Al meu adorabil:

luni, 16 septembrie 2013

După vară

Aer dulce, după vară
Sufletul meu e o cioară,
Gri cu negru, mititică
Care-şi ia zborul în pripă,
Sufletul meu e un cerb
Cu cinci coarne pân' la piept
Cu smarald în centrul frunţii,
Care-apare-n toiu' nunţii,
Sufletul meu ba-i albastru
Ba sclipeşte ca un astru,
Are trei ochi de balaur
Doarme-n sarcofag de aur,
Când se-nvârte de opt ori
Se transformă-n câmp cu flori,
Sufletu-mi de-un roz lejer
Se învârte-n carusel,
E lucios ca iarba crudă
Şi înoată fără trudă,
Sufletul meu după vară
Se preschimbă-n primăvară.

Studii (11)



luni, 19 august 2013

Studiu (10)


Studiu (9)


Studiu (8)


Fluturele nopţii


Chihlimbar prins în cercei
Încrustat cu fluturi grei
Noaptea neagră, cerul negru
Fluturi cad, sau zboară-n cercuri
Nu mi-e cald, nici nu mi-e somn
Mă gândesc să nu mai dorm
Timpul tot să îl trăiesc
Ca un fluture ceresc
Negru, greu, cu aripi groase
Care intră noaptea-n case
Care doarme doar când moare
Sau se prinde-n chihlimbare,
Galbene şi translucide
Încrustând aripi turtite
De le prind la pieptul meu
Ca să nu mai dorm nici eu