Călătorului îi şade bine ... la superlativ

Trecerea fulgerătoare a Crăciunului. Îmi aminteşte de o vorbă pe care o preţuiesc: „Călătoria te face fericit, nu destinaţia”. Gloria unui moment dorit umbreşte bucuriile de pe drum, adoarme viaţa din fiecare clipă. Şi după cum spune o altă vorbă pe care o preţuiesc în aceeaşi măsură: „Nu există niciun moment în care să nu se întâmple nimic”. Dar de multe ori fericirea se leagă în mod greşit de un eveniment visat, proiectat cândva în viitor sau întâmplat odinioară. La fel şi bucuria Crăciunului, care ar putea trăi în fiecare clipă, în orice moment, în orice prezent. Naşterea divinului în suflet este reală în fiecare clipă, minunile lumii sunt continue. Viaţa la superlativ (recunosc am împrumutat cuvântul din vocabularul altcuiva, pentru că exprima foarte bine ceea ce eu însămi simţeam) există numai şi numai în fiecare moment al călătoriei spre o destinaţie, şi numai dacă i se dă atenţie. În această clipă se nasc splendoarea sau mizeria. Acum se derulează pasiunile mele şi tot acum luptele pe care le port. În clipa de acum îmi pierd sufletul şi tot acum îl izbăvesc. Nu există pauză în luptă sau în călătorie dar nici superlative cât timp uiţi de restul clipelor, orbit de strălucirea destinaţiei. Nu vreau să fiu cuceritorul a cărui glorie se înalţă în trâmbiţe aurite 15 minute, doar după ce a ajuns la destinaţie, ci exploratorul conştient de încântările fiecărei călătorii, călătorul. Superlativul trăieşte în fiecare moment, în bucurie sau durere.