Locuiesc oarecum în vecinătatea pomilor. Iar ăsta e un lucru bun, pentru că în zonă la mine e mereu populat, în principal de vecini înaripaţi şi împenaţi şi de diverse soiuri. Cam întotdeauna e animaţie şi gălăgie pe toate limbile lor, pentru că vecinii mai sus amintiţi comunică aproape în continuu, spre deosebire de vecinii umani. Şi ăsta e un lucru bun pentru că discuţiile lor sună plăcut la urechile mele. Şi profit şi de concertele individuale ale câtorva dintre ei, la anumite momente fixe ale zilei. Locuind în apropierea copacilor începi să sesizezi că în funcţie de momentul zilei, de anotimp şi de condiţiile meteo se schimbă şi zarva sau vocalizele vecinilor. De exemplu înainte să plouă agitaţia împenaţilor creşte iar vorbele lor devin mai scurte şi mai sacadate. Şi de obicei după aia plouă. După ce iese soarele zarva este mai ondulată prelungă şi gâdilitoare... şi încă nu mi-am dat eu seama chiar de toate amănuntele din dicuţiile lor, că deh, totuşi nu-i foarte politicos să tragi în continuu cu urechea la vecini.
Dar îmi place să stau în vecinătatea pomilor. Îmi aduce aminte de lucrurile în care credeam în copilărie şi pe care pe parcurs le-am pierdut din vedere. De exemplu în copilărie ştiam sigur că există o cale de a înţelege şi de a comunica direct cu animalele şi plantele, doar că eram conştientă că nu am gasit-o încă. Acum mi-am reamintit şi la fel ca şi atunci cred că e adevărat, şi mai recuperez şi alte idei abandonate. Noroc că am vecini de prin văzduh să-mi mai amintească una alta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu