Protector

Adevăratul protector nu prea apare la vedere. Nu ştiu de ce, nu prea încerc să înţeleg. Vestea bună e că stă prin preajmă.. prin umbră mai degrabă decât la lumină. Poate că aşa-i jobul ăsta de protector, în umbră şi-n anonimat. Important e că-i acolo când nu îl cred să fie. Şi intervine la mare nevoie, adesea fără să mă prind, fără să-i cer direct. Protectorul de meserie e nevăzut, necunoscut, dar mereu la datorie. Nu e cel ce-mi trăncăneşte multe sfaturi, nici cel care se da pe faţă cu mare prietenie, nici cel la care mă îndrept cel mai adesea la nevoie, nici cel ce mi-aş dori să-mi vie-n ajutor. Nu că aceştia n-ar vrea s-ajute sau c-ar fi rău intenţionaţi, ci că nu se pricep. Uneori, protectorul se arată cine e, alteori nu.. dar întotdeauna e atât de confortabil şi de minunat şi cald, când zac sub aripa sa protectoare şi odihnitoare. Nu-mi rezolvă problemele ci mă relipeşte într-o unică bucată cu suflul său de apă vie, nici mai devreme nici mai târziu, ci chiar înainte de a mă desface toată-n bucăţele mici de mozaic şi praf. Iar uneori îl văd, îl aflu pe adevăratul nume şi-mi pare că pricep de ce fuge în mare repezeală, nu că n-ar vrea să stea, să mai rămână, doar că-i e frică, frică că i-ar place să rămână şi mai mult. Protector aşa cum e, dar tot îi este frică, că s-ar îndrăgosti şi-ar vrea să stea mai mult decât are ca misiune.