Al meu adorabil:

sâmbătă, 3 iulie 2010

Eterna chestiune a mălaiului

Făceam o mămăliguţă. Şi mă gândeam la chestiunea mălaiului. Nu doar din cauză că îl turnam în apa clocotită ci pentru că este o chestiune aplicabilă în orice.

Chestiunea mălaiului spune cam aşa:

- mălaiul mai ieftin fierbe mai greu, şi este mai puţin gustos;
- mălaiul mai scump se coace într-un timp mai scurt, şi este mai gustos;
- prin urmare eu şi alţi mâncători sau cocători de mămăligă, afirmăm pe bună dreptate că mălaiul din cel de-al doilea caz care fierbe mai repede este mai bun; este o afirmaţie corectă care leagă în mod proporţional direct bunătatea mălaiului de timpul cât mai scurt de fierbere.
- apoi însă cu aceeaşi corectitudine pot spune despre mălai că cel mai bun este acela care fierbe cel mai greu. (deşi conform logicii de mai sus cel care fierbe cel mai greu ar trebui să fie cel mai prost) Cel mai bun mălai din toate punctele de vedere este cel natural, închis la culoare, grunjos şi scos direct de la moara clasică iar ăsta fierbe timp de mai bine de o oră până să se facă gata. Dar este cel mai hrănitor, mai complet ca şi proprietăţi nutritive, cel mai neindusrializat, nerafinat, nechimizat etc. la care se adaugă şi cel mai savuros.
- două afirmaţii, corecte amândouă, contradictorii, despre acelaşi subiect, şi anume mălaiul.Pare un paradox.

Dar chestiunea mălaiului se elucidează, iar paradoxul dispare, dacă includ în ecuaţie, punctul de raportare al fiecărei afirmaţii, reperul. Reperele fac întotdeauna diferenţa sau complică lucrurile. În cazul celor două afirmaţii deopotrivă corecte şi contradictorii, punctele de referinţă diferă şi asta face posibilă corectitudinea ambelor. Există repere de natură inferioară (precum facilitatea preparării mămăligii) şi repere de natură superioară (precum sănătatea). Iar lucrul ăsta este în tot şi în orice. Cu cât reperul prin care judec sau acţionez este de nivel mai înalt, cu atât rezultatele acţiunii sau judecăţile mele sunt de nivel mai înalt şi mai corecte, chiar dacă la alt nivel par total greşite.
Cineva m-a bătut mult la cap cu teoria reperelor şi îmi spunea că nu pot fi nici confuză şi nici nu pot lua decizii greşite când ştiu foarte clar care îmi e reperul bun. Mă plictisea profund. Dar am ajuns până la urmă să pricep un picuţ cum stă treaba pe propria piele, şi uneori şi cu ajutorul mălaiului din mămăligă. Îndrăznesc acum să afirm, sigur cu aparentă aroganţă, dar eu ştiu că îmi păstrez umilinţa potrivită când spun: Când o să trec tot ce fac, tot ce sunt, tot ce gândesc prin repereul perfect, va fi totul în mine şi în jurul meu Perfecţiune.
Până acolo e încă departe. Între timp mai mănânc o mămăligă care nici măcar nu are în compoziţie cel mai bun soi de mălai.

Niciun comentariu: