Muză poate fi oricine

Idee: Această unică ţigare

Această unică ţigare, ce rar o cer din ştie ce reamintiri neînţelese ale dorinţei fade, ce rar o consum şi rar mă mulţumeşte, serveşte doar spre a+mi aduce aminte cat de mult nu găsesc nimic plăcut în a pufăi, cât de uşor dezagreabilă îmi e senzaţia, că n-are sens şi că fumatul nu-i de mine.

Idee: Când încep lucrurile să se învârtă

Un moment bun, un semnal încântător. Momentul în care începi să fii lovită în vocaţie, în mod virulent hăituită pentru ceea ce creezi , acel prim om contestatar, acut asmuţit, este un semnal de bun augur. O goarna sunând tare şi cu ecou, pentru a-ţi spune că eşti pe drumul cel bun. Când lucrurile încep să capete o formă mai limpede, când angrenajul la care tot lucrezi şi lucrezi... de ceva ani, prinde având şi se prefigurează în bulgăre rotitor, atunci apar contestatarii cu limbă acră şi invidioasă (acră pentru că pizma şi furia lovesc în ficat şi în bilă şi apar reacţiile fiziologice).
Acest prim contestatar înverşunat este noul semn de bun augur, noul reper pe drumul aprig înceţoşat de până acum.

Bestia uimită astăzi

Bestie mai abisală, mai dementă, mai fatală...
Am văzut, nu zic, mai multe,
Am aflat de zeci, cincizeci, ori poate sute.
Dar o bestie ca tine,
Nici prea rea, cu palme reci și fine,
Coarne tari, la vârf cam prea ciuntite,
Măcinate ca mălaiul, iar mai jos puțin turtite,
Nări căldări și o mustață
Ba mai mare, ba mai rară, roasă-n față,
Ochi apoși, gălbui, distrați,
Dinți în față sterpeziți și scurți și lați,
N-am văzut așa ceva ca tine,
Doar vreo patru sau oricum puține.
Vai, tu, bestie pestriță,
Nu-i momentul să fii tristă!
Nu știu zău ce ai pățit,
Astăzi, când iar te-ai uimit.
Ori credeai că ești barbară,
Unica cu frunte-amară?
Ori ziceai că nu e alta
Cum ești tu, în lumea asta?
Ori sperai că burta-ți suptă,
Carne vie azi înfruptă?
Bestie uimită azi,
Grijă mare ai, ori cazi.
De mai e vreo alta chiar așa,
Stai senină, supărare nu păstra!
Cântă ușor, zâmbește în sine,
Nu cunosc niciuna mai uimită decât tine!

Mușcatele din Iassy 2

Cântecul mușcatei din Iassy

Mușcată turbată,
Parfum ca de scrum,
Iassy te-ncojoară
Cu praful de vară.
Cărnoasă duhoare
De moaște, nu de floare.
Cam mică, tăcută,
Mai des nevăzută,
Căci grație n-ai,
Uimire nu dai.
Frumoasă nu ești,
Dar simt că trăiești.
Ești vie, pustie
Ca o vrăbiuță maro, sărăcuță,
Pe lâng-o terasă
Din milă culeasă.
Ca un câine surd,
Bătrân, tare ud.
Mușcată roșcată,
La Iassy adoptată.

Mușcatele din Iassy

Noapte de mai

Selfie ... la vreme de ploaie

Două doruri

Două doruri diferite simt de oameni. Un dor e ca arşiţa, mă face să mă simt ca ursul prins vara în livada de pruni, zbătându-se turbat să rupă laţul. Celălalt dor îmi aduce o uşoară nostalgie, e un dor relaxat şi împăcat, un dor cu aromă de fotografie veche şi îngălbenită.
Un dor e de oameni ce-i iubesc nespus, despre care simt din toate instinctele şi intuiţiile că sunt făcuţi să stea în preajma mea, iar absenţa lor îmi crează gol în stomac şi frisoane sufocante.Nu înţeleg de ce nu-s cu mine, deşi ştiu că ar trebui să fie, dorul ăsta mă zăpăceşte, mă epuizează, mă depăşeşte. Celălalt e dor de oameni ce, la fel ca şi primii, nu (mai) sunt prin apropierea mea, dar e un lucru bun ăsta, nici n-aş vrea să fie, aceeaşi intuiţie îmi spune că nici nu-i locul lor să fie lângă mine. Dar totuşi, pentru că au fost pe aproape un timp, pentru că am trăit uneori atâtea împreună, mi-e dor şi de ei, dar altfel, cu răsuflare uşurată.

Te iubesc, noapte

Muze, sirene, inspiratii

Lună pe jumate

Să te sărut pe frunte
şi să te alin
Să-te-ntorc din drumul
cupei cu pelin
Să te prind de umeri
şi de braţul gol
Să te dau în lături
ca să nu mai mori
În noapte fără vise
cu lună jumate
Să te ţin de mijloc
ca să nu pierzi toate
Iar prin locuri pline
cu miros de fum
Să te ţin în minte
într-un gând nebun
Ca privind spre cerul
cu lună jumate
Să te ţin aproape
să nu pieri în noapte.