Ştiu că-i zăpadă pe alese afară. Ştiu şi că-i tare frig de iarnă, îmi dau seama după degetele mele vineţii când îmi aştern tălpile pe gresie şi după senzaţia de alertă pe care o imprimă pielea mea când mă arunc printre aşternuturile de noapte recişoare. Nici în calendar, dacă privesc, treaba nu stă mai bine... încă vreo lună şi ceva de iarnă, măcar în teorie.
Dar în adâncul meu am deja de două - trei zile semnele primăverii. Şi sunt atât de încântată că primăvara a început să-mi şoptească despre înmuguriri şi viaţă. Prind din ce în ce mai multe aripi. Sunt străbătută de tot mai multe trăiri şi intensităţi emoţionale. Parcă inima mea nu mai vrea să stea nicio clipă fără să se bucure şi fără să fugă nebună spre soare. De-acuma se trezeşte în fiecare zi câte o părticică amorţită de-a mea, din hibernare. De-acuma o să visez şi mai mult, o să râd şi mai mult, o să privesc şi mai mult şi, în mod cert, o să simt simţiri şi mai mult. Iarna de afară nu mă mai poate păcăli, în mine au înflorit deja paşii primăverii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu