Al meu adorabil:

duminică, 13 decembrie 2009

Printre antichităţi şi vechituri (I) - Eu şi Felix

Felix şi cu mine suntem singurii care atingem toate exponatele ce ne stârnesc interesul la târgul de antichităţi. Eu şi Felix, băieţelul exploziv de nu mai mult de cinci anişori, bine încăciulat în gri şi portocaliu, împărtăşim pe viaţă o încântare comună. Ne place să ne trecem degetele şi palma peste obiecte, animale, oameni, atunci când vrem să le cunoaştem cu adevărat. Nouă, nu ne ajunge văzul atunci când ceva ne stârneşte interesul la targul de antichităţi şi nici altundeva, trebuie sa simţim cu terminaţiile nervoase ale pielii, trebuie să palpăm, să constatăm textura materialului, temperatura sa, curburile şi colţurile, să-i cercetăm greutatea, părţile şi întregul, acea senzaţie unică de dincolo de cuvinte pe care ne-o imprimă atingerea. Abia atunci percepem imaginea completă, abia atunci înţelegem obiectele, animalele, oamenii în deplinătatea realităţii lor fizice.
Abia atunci când le atingem suntem sclipitor de bucuroşi de ceea ce ne întâmpină pe tarabele multicolore ale târgului. Micuţul Felix părea încântat de animăluţele de porţelan şi sticlă colorată, chioare sau fără codiţe şi lăbuţe, de bănuţii ruginiţi sau înnegriţi de vreme, de pumnalele ştirbe cu pietricele colorate încrustate şi lipsă, de broşa mare în formă de păianjen cu piatră neagră de onix pe care n-ar mai fi lăsat-o din mână. Eu la rândul meu m-am bucurat de bombonierele greoaie de cristal al căror capac îl desfac de fiecare dată, de tipsiile ornamentate cu margini tăioase de argint, de călimara de lemn înţepăcios în care se scufundau pe vremea lor peniţele, de cavalerul îmbrăcat în armură, coclit şi mic de-un cot, făcut din alamă cu braţele ce se bălăngăne aproape să-i cadă. M-am bucurat de tablourile anonime cu peisaje fade şi scorojite, de lăcăţelul metalic înverzit în formă de peşte ce mi-a acoperit întreaga palmă şi a cărui cheiţă buclată i-am învârtit-o scârţâit câteva minute în şir, de seturile din sticlă colorată pentru lichior, fiecare păhărel o altă culoare, suflate cu foiţe aurii şi pictate grosolan cu reliefuri înflorate, pe care nu le-aş cumpăra, nu le-aş utiliza şi nici nu le-aş ţine în casă vreodată, din cauză de prea mult... kitsch, dar care de fiecare dată îmi atrag privirile şi degetele şi îmi pun un zâmbet larg de sinceră veselie pe buze.
Eu şi Felix ne-am bucurat aşa, în felul nostru, de târgul de antichităţi iar mâinile ne-au îngheţat până pe punctul de a nu le mai simţi.
Felix şi cu mine nu ne cunoaştem, ne-am găsit doar la aceeaşi oră în aceeaşi duminică, la acelaşi târg de antichităţi şi împărtăşim aceeaşi încântare. Pe mine însă, norocoasa, spre deosebire de explozivul Felix căruia mămica lui grijulie încearcă să-i oprească mereu elanul copilăresc cu un ferm „Felix, nu ai voie să le atingi”, pe mine nimeni şi nimic nu mă tulbură la târgului de antichităţi.

Niciun comentariu: