Despre oamenii pe care-i admir, care ma fascineaza, am tendinta, in viziunea mea idealista, sa cred ca nimic nu-i tulbura, ca trec prin toate, cat de grele, in mod echilibrat si ca raman toata ziulica si nopticica cu zambetul pe buze.
Ei bine, constat ca nu-i deloc asa, fiecare dintre oamenii minunati are un "pain in the ass", personalizat.
Nu e o constatare trista sau dezamagitoare, ba din contra, ma inveseleste... nu, nu ca m-as bucura de durerile de cap (sau de alte zone) ale celorlalti, doar cunosc si eu durerea, suficient cat sa ma intristeze ca cineva, oricine, o simte. Dar "pain in the ass" a oamenilor speciali pentru mine, m-a determinat sa ma uit mai bine la a mea personala "pain in the ass". Si ghici ce? Nu e 100% hada, ma sufoca si-mi scoate ochii din cap dar mai imi da si cate o gura de aer, iar dupa atatia ani ne si cunoastem destul de bine. Ce sa mai... n-o duc chiar asa rau cu a mea "pain in the ass".
