În sfârşit momentul mult aşteptat

În sfârşit de azinoapte teii din împrejurime au început să transmită semnalele parfumate pe care le aşteptam de atâta timp. Deja în perioada asta ar fi trebuit să aromeze zona de vreo săptămână şi începusem chiar să mă îngrijorez că poate anul ăsta o să zică pas. Mă gândeam că i-a bătut ploaia şi furtuna prea tare şi fac contre deschizându-şi florile fără mirosurile consacrate. Dar era se pare doar o chestiune de timp. Acuma în casă îmi miroase subtil a tei, iar, dacă ies pe balcon şi inhalez profund, atomii înmiresmaţi îmi tropăie din nări până la capătul plămânilor. Acum parcă recunosc că vine vara. Sunt precum căţeluşul lui Pavlov, dacă nu-mi sună clopoţelul cu tei parfumaţi nu mă trezesc la vară.