Dilemele pândesc la fiecare colţ. Majoritatea sunt asemenea siluetelor cenuşii făcute din cărbune ars complet, sculptate în forme consistente dar dărâmabile într-o singură atingere. Păstrează silueta iniţială a problemelor reale, dar se transformă într-o mică moviliţă gri, prăfuită şi nedefinită dacă vrei să le scormoneşti. Au glasuri piţigăiate şi apar ca nişte mici gargui energici dar fără picioare, prin toate ungherele întunecate pe lângă care trec. Te pâsâie discret de acolo, ca nişte bişniţari ilegali la colţ de stradă, pregătite să te aburească să iei de la ele ceva de care oricum nu ai nevoie. Se amuză copios când reuşesc să te ţină în colţul lor umbros un timp cât mai îndelungat fără să-ţi dai seama de ansamblul situaţiei. Dilemele n-au curaj să iasă însă de prin unghere pentru că şi-ar scutura puternic în lumină buna imagine de sine. Ele ştiu că nu-s mari monştri, poate nici nu-şi doresc să fie. Încearcă totuşi să păstreze o aură de mister asupra naţiei lor ţinându-se în obscuritate, acolo unde dimensiunile lor reale nu-s uşor de întrezărit. Iar dacă prind în plasa naivi şi creduli nu au nicio jenă în a se da drept dragoni ameninţători şi scuipători de foc, atâta timp cât le merge şmecheria.
Am surprins de dimineaţa şi eu câteva dileme tupeiste care mă ameţiseră în gaşcă în colţul întunecat dintre aragaz şi farfuriuţa de sticlă maro, ţinându-mă pe loc cu întrebarea 'oare cu ce am chef să-mi frig limba mai întâi? cu cafea fierbinte şi neagră sau cu ceai la fel de fierbinte şi cu aromă de coacăze? Ceşcuţa mică sau cana mare?' M-au prins în vorbăria lor dichisită un timp până ce pe fundal le-am auzit chicotelile maliţioase, mi-am dat seama că sunt iarăşi victimă într-o escrocherie şi le-am zis cu ton ferm să mă lase-n pace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu