Lucruri aproape uitate

Trăind în locul în care trăiesc întamplător o mare parte a timpului meu actual, aduce după sine uitări şi imposibilităţi ale unor lucruri din categoria celor ce te îmbibă cu încantare şi seninătate. De cate ori îmi amintesc eu de stele? E drept că îmi amintesc de mult mai multe ori decat media - dar asta e o altă poveste. Dar întrebarea cea mai cruntă este de cate ori îmi parfumez privirea şi vibraţiile interioare cu luminoasa aromă a cerului înstelat. Cam puţin, de mult prea puţine ori. De-aia atunci când îl privesc în toată splendoarea şi măiestria sa de cer negru dens şi copleşit de stele, mi se pare că văd un fenomen rarisim. Tresar cu surpriză şi fascinaţie la vederea sa şi mă surprinde surpriza pe care imaginea stelelor limpezi mi-o crează. Aş zice că parcă nori negri mi-au înceţoşat memoria cerului înstelat până la punctul în care mi-am scos din reflex realitatea sa, în care aproape l-am uitat. Mult prea rar văd bolta nopţii cu puzderie de stele. Nu că n-aş observa-o de mi-ar fi înaintea ochilor, dar locul în care trăiesc întâmplător în cele mai multe nopţi ale timpului meu prezent ascunde stelele, le-a şters de mult din realitatea cotidiană. Dar mai există şi locuri unde frumuseţea obscură a nopţii este stăpânită de amprente interminabile şi sclipitoare de stele, atât de magnifice la vedere încât te simţi dezarmat şi copleşit. Mic şi mizerabil din cauză că le-ai putut aproape uita vreodată. Din fericire, trăiesc uneori şi în astfel de locuri de poveste, dar nu suficient de multe nopţi încât să nu mai tresalt la surpriza cerului înstelat.