Augustina: autoportret la momentul întineririi

Idee: Când încep lucrurile să se învârtă

Un moment bun, un semnal încântător. Momentul în care începi să fii lovită în vocaţie, în mod virulent hăituită pentru ceea ce creezi , acel prim om contestatar, acut asmuţit, este un semnal de bun augur. O goarna sunând tare şi cu ecou, pentru a-ţi spune că eşti pe drumul cel bun. Când lucrurile încep să capete o formă mai limpede, când angrenajul la care tot lucrezi şi lucrezi... de ceva ani, prinde având şi se prefigurează în bulgăre rotitor, atunci apar contestatarii cu limbă acră şi invidioasă (acră pentru că pizma şi furia lovesc în ficat şi în bilă şi apar reacţiile fiziologice).
Acest prim contestatar înverşunat este noul semn de bun augur, noul reper pe drumul aprig înceţoşat de până acum.

Selfie ... la vreme de ploaie

De toamnă

Trei graţii

După vară

Aer dulce, după vară
Sufletul meu e o cioară,
Gri cu negru, mititică
Care-şi ia zborul în pripă,
Sufletul meu e un cerb
Cu cinci coarne pân' la piept
Cu smarald în centrul frunţii,
Care-apare-n toiu' nunţii,
Sufletul meu ba-i albastru
Ba sclipeşte ca un astru,
Are trei ochi de balaur
Doarme-n sarcofag de aur,
Când se-nvârte de opt ori
Se transformă-n câmp cu flori,
Sufletu-mi de-un roz lejer
Se învârte-n carusel,
E lucios ca iarba crudă
Şi înoată fără trudă,
Sufletul meu după vară
Se preschimbă-n primăvară.

Studiu (8)

Studiu (4)

studiu portret

Cântecul muzei

Visătoare, plutitoare
Fine gleznele le are,
De-o săruţi te-ndragosteşti
N-ai să ştii să mai gândeşti
De-i inspiri suflarea dulce
Uiţi că patima-o aduce
Uiţi că-i pui de piază rea
Când te ia în dans cu ea
Te animă, te-nfioară
Când o strângi la piept pe seară
Dar şi jalnic ţipi de dor
Când dispare ziua-n zori
Când te mângâie tăcut
Uiţi ce mumă te-a făcut
Pentr-o clipă doar, cu ea
În iad voluntar te-ai da
De o cauţi iar,     nu vine
Se usucă carnea-n tine
Vai de urli, vai de vrei
Mori sperând, de dorul ei.

Greşita aşteptare

Uneori nu trebuie să faci mai mult fizic, poate chiar mai puţin, ca lucrurile să se întâmple. Când lucrurile par blocate e din cauza aşteptării. Starea interioară de aşteptare. Aştepţi să vină circumstanţa, să sune persoana, să se facă anotimpul, să vină bugetul.... Aşteptare să treacă timpul ca să ....
Aşteptarea e blocaj, din interior. Nimic nu se întâmplă când aştepţi ceva, ca stare vibraţională interioară. Chiar dacă faptic în activităţi te agiţi cu o grămadă de chestii... degeaba cât timp în sine aştepţi.
În interior mergi pe un drum.. oricare drum, mergi, creează, efecte se vor produce, chiar fără mare agitaţie.
Mergi pe un drum chiar de nu-i bun. Mai bine să faci o excursie greşită decât să aştepţi.
Nimic nu se întâmplă, nimic nu se schimbă, când în interiorul tău eşti în aşteptare.

Scrisori de dragoste (7) - Să mă-nrădăcinez

Rădăcini să-mi caut, am plecat
prin lume,
Să m-ancorez de frica
de a cădea pe jos.
Ca să mă prind de-o casă
am încercat, dară
Dorindu-mi mult să umblu,
de case m-am lăsat.
Şi să mă înrădăcinez în oameni,
demersuri dulci şi acre
Făcut-am peste tot
n-a mers,
Căci pe neaşteptate
iar am căzut pe jos.
Şi să mă leg de şcoli, idei
de pe la unii
Testat-am, mai în glumă
sau mai în serios
Mi-au dat şi şut şi forţe
mi-am prins pe-acolo paşii,
Dar...
rădăcini, n-am scos.
M-am prins eu de mai multe
şi până-ntr-un final
Am plonjat înc-o dată, cu surpriză
tot cum ştiam, pe jos.
Iar, într-o zi cu lună,
deci seara după înserat
Băteam drumuri să caut
un scop vibrant şi nou
Să simt că-mi fierbe clipa, că mă bucur
şi că trăiesc nelimitat.
Iar dintr-odată, numai,
privind cu frig la stele
Mi-am zis, mândră de mine
am şi zâmbit: Eu, eu
Cel mai nobil scop, care să-mi fie altul?
scopul cel mai pasional al meu, eu, eu.
Rădăcini să pun cu spor în mine
să crească, să mă ţină
Şi astfel să-mi rămână
de mai rămân doar eu.
De cad, cum cad adesea
oricat de mult, oriunde m-ancorez
Atunci să fie-n mine rădăcina,
să plece frica toată,
Atunci mai abitir, în mine,
să mă-nrădăcinez.

Une muse du jour et nuit

"Vroinţe"

M-am întrebat vorbind cu mine însămi (fără voce tare deocamdată). Ce nu vreau? Nu vreau, ca după mulţi mulţi ani de viaţă şi de trăit, să fiu o femeie acră, tristă şi înverşunată. Nu vreau să ajung la concluzii de genul "oricum nu merită" "dă-i încolo că oricum erau nişte împuţiţi", "numai suferinţă pe lumea asta", "nu mai am chef să încep asta", "le-o plătesc eu lor", "mi-a lehamite de diverse". Nu vreau să stau încruntată şi să-mi pută toate-n jur, dezamăgită, fadă şi ştearsă, mai înfricoşată decât în copilărie. Să-mi ridic ziduri în jurul iubirii de teamă că o să mă doară.
Am trăit frânturi din ele şi văd ce fac lucrurile astea frumoasei mele inimi. Noroc mie că nu m-au molipsit şi m-am scuturat de fiecare dată de ele.
Şi atunci ce vreau?
VREAU, ca după mulţi mulţi ani, zeci de ani şi zeci de ani ori zece şi încă ori zece de trăit, vreau să am inima vie, bucuroasă şi călduroasă, să zâmbesc di-năuntru şi din-afară la nimicuri şi la mari surprize, să mă uit cu drag la alte persoane, să am entuziasmul de a crea şi de a începe în fapt o nouă idee, să fiu de o grămadă de ori mai greu de iritat, de înfuriat şi de dezamăgit, să am un munte de speranţă mai mult. De multitudini de ori mai mult să menajez pe alţii în vorbele şi gândurile mele. Să fiu imună la sperieturi. Să am ochii sclipitori de încântare şi să simt cum mi se amplifică inima (nuuu nu de la vreo boală sau by-pass) ci de la pasiunile care o gâdilă.

Unic CrisiMi: Dantelărelile mele

Pentru că-mi place jocul (1)

şi ador jartierele...

Secretul unei cuceritoare

Inimi frânte şi suspine în rândul bărbaţilor, admiratori nenumăraţi şi înfocaţi, complimente îndrăzneţe şi ochi pofticioşi...ce sunt pe cale să dezvălui eu acum este de fapt reţeta secretă a marilor curtezane şi gheişe, femei fatale şi muze de-a dreptul. Femeile sunt foarte induse în eroare, caută care mai de care să se machieze, împopoţioneze, sclipicioşeze, danteleze etc., în dorinţa de a fi admirate. Dar nu se întâmpălă mare lucru, pentru că nu ăsta-i secretul muzelor. Pentru seducţie maximă de fapt este necesară o pereche de pantaloni de trening, lărguţi cât să-ţi facă fundul mai mare decât de obicei, părul ciufulit, neapărat nepieptănat de minim 2 zile, sau prins într-un fel de coadă semi căzută şi încâlcită spre ciufulită, "0" machiaj, nici măcar un strop de anticearcăn, nimic absolut nimic, nu nu, nici măcar un pic de mascara sau luciu de buze, desigur nişte încălţări sport sau şlapi sau bocăncei, ceva lejer mare şi fără urmă de toc, atitudinea odihnită şi totală neatenţie şi lipsă de interes pentru persoanele apărute în cale. Niciodată de când mă ştiu nu primesc mai multe complimente, zâmbete, saluturi şi invitaţii la discuţii măcar, dacă nu la sucuri şi cafele, claxoane şi gâturi lungite ...ca atunci când merg în trening şi nemachiată. Şi nu că ar fi o chestiune de întâmplare, ţinuta secretă n-a dat greş niciodată, e testată în ani de zile, de fiecare dată cu succes. În sfârşit mi-am dat seama de secretul marilor cuceritoare.

Cealaltă eu

S-ar putea să mai fie o eu de care nu am cunoştinţă. Sau s-ar putea să fie aceeaşi eu şi să nu-mi amintesc de mine mine. Sau s-ar putea ca oamenii care mă văd să creeze în jurul meu o fantezie a ceea ce ar dori ei să fie cineva ca mine. Altfel nu-mi explic cum de, în ultimele zile, persoane pe care nu le cunosc absolut deloc, dar şi persoane pe care le ştiu de ceva vreme, ba mi-au urat casă de piatră pentru căsătoria mea cu un bărbat ce nu l-am întâlnit în veci şi nici nu i-am reţinut numele, ba pentru afacerile mele nou începute cu succes, ba că m-au văzut la volanul unei maşini ce n-am avut-o niciodată, ba indicându-mi rochii drept fiind exact pe stilul meu, dar pe care adevărata eu eu nu le-ar purta niciodată, ba fiind strânsă cu sete în braţe de cineva pe care nu l-am mai întâlnit...Cealaltă eu, bag de seamă, are o viaţă diferită de a mea. Şi cum majoritatea persoanelor erau încântate, nu m-am mai pierdut în explicaţii şi negaţii, am zâmbit şi am primit felicitările. Că doar cine sunt eu eu să le stric bucuria, dacă cealaltă eu le-a provocat-o. Doar celui ce m-a luat în braţe i-am dat un cot, acuma poate că cealaltă eu l-ar fi sărutat, dar mie mie nu mi-a plăcut. Ce să fac.. gusturile la bărbaţi la fel ca şi la rochii ne sunt total diferite.
Eu eu sper ca toate astea să fie din cauza celeilalte eu, căci n-aş vrea ca toţi oamenii ăştia să fie de fapt vizionari şi să mă felicite pentru ce ştiu ei despre viitor, sau mai grav, ei să fie în prezent iar eu să fi rămas blocată în trecut. Nici nu zic că cealaltă eu face lucruri neplăcute mie mie, nu nu zic aşa ceva, doar că... ufff gusturile la bărbaţi şi rochii ale celeilalte eu....... eu eu n-aş vrea deloc să fiu în locul ei.

Dorinţa arzătoare

Dorinţa arzătoare, nu trebuie astupată ci urmată până la capăt. Căci pentru ce sunt oare ele arsurile, ba chiar obsesiile, decât pentru a-ţi da forţă şi resurse, să te împungă de la spate ca să duci lucrurile până la îndeplinire deplină?

Suspect

Deşi pare paradoxal, am început să văd eu mai nou că dacă vrei să iubeşti pe cineva, sau pe toată lumea, dar să iubeşti adevărat şi per total şi în continuu, trebuie să nu-ţi mai pese. Dar nu un nepăsat d-ăla ostentativ, care-i de fapt doar un strigăt disperat după comunicare şi ajutor şi asigurări şi atenţii. Să nu-ţi mai pese despre ceilalţi nimic, nici ce gandesc, nici ce spun, nici dacă te judecă şi cum, nici ce fac, nici nimic, nici măcar o clipă să nu-ţi tresară falca de crispare la gândul trecător asupra altuia. Abia după ce nu-ţi mai pasă, deşi pare stupid la prima vedere,abia atunci începi să iubeşti. Că nu te mai temi de nimic, nu mai compari, nu te mai aştepţi la vreo bazaconie... şi se deschide sufletul deplin. După ce nu-ţi mai pasă, nu mai rămâne nimic ce ar putea da unei persoane sau tuturor persoanelor iz de adversar sau agresor faţă de propria-ţi făptură. După ce nu-ţi mai pasă, zău dacă îţi mai rămâne altceva de făcut, decât să-i iubeşti.