Ca să te simţi mai bine fizic şi psihic există mereu soluţia terapiilor de cele mai felurite. Ai la dispoziţie terapii alopate, terapii cu raze, terapii naturiste, terapii cu culori, terapii cu muzică clasică, terapii prin râs, terapii prin cumpărături de pantofi, terapii cu îngheţată,iar lista terapiilor este mult mai lungă şi caraghioasă. Toate terapiile ameninţă să te dreagă mai mult sau mai puţin, în cazul în care ţi se dezintegrează fie corpul fie sufleţelul fie amândouă deodată, adică un colaps de toată frumuseţea.
Dar uneori nimic altceva nu te regenerează mai bine decât terapia prin alergare pe zăpadă. Trebuie să fie seară şi întuneric, să fie frig, zăpadă afânată alternând cu gheaţă, lapoviţă la limita cu fulgii pufoşi şi cale lungă înaintea ochilor. Aerul tăios îţi urcă prin nări spre tâmple şi se coboară ascuţit în plămâni. Picioarele ţopăie ca lăbuţele de şopârlică, gleznele se arcuiesc stânga-dreapta ba pentru a echilibra denivelările din zăpada nisipoasă ba pentru a menţine poziţia verticală pe gheaţa patinantă. Fulgii înţepăcioşi se opresc printre sprâncene, zgârie pleoapele şi obrajii. Şi alergi bezmetic şi balansat până ce îţi arde răsuflarea şi nu mai simţi aer. Şi alergi în continuare şi îţi ard şi coapsele şi stomacul. Şi ţi se taie iar răsuflarea şi alergi mai departe iar fulgii îţi atacă agresiv ochii. Şi uşor uşor se pune în mişcare un angrenaj magic. De pe sub diafragmă se răspândeşte spre vene o furnicătură luminoasă şi energizantă, ca un generator înfierbântat de zâmbet. Şi ce contează că trecătorii se uită bizar la veselia de pe chipul tău când îi ocoleşti în fugă. Oricum ei fac parte dintre "toţi ceilaţi", exact cei de care nici nu vrei să mai ştii nimic. Terapia prin zăpadă te copleşeşte atât de minunat încât nici nu-ţi mai pasă de priviri, de glezne, de ligamentele inflamate, de nimicurile care te-au băgat în colaps, sau de respiraţia paralizată. Nu mai vrei decât să ai în faţă un drum înzăpezit, geros şi fără oprire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu