Am auzit de lucruri triste, tare triste. Am auzit de un ţinut atât de searbăd şi văduvit încât nici fructe nu-i e dat să facă. Nu are niciun copac, niciun copăcel care să poată înflori ceva fructe, nici măcar vreo tufă amărâtă care să nască un fruct cât de ridat şi uscat.
Oamenii care locuiesc acest tărâm nu pot fi altfel decât trişti, la rândul lor. Lipsiţi de zeama suculentă a fructelor proprii, ei devin străvezii şi ridaţi, ca lavetele de bucătărie decolorate, scorţoase şi subţiate de lipsa de sevă. Oamenii din acest ţinut trist n-au gustat niciodată vreun fruct din gradină, nu s-au cocoţat să fure vreunul din livezile vecinilor. De-aia zâmbetele lor ajung încreţite iar sufletele pierd din consistenţă din cauza că nu cunosc aroma fructelor de acasă.
Tare rău e ca locuitor al acestui ţinut ce nu rodeşte fructe. Tare rău să nu-ţi fi înfipt dinţii însetaţi în pulpa suculentă a vreunui fruct proaspăt cules. Nici nu-i de mirare că treptat, treptat, locuitorii trişti împreună cu ţinutul lor trist se subţiază tot mai mult, devin din ce în ce mai ceţoşi şi neclari şi în cele din urmă lipsiţi complet de speranţa vreunui fruct, se risipesc ca fumul în zare.
Iar astea-s lucruri triste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu