Al meu adorabil:

joi, 13 iunie 2013

Studiu


Povestea

Teribilă eşti minune de poveste,
Teribil cum de mine, lipit şi strâns te ţii,
Teribilă privirea ce-n loc, zâmbind m-opreşte,
Teribilă şi vocea ce n-o vreau amuţi.
De dorul tău, poveste, ca-n jar m-am perpelit
De dorul tău, construcţii din gând am construit
De dorul tău, privit-am la nori cu albe creste
De dorul tău zâmbit-am la cerul liniştit
Şi de-al tău drag poveste,
Pe drumul meu de-aramă opritu-m-am un pic,
Şi de-a ta dragă vorbă, dulci vorbe am auzit
De-a ta dragă privire, ce-ngheaţă şi topeşte
Văzut-am pretutindeni, frumosul desluşit.
Teribilă şi dragă,  te simt şi-mi eşti, poveste
Ca vrabia ce sare, ritmat şi scurt pe poante,
Sub pomul altoit.



marți, 4 iunie 2013

Plecări

Ah, mi-e greu când văd plecare
Mi se strâng plămânii-n chingi
Parcă moare-o mică lume
Iar eu doar privesc de-aici

Mult mă tulbură plecarea,
Timp de-o clipă cât pustiul,
Nesfârşit şi mut ca zarea
Care-şi uită-o clipă timpul

De-oi trăi cât un mileniu
Tot nu mă obişnuiesc
Când mă uit şi văd plecarea,
Flăcări în plămâni ţâşnesc.

sâmbătă, 25 mai 2013

Abundenţa

Am,
iubim-ar azi norocu,
şi pupai-aş eu lui ciocu,
Am,
să-mi crească, să-n florească
să sporească, să-mi rodească.
Am,
şi tot primesc cu caru
că îmi dă norocu, daru
Am,
că de-unde n-ai, nu creşte
buruiana nu-nfloreşte
Am,
măi Doamne, cum să n-am
cresc ca strugurii pe ram
Am,
şi de-unde dau eu una,
mi se-ntorc mai multe-ntruna
Am,
pupam-ar fericirea
şi iubim-ar înflorirea.


duminică, 5 mai 2013

Cântecul muzei

Visătoare, plutitoare
Fine gleznele le are,
De-o săruţi te-ndragosteşti
N-ai să ştii să mai gândeşti
De-i inspiri suflarea dulce
Uiţi că patima-o aduce
Uiţi că-i pui de piază rea
Când te ia în dans cu ea
Te animă, te-nfioară
Când o strângi la piept pe seară
Dar şi jalnic ţipi de dor
Când dispare ziua-n zori
Când te mângâie tăcut
Uiţi ce mumă te-a făcut
Pentr-o clipă doar, cu ea
În iad voluntar te-ai da
De o cauţi iar,     nu vine
Se usucă carnea-n tine
Vai de urli, vai de vrei
Mori sperând, de dorul ei.







vineri, 3 mai 2013

Ochi cu sărbătoare

Drum de mai şi drum de zi,
susurele inimii
Paşii-mi molcomi trec pe stradă,
soare-n ochii mei să bată
Pustiu printre trecători,
glasuri reci, voinţe moi
Ochi pierduţi şi fără ţintă,
alţii-ncearcă să se mintă,
Ici şi colo câte-un licăr,
câte-un tremur de pericol
Nu sunt veseli, nu sunt trişti
mai degrab-arată stinşi.
Rar de vezi printr-o privire
inspirată tresărire
Sau vreun tremur curajos,
să ţâşnească-n ochi frumos
Să vezi vise şi-ndârjire
să simţi iz de fericire,
Mai degrabă ochi pierduţi
printre paşi uimiţi şi mulţi.
Şi în ochi de-mi bate soare,
pasul molcom la plimbare,
Caut ochi cu sărbătoare.

luni, 22 aprilie 2013

Greşita aşteptare

Uneori nu trebuie să faci mai mult fizic, poate chiar mai puţin, ca lucrurile să se întâmple. Când lucrurile par blocate e din cauza aşteptării. Starea interioară de aşteptare. Aştepţi să vină circumstanţa, să sune persoana, să se facă anotimpul, să vină bugetul.... Aşteptare să treacă timpul ca să ....
Aşteptarea e blocaj, din interior. Nimic nu se întâmplă când aştepţi ceva, ca stare vibraţională interioară. Chiar dacă faptic în activităţi te agiţi cu o grămadă de chestii... degeaba cât timp în sine aştepţi.
În interior mergi pe un drum.. oricare drum, mergi, creează, efecte se vor produce, chiar fără mare agitaţie.
Mergi pe un drum chiar de nu-i bun. Mai bine să faci o excursie greşită decât să aştepţi.
Nimic nu se întâmplă, nimic nu se schimbă, când în interiorul tău eşti în aşteptare.

luni, 1 aprilie 2013

La historia de ..... "El Churro"

Una gran historia de pasion, de amor, de teribilă savoare şi împărtăşire. "El Churro", o poveste care-ţi umple inima şi poftele. O poveste a speranţei, a dorinţelor din inimă deschisă care se îndeplinesc, a pasiunilor arzătoare care se materializează instant şi uluitor. A dorinţelor care-ţi sunt puse la picioare pe tavă şi.... pe farfurie.... "El Churro" de Rahova ... una historia con terrible pasion .. Ayayayaaayyy