Mmmmmm. În principiu mă bucur că e martie şi chiar de pe 1 am simţit în aer ceva mai prietenos decât până acum, parcă nu-mi mai taie iarna respiraţia. Tot 1 martie este posibil să-mi fi adus şi puţin iz de astenie ... cred că aşa se explică starea de relativă ameţeală, fără să fii consumat ciuperci halucinogene sau alte ierburi dubioase. Tot de la umbra de astenie e posibil să am şi această stare de nedumirire cu privire în primul rând la mine şi la ce senzaţii mai am eu despre mine. Iar în al doilea rând cu privire la ce vor cei din jurul meu de la mine. Aşa mă întreb eu uneori când nu-mi reiese clar din comportamentul lor contradictoriu, "Oare ce o vrea X de la mine? Oare cum se raportează Y la mine?" (nu mă mai gândesc şi la Z, că deja e prea multă bătaie de cap).
Nu prea mai am chef să mănânc, mai ales că mi-am chinuit ficăţelul în ultima perioadă cu alimente din categoria celor terorizante, dar am idei în culori şi multe întrebări.
Nu sunt chiar fascinată de acest martie:
- o dată din cauză că şi iarna şi zăpada m-au încântat anul ăsta şi atunci nu aşteptam nicio primăvară să mă elibereze din zgribuliri;
- a doua oară din cauză că încă nu văd nimic verde natural şi nesfârşit prin copaci sau pe jos, ca să-mi lumineze ochii şi să-mi mângâie inimioara, nu văd alt verde în afară de verdele de la bambulică cel stufos ce-mi zace în glastră şi de la frunzuliţa care seamănă a marihuana (fără să fii avut intenţia asta) pe care am pictat-o cu ulei pe blugi şi care jumătate s-a dus pe mâinile mele la prima purtare;
- a treia oară din cauză că încă nu-i atât de călduţ încât să pot umbla semi-desculţă ca să pot simţi pe deplin atingerea animată a vremii blânduţe pe înserat;
- a patra oară din cauză că oamenii de pe stradă încă poartă geci umflate (deşi eu am ieşit doar în bluziţă şi n-am îngheţat de tot) şi cizmuloaie în culori mohorâte şi nu par detensionaţi aşa ca după ce ar fi scăpat de iarnă, iar treaba asta imi aduce un oftat compătimitor pe buze;
- a cincea oară din cauză că nu m-a făcut să-mi tremure sufletul într-o stare romantică şi visătoare şi dornică de sărutări interminabile aşa cum ar trebui să facă fiecare martie;
- a şasea oară din cauză că în martie aş vrea să fac muncă fizică, să lucrez cu animale, cu copaci şi să îi cresc, dar sunt prea specializată în marketing şi consumatori de piaţă ca să fiu lăsată să port de grijă animăluţelor şi plantelor;
- a şaptea oară din cauză că la urma urmelor oricum intenţionez să mă bucur de ce trăiesc indiferent de cum se numeşte luna sau anotimpul.
Iar martie nici n-a început încă bine, posibil să mai aibă ceva resurse ascunse încât să mă facă să-l privesc cu alţi ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu