De la sălbăticiuni

De la sălbăticiuni învăţăm că nu trebuie să mângâi sau să pui nicicum mâna pe un animal turbat. Un animal încolţit, turbat, speriat de moarte şi stresat o să te muşte de o să-ţi rupă oasele şi poate chiar o să-ţi transmită virusul turbării, indiferent dacă intenţiile tale sunt din cele mai bune.
Pe o sălbăticiune turbată, încolţită şi speriată nu mai pui mâna decât ori după ce i-a trecut turbarea, verificat şi supra-verificat să nu fie doar o aparenţă, ori după ce a murit.
De la sălbăticiuni învăţăm cum e cu turbarea.

Şi dacă...

Am admirat de mică înfruntarea cu marile bestii, aşa cum unicornul îl înfrunta pe taurul de foc, în filmul meu preferat de desene animate (văzut şi răzvăzut de zeci de ori la diverse vârste). Unicornul plăpând şi mic, ultimul din specia sa, împins de taurul înflăcărat pentru vecie în apele mării alături de toţi semenii săi, a ales, deşi nu-i dădea nimeni vreo şansă, să-şi schimbe atitudinea. A ales să nu fie ca toţi ceilalţi ce s-au lăsat zăvorâţi în spumele mării, ci să facă ceva împotriva firii aparente. Să câştige împotriva bestiei în faţa căreia nu avea nimeni şanse. A crezut că poate schimba orânduiala naturală a lucrurilor şi şi-a ţinut speranţa vie în inimă.
Ştiu e doar un desen animat care nu se putea termina altfel decât cu happy-end. Dar... m-a învăţat despre speranţă şi despre schimbarea atitudinii. Mi-a lăsat pentru vecie în inimă speranţa şi credinţa că oamenii se pot schimba. E drept că, nimeni trecut prin viaţă, nu prea dă şanse vreunui om să se schimbe. Atât de des am auzit oameni admirabili spunând, că oamenii nu se schimbă. Ştiu că e greu, chiar chinuitor şi la îndemâna puţinora. Dar există o posibilitate. Şi atunci prefer să cred şi să am speranţă că măcar un om în lumea asta mare se schimbă. Unicornul l-a învins pe taurul de foc.

Următorul blog

La doar un click de mine e Următorul blog, câte un blog diferit de câte ori revin la pagina mea şi fac iar click.
La un click de mine e un întreg univers neştiut ce m-a lăsat cu ochii mari şi m-a absorbit din ale mele pentru un timp.

Următorul blog de mine este

*iubitoarea de verde şi îndrăgostită în limbi străine de mai bine de trei luni
*cel plin de draci, k**turi, mahmureli, fuc**
*zâna măseluţă care descoperă masculii români şi calciul care cade de pe pereţi
*broscuţa cu gura mare care botează pe Maria Nicole şi cântă Aerosmith
*Măriuca, nu oricare ci aceea cu m Mare
*urlătoarea care a emigrat în Suedia
*mai multe bloguri deschise doar cititorilor cu invitaţie specială, de parcă aş avea nevoie de o invitaţie specială să intru în lada de vechituri
*Mircea Crişan, poet (care n-arată rău deloc) şi care îi reaminteşte în versuri că o iubeşte şi-n condiţii de stres (ăsta da bărbat)
*Unde? Când? Cum? Ce? - şi probabil şi alte întrebări existenţiale sau jurnalistice
*Lumini şi umbre, dimineţi îngheţate şi vremuri...
*încă un blog din care n-am înţeles nimic dar pentru că se numea Om şi Pulbere... nici nu m-am mai chinuit
*metafizicx
*sex de cuvinte
*şi apoi a reapărut omul pulbere şi m-am temut să mai continui

Şi atunci în faţa unui univers plin de Următorul blog, bulversant şi chinuit, m-am decis să îmi văd de ale mele... bune, rele, sunt ale mele.

Mie

Vai mie care mi-am uitat toate lecţiile ce le-am crezut învăţate
Vai mie care am nesocotit toate avertismentele ce mi le-am dat singură
Vai mie care mi-am plecat urechea la oricine din jurul meu în ciuda intuiţiei
Vai mie care m-am uitat la poze cu virtuţi şi mi-am zis că privesc în oglindă
Vai mie care mi-am înstrăinat ajutoarele şi mi-am nesocotit ţelurile

Vai mie care m-am transformat în balaur

Nimeni şi nimic nu poate compensa dezamăgirea ce-o am faţă de mine însămi. Broaştele râioase nu devin prinţese printr-un sărut.

Iar de Crăciun

Acum un an de zile îmi doream ceva de Crăciun, un stetoscop... n-am primit. Poate şi dacă primeam tot nu îmi era de niciun folos. Poate că oricum nu aveam nevoie de un stetoscop ca să-mi ascult inima. Poate că nici cu un stetoscop nu eram în stare să-mi ascult în mod real inima.
Evident că după încă un an de zile în care tot nu mi-am ascultat inima, sunt fix în acelaşi loc ca anul trecut. Sau nu chiar în acelaşi loc, căci în răstimpul unui an am mai adunat ceva greşeli în tolbă, să-mi ajungă de răscumpărat încă câteva secole de acum înainte. An de an, după atâţia ani, înţeleg că n-am înţeles nimic, absolut nimic din ceea ce viaţa vroia să înţeleg căci altfel n-aş fi tot aşa. Şi nu înţeleg nimic nici în clipa asta. Nici nu m-am învăţat vreun pic să plec urechea în inimă. Căci dacă aş fi făcut-o poate m-aş fi clintit măcar un centimetru, fără să am nevoie de stetoscop.
Şi pentru că tot nu am învăţat nimicuţa, anul ăsta, la fel ca anul trecut, încă-mi mai doresc ceva. Îmi doresc cu furie să înţeleg, să înţeleg, să înţeleg lecţia ce-o am în faţă de ani de zile, ca să pot şi eu să trec mai departe clasa. Nici nu ştiu cum cineva poate fi corijent atâţia ani fără să fie exmatriculat definitiv.
Şi dacă nici anul ăsta n-o să fiu exmatriculată, şi prin noroc o să mai am şi la anul o şansă de Crăciun... poate o să pricep ceva şi în sfârşit n-o să-mi mai doresc nimic, nimic, nimic, nici de Crăciun, nici de Paşte nici de lună plină nici de lună nouă... şi în sfârşit o să trec la nivelul de abecedar.

De obicei

De obicei, când calci într-un rahat... înseamnă că nu eşti deloc atent pe unde mergi... în ciuda zvonurilor care vehiculează ideea că ai avea noroc.

Despre victorii

După ce ai obţinut o victorie într-o bătălie sau o bătăliuţă, există tentaţia să te bucuri excesiv şi să te preaslăveşti de parcă ar fi cea mai mare realizare a lumii.
Problema însă se pune altfel, şi nu în toate aspectele sale victoria dintr-un moment e motiv de mare bucurie şi laudă.
Victoria presupune lupte, chinuri, probe suferinţe şi după ce ai obţinut-o aduce o mare responsabilitate, aceea de a lupta şi mai mult cu şi mai mari chinuri, probe, suferinţe, cu duşmani şi mai mari,de la nivelul următor. Asta nu înseamnă nicidecum motiv de prea mare sau prea multă bucurie, ci luarea la cunoştinţă că după o victorie, ca să nu cazi în spini şi mărăcini unde n-ai fost poate până acuma şi unde o să ai chinuri cum n-ai ştiut, ai mai multe lucruri de făcut, precauţii de luat, piedici de înfruntat, timp de acordat, mult mai mult ca înainte. După ce ai obţinut o victorie e imposibil să urmeze beatitudine nesfârşită, căci nu te mai poţi bucura de lejeritatea de dinaintea victoriei. Ca să înaintezi sau măcar să te păstrezi aici, înseamnă să faci faţă unui alt nivel, mai greu.
Dacă o victorie îţi pare că ai făcut mare brânză, şi că vei avea o viaţă liniştită de acum înainte... pregăteşte-te pentru exact contrariul.

Nu pretind

Nu pretind că aş înţelege zbaterile interioare ale altcuiva
Nu pretind că am răbdarea şi afecţiunea care ar fi utilă altora
Nu pretind că n-am lovit cu răutate de fiecare dată când am avut ocazia sau mi-am făcut ocazia
Nu pretind că am dreptate sau c-am fost nedreptăţită
Nu pretind că am fost iubitoare, protectoare şi aproape
Nu pretind că am înţeles greşelile mele deşi le-am văzut
Nu pretind că n-am să le mai repet, pate chiar mai rău şi mai dureros pentru toată lumea

Nu spun decât
Că îmi pare rău
Că îmi pasă
Că vreau să mai încerc să lupt.

Un pinguin

Într-o lume plină de subiectivism, impresii şi puncte personale de vedere, orice poată să pară orice altceva şi numai realitatea nu. O cioară neagră poată să pară în zăpadă din lateral un autentic pinguin. O persoană bine intenţionată poată să pară un complotist, un om cu probleme interioare şi depresii poate să pară un agresor. Un infern poată să pară o poveste frumoasă ca-n basme... iar un pinguin, din cauză că stă într-un loc unde în mod normal pinguinii nu trăiesc liberi prin parcuri, poate părea o cioară. Relativ, subiectiv,dureros de alunecos. Dar cine să aibă capacitatea să le vadă reale aşa cum sunt? Un om? care în realitate poate doar pare om şi de fapt e un animal?

Să nu ne amăgim

Să nu ne amăgim... doar pentru că ai mai purtat a 101-a discuţie dintr-un şir de discuţii identice cu cineva, nu înseamnă că de-acuma lucrurile s-au lămurit. Doar pentru că ai avut un moment mai apropiat cu cineva de altfel potrivnic, nu înseamnă că de-acuma ţi-a devenit prieten. Doar pentru că ai explicat cuiva pe îndelete şi din tot sufletul o chestiune, nu înseamnă că de-acuma va lua şi măsuri să schimbe ceva din ceea ce în aparenţă a înţeles. Doar pentru că ai băut un pahar de vin şi ai râs într-o seară cu poftă cot la cot cu inamicul, nu înseamnă că de-a doua zi acesta îţi va întinde o mână să te ajute. Doar pentru că ţi-ai promis ţie însuţi că de azi eşti mai tolerant, nu înseamnă că în momentul următor n-o să-l mai înjuri rapid în minte pe cel care te-a călcat din greşală în aglomeraţie.
Să nu ne amăgim...oricum ar fi, tot singur trebuie să-ţi rezolvi problema...