Mi-am promis ca în fiecare zi să mă bucur de un ceva anume. Oricât de colosal, oricât de neînsemnat, oricât de stupid sau barbar. Să mă bucur în modul cel mai autentic şi mai pur cu putinţă, în fiecare zi, fără să scap vreuna dintre toate ziuliţele câte mi s-or pune la dispoziţie pentru această viaţă. Şi de mi se întâmplă grele şi urâte, mi-am promis că n-am să las să vină o dimineaţă şi apoi o seară fără să fie un element cât de mic mititel care să producă minima bucurie în inima mea. Cineva mi-a amintit că aici e o "Vale a plângerii", unde toate sufletele trec prin lacrimi. Bine bine, şi lacrimi, dar măcar o dată pe zi vreau să nu uit de bucurie şi pe urmă am să mă întorc liniştită la lacrimile mele, ca să fiu în ton cu Valea în care trăiesc.
Mi-am promis că n-am să mai confer nimănui puterea de a mă întoarce pe dos. Nu e o calitate pe care s-o aibă ceilalţi, ci e una pe care eu, neatentă cu sufletul meu, o înmânez din mine însămi. Puterea de-a mă atinge şi de-a-mi crea turbulenţe emoţionale. Sigur că la negativitate şi răutate mulţi şi multe sunt maieştrii şi dacă prind în gheare această putere, mai devreme sau mai târziu nu vor ezita să facă uz de ea, cu sau fără intenţie. Iar pentru cei cărora, dragi fiindu-mi, le-am permis până acum să aibă această putere odioasă asupra mea, am să aplic planul de luare a ei înapoi, uşurel şi treptat, fără nicio supărare. Sarcină grea, ştiu. Dar mă antrenez. Şi o să fiu mai aprigă şi mai grijulie ca această putere să nu mai pice în mâini străine, indiferent de numele şi conjunctura mâinilor ăstora ce nu-s ale mele. Să-mi fie dragi primesc, dar să nu mă poată lovi în suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu