Mă întristează îngrozitor o parte dintre oamenii alături de care trec prin dificultăţi şi probleme. Îmi rup inima aceia care-mi devin dragi pentru că păşim împreună prin conjuncturi adverse şi prin complicaţii şi după toate acestea ei încă nu au înţeles ce era de înţeles. Rămân exact la fel ca la început.
Mă doare de mor să aud o voce care-mi vorbeşte în acelaşi fel ca în urmă cu mult timp, după ce ne-am dat cu capul de pereţi împreună în aceleaşi case de nebuni, şi maşina de spălat a naturii ne-a tăvălit prin aceleaşi ape cu clăbuc.
E trist, trist, îngrozitor de trist. Şi nu cred că am ce face.
Un comentariu:
Foarte tare!! bravo!
Trimiteți un comentariu