Până la Luvru e calee tare lungă şi... Pizza Hut

Cineva care mă îndrăgeşte tare tare mi-a urat să ajung să-mi expun la Luvru, într-o zi, mâzgălelile mele în ulei. Eu nu m-am arătat deosebit de entuziasmată de idee, conştientă fiind că în primul rând până la Luvru e cale tare lungă şi maeştri tare mulţi înaintea mea care au cu adevărat măiestria să atârne pe acolo, dar mai ales din prisma faptului că la Luvru ca să ajungi trebuie să fii mai întâi mort. Deci oricum ar fi nu îmi doresc acest lucru şi oricum nu-l merit. Am apreciat totuşi urarea şi gândurile de bine ale persoanei, ştiu că nici nu e nerealistă şi că e conştientă că nu sunt vreo bucăţică infimă din talentele minunate care există în lumea asta şi nici nu-mi doreşte să fiu moartă, am reţinut dincolo de idei şi complicaţii buna intenţie şi iubirea faţă de mine.
Iar oricum până la Luvru, o să-mi pun una dintre produsele fantasmagorice ale mânuţelor mele haotice şi grosiere îmbibate de culoare pe perete la Pizza Hut în Doroboanţi, amănunte aici: http://pizzahutro.wordpress.com/2010/05/25/vernisaj-2-0-si-offline-2-0/
Cineva va mânca pizza şi poate se va uita şi la coloritura mea şi, dacă o să-i placă şi o să-i dea o stare de bine ca să-i pice mâncarea uşor în stomac, eu o să fiu tare bucuroasă. Dacă n-o să-i placă şi o să rezulte într-o digestie proastă, eu îmi cer scuze de pe acum... nu asta era intenţia mea.

Iată mai jos şi lucrarea grosieră cu pricina - am făcut-o într-o noapte şi am uscat-o la feon ca să ajungă la timp. Eu sunt recunoscătoare pentru lucrurile care se întâmplă fără meritele mele directe şi sper să fiu atât de iubită de Cineva de sus încât într-o bună zi să iasă din mâinile mele ceva care să poată fi pe drept cuvânt numit pictură.

NOAPTEA INEFABILILOR