Îmi amintesc de o poveste pe care am citit-o de mai multe ori în secolul trecut (adică, în alte cuvinte, când eram mică, dar sună mai frumos aşa şi este la fel de adevărat). Am găsit-o într-o carte veche cu povestioare, culeasă de pe la ţară cred, şi din câte-mi amintesc de provenienţă rusească, deşi n-aş băga mâna în foc. Oricum nu mai reţin absolut nimic din celelalte poveşti, sau numele şi coperţile cărţii, doar povestea asta şi desenul care o ilustra. Era vorba de o fată care ieşise la muncile câmpului şi pe drum s-a întâlnit cu Vântul, Arşiţa şi Gerul, mergând tustrei laolaltă. Fata i-a salutat politicoasă iar cei trei au întrebat-o unde merge. Le-a răspuns că la muncă iar Arşiţa şi Gerul i-au zis că au pus un rămăşag şi că Vântul le e arbitru şi i-au cerut să aleaga dintre ei doi, pe care-l preferă. 'Alege-mă pe mine, i-a zis discret Arşiţa, şi la vară când o să ieşi să pliveşti câmpul şi să culegi spicele, o să am grijă să nu te copleşască căldura, să nu te ardă soarele'. Gerul la rândul lui i-a zis pe furiş 'Alege-mă pe mine şi la iarnă când o să ieşi să aduni surcele de foc şi să cari găleţile cu apă, n-o să-ţi deger mâinile, n-o să-ţi înzăpezesc picioarele, n-o să-ţi îngheţ obrazul.' Fata i-a ascultat cu atenţie pe amândoi şi le-a zis că ea preferă Vântul. 'Deci aşa? s-a învloburat Arşiţa. Atunci la vară o să-ţi ies în cale să te chinui cu căldura mea.' 'Nu-i nimic, a zis fata, las c-o bate Vântul.' 'Vezi tu la iarnă cum o să-ţi aţin calea şi ai să cazi pe jos îngheţată', s-a învârtejat la rândul său Gerul. 'Lasă, nu-i nimica, a zis iar fata, numai Vântul să nu bată!'
Aşa de tare mi-a plăcut povestea asta că am citit-o de nenumărate ori de fiecare dată având senzaţia că tot mai multe secrete mi se dezvăluie din ea. Se poate ca povestea asta să fii contribuit la iubirea mea faţă de vânt. Vântul cred că încearcă să ne mai spună câte una alta dar e mai greu să-l înţelegem. Azi mă gândesc că a vrut să-mi spună şi mie câte ceva, căci începuse să-mi mumure vorbe la ureche singură fiind pe drum. Murmuratul lui ciudat m-a pus pe gânduri, m-am oprit pe loc pe aleea goală şi vântul mi-a repetat murmurăturile la ureche. M-am uitat după vreun animal sau vreun om ieşit în vreun balcon care ar fi putut scoate sunetele astea. Nu am văzut nimic. Vântul a şoptit iar acelaşi mesaj. Dar eu cum nu vorbesc vântureasca, am rămas mai departe cu aceeaşi feţişoară tâmpă. Am mai stat ce-am mai stat pe loc nedumirită şi până la urmă am plecat spre casă. Mi-am aminit însă imediat de poveste şi sper că Vântul a înţeles, în cazul în care era vorba de vreun alt rămăşag,că eu tot pe el l-aş fi ales. Şi mi-am mai şi dat seama de unde ar putea să provină senzaţia pe care o am, de fiecare dată când sunt pusă să aleg între o variantă A şi o variantă B, că mereu va apărea în timp util să mă salveze ca prin minune, o negândită variantă C (sau V).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu