Mă gândesc la oamenii a căror iubire o simt îndreptată asupra mea prin diferite manifestări. Nu pomenesc des de ei în vorbe sau în texte, dar ei vibrează în sufletul meu în fiecare clipă şi participă continuu la procesul de creaţie a mea. Am văzut astăzi o femeie ce ştia să iubească o gâscă şi m-am gândit iar la valoarea acelora ce ştiu să mă iubească pe mine.
Cei ce mă iubesc mult sau puţin, de mult timp sau de puţin timp, şi continuă s-o facă din motive doar de ei ştiute, sunt categoric fiinţe admirabile şi perseverente. Sunt convinsă că nu au misiunea cea mai simplă din lume ... poate nici cea mai dificilă... sper. Sunt atât de capabili de sentimente intense încât se zbat în mod minunat şi doresc pentru mine exact ceea ce şi-ar dori pentru ei înşişi, chiar dacă în anumite cazuri asta nu mă defineşte, nu mă convinge spre fericire ba chiar mi se pare copleşitor şi ostil. Asta o simt doar din cauză că uit în acele clipe că intenţiile lor sunt din cele mai bune. Sunt momente când îmi vine să fug de iubirea lor, când nu o pot accepta fără împotrivire. În demenţa mea sunt chiar clipe când aş vrea să nu mă mai iubească nimeni. Dar asta numai când mi se întunecă mintea.
O gâscă mi-a părut mai uşor de iubit decât mine. Femeia pe care am văzut-o azi, purta o gâscă albă cu cioc moţat, cu gât gingaş şi lung, într-o pungă mare. Femeia mângâia gâsca şi îi vorbea pentru a-i face transportul mai puţin stresant. O asigura că mai au doar puţin până ajung la destinaţie, că e în siguranţă şi îi pupa ciocul agitat. N-am nicio umbră de îndoială că femeia chiar iubea gâsca iar gâsca înţelegea şi îi răspundea cu afecţiune pură rezemându-şi gâtul cu încredere între hainele ei.
Îndoiala mea s-a manifestat doar în privinţa categoriei de păsări din care făcea gâsca parte. Desconsiderând dintr-o prejudecată prostească neamul gâştelor şi influenţată de ineditul situaţiei, aproape că m-am autoconvins că gâsca este de fapt lebădă, o lebădă cu cioc ciudat. Aşă mă gândeam eu, că o gâscă n-ar justifica iubirea femeii, ci doar o lebădă. Am şi întrebat dacă-i lebădă ... era gâscă. Ba chiar mi s-a părut că femeia a crezut că fac mişto de ea, am simţit asta în privirea ei şi în tonul vocii. Sper însă că am lămurit-o ... chiar credeam sincer că ar trebui să fie lebădă ...
Cred eu că gâsca, chiar dacă nu era lebădă, era mai simplu de iubit decât mine. Dar până şi ea, în înţelegerea ei profundă a situaţiei şi a protecţiei din partea femeii, a avut în vreo două rânduri zbateri revoltate pentru a evada din pungă. Chiar dacă nu-s nici gâscă, nici lebădă şi mă zbat mult mai tare decât ele, aş vrea să nu uit că sunt tare norocoasă că-i am pe cei ce mă iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu