De drag şi dor

Iată singura cale potrivită pentru a primi pe cineva în viaţa ta. De drag şi de dor. De ce oare ar vrea vreo femeie (sau un bărbat, dar  nefiind barbat mi-e mai uşor să privesc lucrurile din perspectiva feminină) să vină vreun bărbat la ea, să trăiască cu ea, din orice alt motiv, altul decât de drag şi de dor. Altul, adică din constrângere, din obligaţie, din ameninţări, dintr-un contract scris, din instincte doar animalice, din obişnuinţă şi mecanicitate ... foarte groaznic, şi chinuitor şi cel mai groaznic pentru suflet. Căci nefiind din dor şi de mare drag, când alte motive aduc pe cineva lângă tine, sufletul îşi pierde aripile, îşi pierde bucuria, se ofileşte, uşor, uşor, zi după zi, se ofileşte şi sufletul tău şi sufletul celuilalt... uneori fără să înţelegi ce se întâmplă cu bietul suflet schingiuit. Când de fapt rolul sufletului e să înflorească, ca o sămânţă proaspătă şi parfumată cu rod mesmerizant. Şi cât mai înfloreşte sufletul din drag şi dor... indescriptibil în cuvinte, doar de trăit în sentimente. Multe suflete plâng trăind în perechi, pentru că principala activitate a stăpânilor lor e cum să-l ţină mai strâns în laţ pe celălalt, prin ce mişmişuri să-l mai constrângă, cum să-i mai ceară şi să-l aducă la punctul dorit. Bietele suflete ce-ar mai creşte ele udate şi cultivate doar cu drag şi dor, oferite de bunăvoie. Căci sufletele lăsate libere au infinite daruri de oferit celorlalte suflete, tot ce ţi-ai dorit vreodată şi încă şi mai multe pe deasupra.