să vină şi să rămână doar sentimentele care-mi sunt sănătoase. Iubita mea porumbiţă bolnăvioară şi-a dat inima ca să ţin minte pentru totdeauna cât de preţioasă e inima mea. Şi ca să aibă, o altă inimă de porumbel, şansa sa de a se salva şi a trăi cu bucurie.

Scrisori de dragoste (5) - Iubire la prezent

                                 (dedicata iubitei mele Arabela)

Iubirea are doar prezent. Chiar şi când dispare sau moare ce iubeşti, iubirea ramâne în interiorul celui ce iubeşte, rămâne la prezent.

"Vroinţe"

M-am întrebat vorbind cu mine însămi (fără voce tare deocamdată). Ce nu vreau? Nu vreau, ca după mulţi mulţi ani de viaţă şi de trăit, să fiu o femeie acră, tristă şi înverşunată. Nu vreau să ajung la concluzii de genul "oricum nu merită" "dă-i încolo că oricum erau nişte împuţiţi", "numai suferinţă pe lumea asta", "nu mai am chef să încep asta", "le-o plătesc eu lor", "mi-a lehamite de diverse". Nu vreau să stau încruntată şi să-mi pută toate-n jur, dezamăgită, fadă şi ştearsă, mai înfricoşată decât în copilărie. Să-mi ridic ziduri în jurul iubirii de teamă că o să mă doară.
Am trăit frânturi din ele şi văd ce fac lucrurile astea frumoasei mele inimi. Noroc mie că nu m-au molipsit şi m-am scuturat de fiecare dată de ele.
Şi atunci ce vreau?
VREAU, ca după mulţi mulţi ani, zeci de ani şi zeci de ani ori zece şi încă ori zece de trăit, vreau să am inima vie, bucuroasă şi călduroasă, să zâmbesc di-năuntru şi din-afară la nimicuri şi la mari surprize, să mă uit cu drag la alte persoane, să am entuziasmul de a crea şi de a începe în fapt o nouă idee, să fiu de o grămadă de ori mai greu de iritat, de înfuriat şi de dezamăgit, să am un munte de speranţă mai mult. De multitudini de ori mai mult să menajez pe alţii în vorbele şi gândurile mele. Să fiu imună la sperieturi. Să am ochii sclipitori de încântare şi să simt cum mi se amplifică inima (nuuu nu de la vreo boală sau by-pass) ci de la pasiunile care o gâdilă.

Toată lumea

Faptul că "toată lumea" are uneori probleme, nu-mi face problemele mele mai plăcute şi nici nu-mi diminuează dorinţa de a trăi fără probleme. Faptul că "toată lumea" se ceartă uneori, nu-mi face mai acceptabile certurile mele. Toată lumea nu e scuză pentru ceea ce ştiu că vreau sau nu vreau să fac, chiar de "toată lumea" vrea sau nu vrea să facă acel lucru, nu-i nici justificare, nici motiv să renunţ la ce simt şi visez. Nu-i scuză în solidaritate, nici unitate când e cazul să iasă la vedere individualitatea mea unică. Oricât de unu am fi toţi... eu tot nu-s una, decât până la un punct, cu toată lumea.

Scrisori de dragoste (4) - să ne iubim

Şi ce să fac eu chiar acum, mai pasionant, mai bucuroasă şi mai bine,
ce altceva decât să mă iubesc de tot şi cald şi încleştat cu tine?
Cu cine, dar, să mă iubesc mai abitir cu dor şi patimă şi-nfloritor
altcineva, afară doar de tine, ce-mi stai lipit acum de inimă şi gânduri şi de-amor?
Şi cine, cineva acum să ştie  să m-adore, să-mi inspire viaţă-n vene, în aripi şi-n voinţă?
cine să ştie-acum mai bine decât tine,
cel ce te-ador la fel de mult, sau poate chiar cu mult mai multă stăruinţă,
Şi ce să experimentez acum mai arzător şi mai deplin,
ce să mă fac cu tine?
iar tu, ce să te faci tu, altceva acum, mai roditor cu mine?
ce altceva decât să ne iubim?

Prietena lui Anul

Sărbătorind Noul An, pic în fantasme gânditoare, pentru că Anul pare un personaj foarte alunecos. Cine-i Anul?  aş vrea să-l înţeleg mai bine ca să ştiu de cine mă bucur, cu cine să mă pun bine. Unde stă Anul nou cât timp nu e aici? De ce pleacă Anul vechi şi unde se duce? Nu-i mai place aici? De ce stă fix un an de zici că-i programat ca un robot? Dacă aş ştii cum să-l abordez şi l-aş ruga să mai stea, oare mi-ar face pe plac? Oare e tot Anul trecut şi, ca să pară nou şi să fie adulat, celebrat şi s-o ţină în petreceri, se ferchezuieşte, îşi pune alt nume şi se dă drept ... Nou? Anul are o prietenă? Vreau să fiu prietena lui Anul şi să ne facem reciproc favoruri.
Deşi am auzit bârfe cum că nu Anul ar fi chiar cel mai bazat, deşi e cu entuziasm sărbătorit, că cică "Nu aduce anul ce aduce ceasul", care va să zică, pune-te bine şi cu Ceasul că ăsta e mai aducător la casa omului, chiar dacă-i mai discret.

Scrisori de dragoste (3) - Efectul de roz

Roz e ca dragostea. Nu e al nimănui decât al deţinătorului, imposibil de luat sau pierdut, chiar şi când uiti de el chiar şi când crezi că ţi-l fură altcineva, rozul tot roz rămâne. Există de când s-a făcut lumea colorată, dar ii trebuie catalizatori ca să sară în ochi, pe alb si pe roşu. Roz nu se împuţinează ci se înmulţeşte, chiar de mai pui alb sau roşu, roz nu devine mai puţin roz ci doar îşi schimbă nuanţa, căci să pui poţi, dar de vrei să iei albul sau roşul din roz, nu poţi. Roz e desăvârşită uniune şi amalgamare, căci roşu lângă alb, nu-i roz, decât când se integrează picătură cu picătură şi pleacă pe cont propriu.