Revelatia de azi

Cineva mi-a dat o idee pe cat de simpla pe atat de fascinanta. Am avut o revelatie, mi-am dat seama de ce am o gramada de idei si nu le pun in practica inca, de ce am o gramada de dorinte in care investesc energie si nu s-au indeplinit inca, si diverse de acelasi soi.
Pai mi-a zis cineva ca daca tot te rogi si lansezi in Univers o idee, un proiect, o dorinta, ar trebui sa precizezi si un moment in care ai vrea sa se indeplineasca... altfel ce iti trimite inapoi Universul? Desigur ca Universul, dragutel cum il stiu, raspunde mereu, doar am vazut asta, dar, deoarece nu i-ai mai zis si cand sa-ti trimita ce vrei, el iti trimite cand vrea el, cand considera de cuvinta ... iar Universul are la tiiimp, gramezi, pentru el 10 ani nu inseamna mai nimic, dar pentru tine... si 10 zile sunt uneori prea mult de asteptat.

Si tronc, mi-a picat fisa, diferenta sta in micul amanunt temporal.
De acuma cand mai doresc ceva, cand mai rostesc vreo rugaciune sau vreo rugaminte, voi mentiona: "chiar acum", "de azi", "de saptamana viitoare"  etc. Clar pentru mine, clar pentru Univers, toata lumea fericita.

Varianta pozitiva

Da ce-am inebunit de tot? Scriu pe propriul meu blog doar cand sunt frustrata, enervata, trista, agresiva, bosumflata... ce se intampla aici? Am decis solemn sa scriu doar cand voi simti in mine ceva dragut, cald, bland,pozitiv de transmis. De-acum inainte comut pe Varianta Pozitiva.

Eroii de poveste ...

Am obosit si sincer mi s-a luat nespus de eroii de poveste. De eroii din povestile mele, in care joaca oamenii din viara reala.
M-au epuizat toate povestile tesute in jurul celor din viata mea, carora le incredintez partituri bine puse la punct pentru a deveni eroi in povestirile mele, personaje cu roluri bine definite, epice, marete... Oamenii din realitate nu-si joaca rolurile atribuite pana la capat, uneori se ridica la maretia partiturii dar nu in permanenta, alteori fac dupa cum ii taie capul si firea umana. Iar eu am obosit sa le tot atribui roluri bine definite, sa le explic cum sa intre in pielea personajului care se asteapta de la ei si cel mai tare am obosit sa stau cu inima stransa cat un purice cand recita alte partituri sau sa transpir de incordare concentrandu-ma, eu cu emotii pentru ei, cand au tendinta sa devieze de la rol.
Pur si simplu, am obosit, mi s-a luat, m-au epuizat toti eroii astia din povestile mele.
Nu-i deloc rentabila meseria de scenarist in lumea altora. Asa mai bine ma concentrez in exclusivitate pe personajul-eroina, EU. Sa iasa barem epopeea.