Al meu adorabil:

duminică, 18 iulie 2010

Colţuri de bucurie

Cine-a zis că dacă nu trăiesc în locurile care-mi plac mie cu ierburi şi verdeţuri multe, cu stele pe cer, cu ciripituri de păsări şi fructe culese direct din copaci, nu mă pot bucura de toate acestea?
Chiar şi în oraşul în care locuiesc printre betoane, în spaţii închise de bloc şi vânzoleli de maşini mă pot delecta cu elementele din dorinţele mele. Zilele astea mi-am amintit cu bucurie pură cum e să mănânci fructe de prin copaci. M-am delectat cu dude şi corcoduşe culese cu obrăznicie direct din copacii ce mi s-au ivit în cale printre asfalturi şi maşini. M-am trezit în zori de zi în triluri parcă nepământene de păsări. Seara m-am încântat acompaniată de concerte sublime de greieri, privind din balconul meu la cerul înstelat, care rar se arată în oraş, dar uite că uneori se arată. Mi-am gâdilat inima cu susur de apă curgătoare şi pescăruşi, trecând pe marginile betonate ale râului din mijlocul oraşului.
Există chiar şi în mijlocul celor mai mari medii urbane, colţuri de reală bucurie. Singura problemă este că tind să fie copleşite, acoperite, mascate, de toate celelalte lucruri artificiale. Rămân în minoritate şi aproape că nu mai sunt băgate în seamă, chiar dacă fizic nu au dispărut de tot. Dar există, e suficient să-ţi aminteşti de ele.

Niciun comentariu: