Când amâni lucrurile pe mâine, oricare ar fi ele, importante sau neimportante, nu prea îţi trece prin cap că mâine s-ar putea să fie cam târziu. Mâine, s-ar putea ca persoana căreia puteai să-i spui ceva din inimă astăzi să nu mai fie acolo, mâine se poate ca lumina pe care trebuia să o plăteşti astăzi să-ţi fie luată şi să rămâi în beznă, mâine se poate ca omul căruia puteai să-i dai astăzi să se hrănească cu o banană să fie deja mort de foame, mâine se poate ca ajutorul pe care trebuia să-l dai astăzi să nu mai fie de niciun folos... mâine poate nici să nu mai existe deloc şi niciodată.
Şi mai rău decât toate consecinţele pe care le experimentezi direct, e faptul că pentru lucrurile pe care le laşi pe mâine mai suferă şi alţii, angrenaţi în relaţii directe sau indirecte cu tine. Victimele colaterale ale mâinelui altcuiva. Un mâine înşelător şi existent doar la nivel teoretic. De la un anumit moment victimele astea colaterale ale nesfârşitelor tale 'mâine' încep să te doară mai tare decât pielea proprie şi personală pe care ţi-ai tot agresat-o cu amânări. Parcă prin amânarea pe mâine,cel mai rău e că nu rămâi doar tu în beznă, ci că mai târăşti şi pe alţii după tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu