Astăzi a venit vremea să fac un lucru de care nu ştiu dacă sunt mândră. Am intervenit iar în viaţa mini universului din frigiderul meu, cu intenţia de a-l distruge, sigur după ce tot eu îi permisesem să-şi continue îndelung existenţa. Acum vreo două luni într-o crăticioară cu orez, uitată şi nemâncată câteva zile a apărut o mică comunitate de mucegaiuri. Văzându-i acolo mici şi pricăjiţi, prin capacul de sticlă al oalei, ceva m-a împiedicat să-i arunc am zis să-i mai las să trăiască şi să-i văd dacă se dezvoltă. I-am urmărit cum se extind, cum cuceresc noi teritorii din această lume albicioasă de orez, cum se grupează în oraşe şi naţiuni, cum se diversifică rasele din cenuşii verzui în albe şi roşiatice. Aveau o lume înfloritoare. De-a lungul timpului m-am pornit de mai multe ori să îi distrug şi să-i arunc, dar uitându-mă la ei ceva îmi zicea să-i mai las un timp să se mai bucure de ale lor. Azi însă un gând m-a fulgerat ameninţător. Dacă mucegaiurile mele se vor dezvolta foarte tare, se vor tehnologiza şi vor ajunge să viseze la cucerirea spaţiului şi vor reuşi să iasă din lumea lor, de sub capacul transparent din sticlă??? Nu pot permite aşa ceva. Dacă găsesc soluţii să iasă de sub bolul lor şi de sub controlul meu!!!... mai bine să-i distrug cât nu se obraznicesc! Şi m-am pus pe treabă nu fără mustrări de conştiinţă şi regrete. Adică până la urmă, cine sunt eu? Vreun Dumnezeu? Ca să îmi permit să decid soarta unor lumi?
Abia în momentul în care i-am scos de sub cupolă şi i-am transferat în sacul de gunoi, omorând probabil multe naţiuni şi populaţii mi-am dat seama că cei mai deştepţi dintre ei m-au păcălit. În loc să le distrug civilizaţia, i-am eliberat în lume. Char dacă cei mai mulţi au fost sacrificaţi, câţiva bine antrenaţi vor supravieţui în punga de gunoi şi vor găsi breşe spre univers. Alţi câţiva probabil au scăpat ca spori în aer când am deschis capacul şi acum au prins câteva molii şi ţânţari pe aripile cărora s-au aciuat şi şi-au început deja călătoria intergalactică. Alţii foarte bine echipaţi probabil că s-au strecurat odată cu apa cu care am spălat oala şi au pătruns în canalizare şi vor încerca colonizarea reţelei de ape subterane.
Am fost aşa de uşor de păcălit şi de manipulat. Mai întâi m-au lucrat cu mila şi cu curiozitatea, lăsându-i să se dezvolte în linişte şi izolaţi de primejdii exterioare care să le pună piedici şi să-i întârzie. Apoi m-au lucrat cu teama de a nu se extinde în frigider şi cu senzaţia păcălitoare că aş avea puterea să le distrug lumea. Şi iată cum, puternici, le-am dat drumul. M-au păcălit ca pe ultimul cărăbuş nătâng. Am servit scopurilor lor ambiţioase şi uite că le-a ieşit. Dacă pentru o secundă m-am simţit ca un Dumnezeu milostiv şi mărinimos, apoi ca unul furios şi capabil de distrugere... m-au readus rapid cu picioarele pe pământ şi au câştigat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu