Al meu adorabil:

luni, 10 mai 2010

Încântătoarea vizită a omuleţului de apă

Sunt încă sub impulsul încântării după vizita neobişnuită pe care am primit-o pe birou. În timp ce lucram, omuleţul de apă, mititel subţirel învolburel, a trecut să mă vadă, sau să mă supravegheze, sau doar şi-a rătăcit drumul... nu ştiu sigur. Cert e că de obicei este discret şi nu-şi face simţită prezenţa. În împărăţia lui de apă a învăţat tehnici nebănuite ale ascunderii urmelor şi ale camuflajului, astfel că niciodată nu rămân semne ale trecerii lui. Sau aproape niciodată. Pentru că de data aceasta, oricât de bine şi-ar fi pus în aplicare tehnicile subtile de dispariţie, tot a rămas în urma lui o urmă transparentă a lăbuţelor de apă. N-am ce să fac, de data asta i-a scăpat. Şi eu am apucat să le văd înainte de a se evapora. Mă gândesc că poate a fost neatent sau poate pe fugă. Oricum eu nu o să-i divulg secretul... decât pe blog. Sau mă mai gândesc că poate şi-a lăsat intenţionat lăbuţele apoase ca să-mi semnaleze trecerea sa. Mai cred chiar că sufleţelul dragului meu Maimuţică s-a întrupat acum în omuleţ de apă. I s-a făcut dor să mă vadă, aşa cum şi mie mi-e uneori dor de el. Şi atunci a dat o fugă până pe biroul meu şi mi-a lăsat un semn gingaş, aşa cum îl ştiu eu că este, să nu uit că se gândeşte la mine.


Niciun comentariu: