Al meu adorabil:

luni, 7 martie 2011

Dezîndrăgostire

De cele mai multe ori dezîndrăgostirea funcţionează. Nu-i simplu.. nu deloc. Dar se întâmplă. Te poţi dezîndrăgosti de un ticălos, de un nemernic, de un mincinos, de un om absent, dezinteresat, de un beţiv, de un prefăcut, de un plictisitor ... Astea-s cazurile simple.
Apoi poţi chiar să te dezîndrăgosteşti de un om drăguţ, amabil, plăcut, distins, şarmant, atent, fermecător, iubitor... Astea-s cazurile ceva mai complicate, cu durere şi bătaie de cap, totuşi merge şi aşa.
Mă tem însă că dezîndrăgostirea nu funcţionează când vine vorba de un soi aparte de om. Nu funcţionează în cazul omului de gheaţă, gheaţa gheţurilor, sloiul sloiurilor, cel mai împietrit şi impasibil om din lume, omul cu ochi de gheaţă şi inimă lipsă. Dacă apuci să te îndrăgosteşti de soiul ăsta.. eşti ca şi terminat. Nu mai funcţionează dezîndrăgostirea. Cu cât gheaţa omului de gheaţă creşte, cu atât iubirea din inima ta creşte. Cu cât calota de gheaţă devine mai profundă, mai de nepătruns, cu atât focul din inima ta creşte. Poate că e vorba de un echilibru natural al acestei lumi. Ca să rămână armonie în natură, fiecare element trebuie să aibă contrapartea sa care să-l echilibreze. Şi atunci când te transformi în contrapartea gheţii nu ai altă şansă decât să devi tot mai multă căldură. Pe măsură ce gheaţa creşte te transformă automat în tot mai multă căldură şi iubire.
Cu cât omul de gheaţă îşi transformă inima-n împietrire cu atât inima ta se învăluie într-un strat tot mai mare de iubire. Ironic şi dureros pentru ambele părţi. Dar poate că este singura cale prin care poţi să înţelegi puterea totală a iubirii, emoţiile sale inegalabile şi răvăşitoare.
Poate ca să ajungi să înţelegi iubirea adevărată şi necondiţionată, trebuie să devi într-un moment în viaţă contrapartea gheţii şi indiferenţei. Trebuie să te îndrăgosteşti tot mai fără speranţă şi mai acut de cel mai de gheaţă bărbat şi să nu mai ai nicio şansă de dezîndrăgostire, sau de a primi iubire la schimb. Să te îndrăgosteşti până ce nu mai doreşti dezîndrăgostirea, până ce gheaţa devine atât de mare că nimic n-o mai poate topi. Până ce dezîndrăgostirea dispare definitiv şi ajungi să înţelegi că iubirea adevărată nu cunoaşte dezîndrăgostirea, nu dispare şi nu se alimentează din nimic altceva decât din ea însăşi, nu există din cauza că o crează în inima ta un bărbat care vibrează sau nu în acelaşi ritm cu tine... există doar pentru că aşa e ea,
iubire,
şi, că asta face ea,
există şi crează
şi nu-i trebuie nimic în schimb pentru asta.

Niciun comentariu: