Dragonul cât e el de dragon, tot are momentele lui de spaimă. Aşa a păţit azi dragonul cafeniu cu ochi bulbucaţi. Iar spaima nu i s-a tras de la vreun alt dragon mai mare şi mai fioros. Şi nici din confruntarea cu vreun erou neînfricat pregătit să-l străpungă mortal cu lancea sa călită-n sânge. Ci doar de la călătoria cu tramvaiul. Târât în opoziţie straşnică dar inutilă de lăbuţe, dragonul s-a simţit redus şi tăvălit din mitul său aprig, direct în picioarele oamenilor călători în mijloacele de transport în comun.
Nu mai scotea jerbe de flăcări nimicitoare printre colţi străpungători; îşi lingea doar sacadat cu spaimă, boticul mic şi tremurat. Nu mai arunca văpaie prin ochii săi ce pot să împietrească chipul; clipea doar des, vizibil panicat, din ochişori apoşi, rotunzi şi coloraţi ca mierea. Nu mai călca teribil la pământ oraşe, sate şi ţinuturi de poveste; stătea temător, cu coada coborâtă între lăbuţe şi tresărea la fiecare pas din preajma sa.
Cine ar fi bănuit ce poate face călătoria cu tramvaiul dintr-un falnic dragon? Poate de-asta în ziua de azi nu mai întâlnesc deloc dragoni. Poate că toţi au fost reduşi la bucăţele de blăniţă mici şi speriate, obligaţi fiind să circule cu tramvaiele prin oraşele de astăzi ale oamenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu