Al meu adorabil:

luni, 11 octombrie 2010

Lecţia unui câine agresiv

M-am întrebat, ce te poate învăţa un câine agresiv, hăituit lovit şi cu colţii scoşi de nervi, poposit şi prins fără loc de fugă fix în faţa căii tale de acces.
Poate că nu mare lucru, poate că nimic, poate că lecţii despre frică... sau poate că dincolo de asta, o mare lecţie de iubire. O mare lecţie despre reacţii nepotrivite în locul iubirii.
De obicei când cineva ne serveşte la tavă sau la pachet o porţie rece gheaţă, agresivă, mânioasă, răutăcioasă, reacţia automată este aceea de a-i servi înapoi ceva rece, agresiv, mânios, răutăcios... pe măsură. Iar lucrul ăsta este ilogic. De ce când s-a produs un dezechilibru şi cineva are un moment rece i se oferă şi mai mult rece. Oare rece + rece nu înseamnă 'şi mai mult rece'? Oare pentru a echilibra ceva rece nu e necesar de ceva mai cald decât de obicei? Tocmai pentru a nu adânci dezechilibrul? Când cineva e mai agresiv oare echilibrul nu se aduce prin mai mult spirit împăciuitor? La mai multă mânie nu-i oare nevoie de mai mult calm pentru echilibrarea balanţei?
Şi atunci de ce de cele mai multe ori reacţionăm exact invers şi pe urmă ne mirăm de ce oamenii ajung să se strângă de gât.
Iar un câine agresiv şi de fapt speriat, cu siguranţă te va linge şi va da prietenos din coadă îndepărtându-se din calea ta dacă la stresul lui îi arăţi puţină iubire şi răbdare în loc să-i dai un şut sau să strigi la el violent.

Niciun comentariu: