Ce mă fac cu tine, când ai succes şi creşti? Intru în competiţie cu tine? În ucigătoarea concurenţă, care aduce iz de mortăciune şi în afaceri şi în relaţii personale? Te concurez sau te celebrez, te iau ca inspiraţie doar, să-mi amintesc de propriile-mi pasiuni şi talente, ce le am de înflorit şi înrodit ca să mă hrănească pe mine şi pe încă mulţi alţii din roade bogate?
Ce mă fac cu tine? Te blochez şi te descurajez? Ca să-ţi cadă aripile şi să-ţi devină inerte. Aripile pe care dacă tu ţi le deschizi, îmi amintesc de toată responsabilitatea mea faţă de mine, de ai mei paşi ce-ar trebui să mergă mai departe. Să te ţin legat prin pacturi şi contracte, prin intimidări şi şantaje? ... sau să-mi accept a mea responsabilitate creatoare?
Ce mă fac cu tine, când văd că ai ştiut mai bine? Te desfiinţez, te blamez, te agresez, ca să-m-acopăr? Ca să nu ajung la clipa în care aş recunoaşte că mi-am schimbat părerile de dinainte şi ţi-aş da dreptate?
Ce mă fac cu tine, oare, muză? Să te iubesc fără să-ţi cer nimic în schimb? Fără să îţi pretind ideile fixiste şi prestabilite? Să te fructific cu nesătulă poftă aşa cum eşti, cât timp îmi eşti în cale? Să recunosc că pe neaşteptate m-ai readus pe mine mie-mi, şi-mi dai deja cu mult mai mult şi altceva, mai roditor, decât am vrut sau am crezut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu