Al meu adorabil:

marți, 9 februarie 2010

Despre frică şi nesfârşit

Chiar toate, toate câte sunt, se termină. Asta-i o veste bună şi tot asta-i şi o veste proastă. Dar nu-i nicio veste constantă. Aşa că mai degrabă m-aş bucura decât să mă întristez. De ce am avut oare vreodată senzaţia lucrurilor nesfârşite? Din orgoliu de furnică ce se credea piramidă peste secole, crezând că secole înseamnă fără sfârşit. Şi cum ştiu că nimic nu-i nesfârşit, aş vrea să nu mai simt frică. Frica iese în lume, cred eu, din cauză de lipsă de gândire mai straşnică. Şi din cauză de pus problema într-un mod incorect, prin contagiune socială şi prin imprimări vechiuţe şi stabile în codul genetic. Sunt frici conştiente pe care le sesizez dar mai sunt şi frici care acţionează în mine fără să le bag de seamă. Şi toate sunt ca un reflex stupid şi aiurit. Nu găsesc nimic logic în frică. Când o descopăr îi strâmb din nas şi-i zic că nu o agreez. E drept că nu-s o făptură fricoasă în termenii consideraţi normali, dar dacă e să fiu sinceră cu mine până în interiorul interiorului meu, descopăr multitudine de momente în care frica mă condiţionează, sau măcar încearcă s-o facă în multe forme negândite şi uşor de pierdut din vedere. Poate că nu întotdeauna frica-i negativă sau distructivă şi poate că nu ar trebui s-o antipatizez complet. Dar senzorii mei subtili şi ascunşi aşa îmi şoptesc sfătos, că frica n-ar trebui să fie. Nu-mi place frica, deşi accept că face parte din supravieţuire. Dar nu imi place şi recunosc că în foarte mare secret i-am declarat război. Frica rupe, crează discontinuu, fragmentează armonia în mine. În felul ăsta îmi apare frica, iar eu iubesc armonia.

Tot mă simt ca o frunză ruginiu-îngălbenită cu codiţa ruptă de tulpină, purtată pe vânt cu foşnet casant prin acest univers mare mare şi frumos,incredibil de frumos, fără să pot imprima cu adevărat prea multe direcţii, ci reuşind doar să-mi balansez marginile uscate aşa într-o mişcare infimă şi să mă bucur de ce văd împrejur. Tot ştiu că şi eu şi vântul care mă poartă şi restul frumuseţilor nu-s nesfârşite. Măcar de n-aş mai simţi frică.

Niciun comentariu: