Am un măr. Zace în frigiderul meu de vreo 4-5 zile. Înainte de a ajunge la mine, a zăcut într-un alt frigider vreo săptămână. Este un măr frumos, sănătos şi tare gustos. Cu toate acestea, ca un făcut, zace nemâncat şi pasat de la o persoană la alta. Nu este cu nimic mai rău sau mai grozav decât alte mere asemenea lui care au fost mâncate. Dar, dintr-un motiv anume, rămâne nemâncat, neluat în seamă, în timp ce în jurul lui sunt mâncate mere sau alte fructe unele mai rele altele mai bune ca el.
La fel se întâmplă cu anumite lucruri sau fiinţe. Sunt nici cele mai rele nici cele mai bune din categoria lor, dar parcă au fost sortite să rămână mereu într-un colţ de umbră, mereu uitate. E ca o pată care se ţine scai de ele, fără un motiv aparent. Cum chestiunea mi-a stârnit curiozitatea, am cercetat şi am găsit o explicaţie.
Este vorba de neglijenţă în serviciu. Da da, neglijenţă. Şi anume a celor trei ursitoare ale vieţii. Oricât ar fi ele de ursitoare, le ajunge şi pe ele oboseala de la atâtea sorţi modelate. Au atâtea ulcioare cu diferite prafuri de soartă şi atâtea suflete pe care trebuie să le dea prin mirodeniile cu întâmplări viitoare, încât tocmai la final mai greşesc. Practic ursitoarele iau fiecare suflet şi îl trec şi pe faţă şi pe dos ca pe un mic şniţel prin prafuri de mirodenii de viaţă, conform desfăşurătorului prestabilit pentru respectivul suflet. Sufletul ăsta va fi cântăreţ de operă, să-l tăvălim prin praful din ulcica cu praf de cântăreţi de operă; va avea şi o soţie cicălitoare, să-l aruncăm şi în ulcica cu soţii cicălitoare; dar va avea trei copiii simpatici, păi atunci să-l tăvălim de trei ori şi prin praful de copii simpatici; şi tot aşa, până ce îi determină întregul destin. La final, sufletul înfăşurat într-o crustă groasă de prafuri şi mirodenii este lăcuit cu un vernis special care luceşte, asemănător celui care se dă peste picturi ca să le protejeze nuanţele, şi care atrage atenţia celorlalte suflete. După ce a fost dat cu vernis, sufletul garnisit este aruncat printr-un tub de evacuare de argint şi iese în lume să trăiască. Totuşi, după multe ore de muncă, ursitoarele uită să mai treacă câte un suflet prin pojghiţa de vernis lucitor, mai ales că găletuşa cu vernis este pusă într-un colţ îndepărtat, şi astfel mai există şi suflete care scapă în lume neterminate. Din cauza asta, sufletul, deşi are o grămadă de mirodenii şi lucruri de făcut, nimeni nu-l observă, rămâne în anonimat, pentru că nu a fost dat cu luciu.
Asta s-a întâmplat şi cu mărul din frigiderul meu. Dar voi remedia problema. M-am decis să-l mănânc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu