Pe tei nu i-am văzut niciodată obosiţi. Ei sunt simpli. Eu în schimb, uneori obosesc, o oboseală teribilă. Obosesc din cauza minţii mele care îmi turuie în cap într-una şi pe care nu ştiu s-o controlez total şi s-o închid oricând vreu eu. Obosesc din cauza aceloraşi şi aceloraşi subiecte, care se întrupează tot timpul în cuvinte sau imagini, fără ca lucrurile concrete să avanseze sau să existe. Obosesc de atâtea scenarii, planuri şi idei care-mi fură atenţia de la clipele mele prezente. Obosesc să mă lupt cu demonii mei personali, care, cu cât îi observ mai atent, cu atât par să devină mai balauroşi.
Uneori obosesc şi nu văd remediu decât să fiu într-o clipă fără timp. Cel mai simplu şi neobositor a fi din câte feluri de a fi sunt. Teiul vecin, cu care mă salut în fiecare dimineaţă, reuşeşte să fie simplu, îmi pare chiar maestru în aşa ceva. De-aia probabil că e verde, proaspăt şi parfumat în fiecare zi şi noapte, în această perioadă a anului. În mod cert nu l-am văzut niciodată obosit, nici măcar săptămânile trecute când îl chinuia în rafalele sale, furtuna. Eu, chiar la depărtare de furtuni, simt uneori că obosesc. Înclin să cred că teii sunt mai deştepţi decât mine.
Un comentariu:
nu mai destepti, ci mai "constienti". Nu creeaza scenarii imaginare cu care sa isi oboseasca "mintea"
Trimiteți un comentariu