Există momente aparte în viaţa mea, precum cel de azi, când simt fără urmă de îndoială că sunt pregătită să mor cu încântare.
Nu că mi-aş dori să mor, nu nu, NICIDECUM. Îmi place tare mult să trăiesc şi ar fi magnific de mi s-ar mai da timp să trăiesc şi să mai fac încă atâtea câte ar mai fi de făcut. Dar, în momente precum acesta, am puternicul sentiment că tot ce am trăit până acum mi-e atât de înfloritor şi de drag, încât, dacă asta ar fi tot pentru mine şi pentru viaţa mea de CrisiMi, aş muri chiar acum zâmbind. E un sentiment atât de intens, atât de real.
Cred că primul moment de acest gen l-am simţit cu vreo 10 ani în urmă. Şi de atunci m-am mai întâlnit pe alocuri cu aceeaşi impresie acută, care poate părea oarecum ciudăţică ... obscură ... dar deşi este despre moarte, pentru mine e plină de plăcerea vieţii.
Simt cu deplinătatea sufletului că, de timpul meu s-ar sfârşi acum, nu aş tremura cu nicio fărâmă de tristeţe pentru asta, aş avea doar încântare pentru lucrurile frumoase, agitate, dureroase, amuzante sau de alte feluri, din viaţa de până acum. Şi nimeni n-ar trebui să fie trist pentru mine.
Da, aş putea muri acum cu sufletul plin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu