Treaba cu agresivitatea o văd eu cam aşa: Există un Stapân al Agresivităţii responsabil în lumea noastră cu distribuirea, porţionarea şi supravegherea ei. Într-un mare potir de cupru coclit Stăpânul acesta preaputernic învârte esenţa de agresivitate cu polonicul bătut în piatră de jasp sângeriu şi o toarnă tacticos în pipeta sa opacă cu margini descărnate. În fiecare zi Stăpânul Agresivităţii picură asupra lumii întregi în clipa Aurorei câte un picur vâscos ca ambra. Şi face lucrul ăsta zi de zi negreşit, căci agresivitate e în lume zilnic.
Sunt zile însă când din teribila pipetă cenuşie, Stăpânul cu silueta sa noduroasă lasă asupra lumii ăsteia două picături de esenţă. Şi în astfel de zile ...agresivitatea din lume, după cum era de aşteptat, creşte. Nu ştiu exact de ce o face. Poate că şi-a ieşit din formă, e neatent sau îi tremură mâinile; poate are o plăcere diabolică să aţâţe uneori oamenii mai mult decât prevăzut, şi se amuză copios rânjind complice cu colţii lui conici, sparţi şi îngălbeniţi atunci când îi vede pe toţi zburliţi ca nişte peşti balon; sau poate aşa este prevăzut de Mai Sus şi el doar urmează conştiincios, fără să pună întrebări, un grafic foarte riguros stabilit, al zilelor cu una sau două picături.
Oricum ar fi, ziua de azi a fost una dintre acele zile în care Stăpânul Agresivităţii a prăvălit asupra noastră doi picuri grei. Aşa trebuie să fi fost, căci am văzut multe semne. Câinii în parc au fost mai agresivi şi între ei şi cu oamenii; răţuştele s-au bătut despotice şi în aer şi pe apă chiţăind unele la altele şi uitând în iritarea lor de bieţii bobocei care le priveau neputincioşi şi neprotejaţi; a fost agresivitate şi în înjurăturile pe care câteva cupluri ieşite la plimbare şi le-au adresat printre gene; şi în agitaţia vânzătoarei de la fast-food care-i explica unei amice frustrările ei; a fost agresivitate şi în felul în care o puştoaică îi aranja pălăria unei prietene, gata gata să i-o înfunde pe cap cu totul până la umeri; şi în privirea umflatului care vroia să urce în autobuz în acelaşi timp ce eu coboram şi culmea prin fix acelaşi loc; şi în atitudinea şi vocea prietenei mele de departe care mi-a povestit prin telefon supărările sale şi ce ar fi vrut ea să le facă celor care i le-au produs; iar despre mine... îmi amintesc clar vreo două momente de mai devreme în care am şi vizualizat cum ridic o anumită persoană cu un braţ, o izbesc cu trosnet de oscioare de un perete şi îi rup capul... adică tipica formă de manifestare a agresivităţii la mine. Dar cine ştie câte agresivităţi s-or mai fi petrecut în lume.
Dacă la un picur vâscos de agresivitate lumea asta se mai descurcă, la doi... încep dificultăţile iar mie una îmi displace şi cred că şi bobocilor de raţă la fel. Aşa că zic: Să se găsească remedii de către Stăpânul Agresivităţii personal sau de către Superiorii lui. Dacă nu mai e capabil să-şi facă treaba bine şi ori l-a lăsat vederea ori nu se mai coordonează, să fie înlocuit cu cineva mai tânăr şi mai abil; dacă este doar maliţios şi ne ia drept sursă de amuzament, să îşi găsească o iubită care să-l dreagă la sufleţel sau să fie izbit cu trosnet de oscioare de un perete şi să i se rupă capul; iar dacă doar urmează un grafic prestabilit de foruri înalte... să ne anunţe şi pe noi măcar cu o zi înainte ca să ne închidem în clopote de cristal sau să stăm cuminţi într-un colţişor aşteptând ca ziua nefastă să treacă cu minim de pagube.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu