Al meu adorabil:

joi, 31 decembrie 2009

Se cere mult grotesc şi multă uniformă

Prin magazine, fie ele de lux fie ele mediocre, două categorii de obiecte îmi displac (cam remarc la mine în ultima vreme că orice se împarte în două... oare mi-am pierdut subtilitatea nuanţelor fine, sau mi-am sporit capacitatea de sinteză?). Îmi displac lucrurile dizarmonioase - kitschioase şi lucrurile pe care le are toată lumea, care devin parte a unei uniformizări a înfăţişării şi a minţii. Iar în preajma sărbătorilor de iarnă magazinele abundă în lucruri din ambele categorii. Pe lângă părerea personală despre aceste două categorii de obiecte, mai am pe unul dintre mulţii mei demoni interiori care găseşte un amuzament teribil în a vizita şi a analiza lucrurile ce-mi displac, iar demonul ăsta mă împinge uneori la o tensionată excursie printre urât şi kitsch doar pentru a trăi un fel de veselie febrilă crispată pe alocuri de grotesc. Cred că este aceeaşi plăcere copilăroasă îndoită de înfiorare sinistră pe care o ai atunci când te curentezi... o parte îţi place, o parte te înspăimântă.... dar niciodată nu ştii care-i partea mai puternică.
Mă fac să tresar anumite obiecte dinspre care aud strigătele unei uniforme lipsite de imaginaţie. Mulţime de lume le poartă, toţi vânzătorii le scot la înaintare şi chiar de mi-ar plăcea nu le-aş putea purta, pentru că deja lipsa de măsură le-a perimat. Iar mie nicidecum nu-mi place uniforma. Iar în categoria uniformelor, anul ăsta, cel mai tare mă omoară cizmoaiele de marmotă butucănoasă care pe la noi sunt cunoscute drept UGG (nu toate produsele UGG sunt urâte, nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni, mă refer la un singur model), atâta lume le fâlfîie elefantin printre zoaiele de afară încât sunt pe punctul de a le dori exterminate... sau de a-mi lua unele pentru anihilarea senzaţiei de prea mult. Tot ele fac parte şi din cealaltă categorie, a obiectelor lipsite de armonie, grosolane.
Iar obiectele dizarmonioase – kitschioase sunt cu duiumul. Sunt fie groteşti prin formă, fie prin materia primă folosită, fie prin culoare sau alăturări nefericite de culori, ba chiar şi prin miros. Mă scurtcircuitează pe şira spinării mirosurile greoaie de chimicală emanate de anumite haine, încălţări sau obiecte de uz divers. Mi se sterpezesc dinţii la atingerea anumitor materiale parcă sticloase, aspre, reci, iritante. Mă străbate un tremur odios la privirea unor grosolănii inimaginabile, a unor luciri şi tăieturi kitschoase care dezamorsează orice fel de urmă de eleganţă a formelor şi a culorilor.
Şi sunt atât de multe, sunt peste tot, sunt cele mai multe. Cine le eliberează în lume? Dar şi mai grav, cine le cere spre a fi eliberate? Nu trebuie să fii expert în arhitectură sau în numere pentru ca ochiul să-ţi spună când lipseşte armonia .... e suficient să-ţi asculţi simţurile adânci interioare, ochiul recunoaşte automat ce este în legea firii şi ce se abate de la proporţiile si îmbinările graţioase. Dar nu cred că prea multă lume stă să asculte sfaturile intime ale ochiului. De fapt sunt sigură de asta, altfel nu-mi explic de ce cu greu zăresc lucruri drăguţe şi cu atât mai rare îmi apar cele aparte, rafinate, care îţi provoacă un mic extaz interior.

Niciun comentariu: