Când nu dorm, când nu visez, încerc să fiu o persoană înţeleaptă, să învăţ din lecţii, să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, să fiu iertătoare, răbdătoare, corectă, amabilă, să mă las mai puţin pradă pasiunilor, să urmez reguli şi principii, să merg mai departe, să nu mai repet aceleaşi circumstanţe. Încerc, mă conving de toate astea, le pun în practică, chiar merg mai departe. Încerc să aduc şi raţiunea pe lângă cele simţite de inimă.
Şi se simte bine.
Când dorm, când visez, ard în pasiunile mele din totdeauna, nu învăţ nimic, nu am răbdare şi nici diplomaţie, calc în picioare cu furie apropiaţii care mă sâcâie, nu mă pot abţine de la acţiuni reprobabile dar pline de adrenalină, iubesc cu dor nespus acelaşi bărbat nepotrivit pe care credeam că l-am lăsat în urma mea, încerc să obţin avantaje prin păcăleli, mai cred încă în realizarea lucrurilor imposibile. Nu urmez nicio logică, decât inima.
Şi se simte bine.
Până la urmă, cine mă trădează? Visul sau realitatea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu