De la o vreme îmi dau seama că una dintre cele mai mari dorinţe ale mele (am mai multe) pentru atotputernicul Dumnezeu este să-mi instaleze un buton la dispoziţia mea, gen 'Abort game', aşa cum au de exemplu jocurile pe calculator. Să-l pot apăsa atunci când consider că e suficient cât mi-am pierdut timpurile, gândurile, inimile prin jocuri şi joculeţe din lumea asta. Şi să ies instant şi total din oricare scenariu sau conjunctură - psihic, emoţional, fizic şi din toate punctele de vedere posibile. Să nu mai trebuiască ca între momentul în care conştientizez că vreau să închei joculeţul, oricare ar fi el, şi momentul în care acest lucru în sfârşit se petrece în toate dimensiunile mele şi în toate nivelurile de profunzime ale lor, să treacă ore, zile, uneori chiar ani.
Îmi doresc să pot să mă decuplez, oricând consider necesar, complet şi automat de orice mă implică în lume. Şi să rămân apoi în linişte absolută într-o pădure ruginie de arţar, unde să nu existe nici urmă de adiere nici de suflet, nici urmă de dorinţă nici de tremur, să zac întinsă pe frunzele proaspăt căzute şi să nu fie asupra mea decât lumina călduţă a soarelui care se strecoară printre frunzele încă dese, rămase pe crengi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu