Al meu adorabil:

marți, 5 ianuarie 2010

"Şi ce?" ar trebui să mă îngrijoreze?

Cică se scumpeşte tot ce-i junk-food, îmi zice mie cu îngrijorare cineva drăguţ şi preocupat... Şi ce? vine răspunsul meu posac. Oricum alea nu-s bune. Păi da dar se scumpesc şi prăjiturile, anunţă în continuare preocupata mea simpatică. Şi ce? Pleoşcăie acelaşi răspuns impasibil din partea mea. Ce alea or fi mai bune?
Se scumpesc cam toate în jurul meu. Şi ce? Sunt oricum în stare de faliment de o lungă bucată de vreme, aşa că preţuri mai mari sau mai mici tot una-mi sunt. Se face mai rece afara, plouă şi bate un vânt urât. Şi ce? Oricum mi-e frig şi dacă e să mă bată vântul oricum mă bate. Dar e şi polei pe jos şi s-ar putea să mă accidentez daca-s neatentă. Şi ce? Am mai căzut şi cu alte ocazii, mi-am mai rupt şi oase. Am idei pe care nu le aveam până acum, îmi atrage atenţia o persoană de bună credinţă îngrijorată totuşi că aş putea gândi ceva mai mult ca înainte. Şi ce? Ideile oricum îmi vin şi-mi pleacă. Mixul de legumele congelate nu respectă mereu aceleaşi proporţii între legume şi asta nu-i corect, se ridică iarăşi o preocupare. Şi ce? Oricum tot legume congelate sunt şi tot în stomac ajung. N-am ţinut legătura cu anumite persoane care poate mi-ar fi fost utile, mi se atrage, tot binevoitor, atenţia. Şi ce? Sunt alte persoane prin preajma mea.
Păi aia nu-i în regulă, ailaltă lipseşte, pe încă una n-am făcut-o şi pe încă o alta am făcut-o, dar nu aşa cum s-ar fi aşteptat unii. Şi ce?

Hmm, dar acum stau şi cuget. Când spui de mai multe ori într-un interval relativ scurt de timp "Şi ce?" şi îţi afişezi o gură cu strâmbătură apatică pe faţă în timp ce te gândeşti că nu-ţi mai găseşti locul, nici scopul, nici ideile şi nici melodia pe care ai avea chef s-o asculţi ... oare e cazul să te îngrijorezi?

Un comentariu:

Unknown spunea...

ideea e ca daca se scumpesc prajiturile, o sa fie mai multe femei surescitate:(. no more chocolate treatments.si da!mie imi place egaliatea de cantitati...