Al meu adorabil:

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Trenuleţele pe lac

Când eram mai copil aveam un trenuleţ electric cu vagoane mititele dar ce reda fidel realitatea. Îi asamblam şinele sub forme întortochiate iar haltele şi gările i le construiam din piese de lego. Mare bucurie era când mă jucam cu el, era ca o sărbătoare. Aveam un trenuleţ de călători cu locomotivă electrică şi un marfar cu o locomotivă cu aburi, fiecare cu vagonaşele sale. De atunci, cu trenuleţul electric nu mai ştiu ce s-a întâmplat, dar nu am uitat nicio clipă mişcarea locomotivei şi a vagoanelor pe traseul lor şerpuit, o mişcare sacadată uşurică, fragmentată dar lină, continuă şi totuşi ritmată. Am regăsit mişcarea lor specifică dar şi senzaţia de sărbătoare şi încântare nespusă, nu într-un magazin de jucării cu trenuleţe, ci pe lacul cuprins de iarnă. Acelaşi ritm l-au imprimat răţuştele zgribulite de pe lac în mişcarea lor de trenuleţe vii. Lacul a format deja o crustă aproape îngheţată, care negreşit în câteva ore se va transforma în gheaţă. Iar în această crustă încă nerigidizată răţuştele şi-au croit drumuri înguste ca nişte panglici unduite, topite de corpurile lor calde. Răţuştele se plimbă pe aceste rute speciale, încolonate una în spatele celeilate, câte patru, câte cinci sau chiar şapte, respectând acelaşi ritm sacadat şi lin al trenuleţelor. Toate se unduiesc la unison ca şi cum ar forma un singur trup, un singur trenuleţ însufleţit cu mici vagoane din pene. O întreagă reţea miniaturală de Căi Ferate ale Raţelor (tot un CFR şi la ele) mi s-a dezvăluit înaintea ochilor pe suprafaţa lacului.
Ce se întâmplă de obicei când două trenuri vin din direcţii opuse pe aceeaşi cale ferată? Coliziune, accident catastrofal. Ce se întâmplă când două trenuleţe-răţuşcă se îndreaptă cu avânt unul spre celălalt, pe aceeaşi şină de pe lacul îngheţat? Se apropie până la o distanţă decentă apoi amândouă trenuleţele îşi croiesc graţios la dreapta lor o mică buclă ocolitoare, se depăşesc disciplinat păstrând gruparea neschimbată de vagonaşe şi apoi reintră pe şina principală, urmându-şi direcţia de mers. Sunt trenuleţe de o delicateţe înduioşetoare.

Un comentariu:

Unknown spunea...

de la ele ar trebui sa invatam sa traim.ele inca mai au acea puritate pe care noi am pierdut-o demult.
ps: pt noul an vreau sa-mi iau niste ratuste mandarine... stii tu treaba cu dragostea