Lalele, frumoasele mele lalele

Studiu

Povestea

Teribilă eşti minune de poveste,
Teribil cum de mine, lipit şi strâns te ţii,
Teribilă privirea ce-n loc, zâmbind m-opreşte,
Teribilă şi vocea ce n-o vreau amuţi.
De dorul tău, poveste, ca-n jar m-am perpelit
De dorul tău, construcţii din gând am construit
De dorul tău, privit-am la nori cu albe creste
De dorul tău zâmbit-am la cerul liniştit
Şi de-al tău drag poveste,
Pe drumul meu de-aramă opritu-m-am un pic,
Şi de-a ta dragă vorbă, dulci vorbe am auzit
De-a ta dragă privire, ce-ngheaţă şi topeşte
Văzut-am pretutindeni, frumosul desluşit.
Teribilă şi dragă,  te simt şi-mi eşti, poveste
Ca vrabia ce sare, ritmat şi scurt pe poante,
Sub pomul altoit.

Plecări

Ah, mi-e greu când văd plecare

Mi se strâng plămânii-n chingi

Parcă moare-o mică lume

Iar eu doar privesc de-aici

Mult mă tulbură plecarea,

Timp de-o clipă cât pustiul,

Nesfârşit şi mut ca zarea

Care-şi uită-o clipă timpul

De-oi trăi cât un mileniu

Tot nu mă obişnuiesc

Când mă uit şi văd plecarea,

Flăcări în plămâni ţâşnesc.

Abundenţa

Am,
iubim-ar azi norocu,
şi pupai-aş eu lui ciocu,
Am,
să-mi crească, să-n florească
să sporească, să-mi rodească.
Am,
şi tot primesc cu caru
că îmi dă norocu, daru
Am,
că de-unde n-ai, nu creşte
buruiana nu-nfloreşte
Am,
măi Doamne, cum să n-am
cresc ca strugurii pe ram
Am,
şi de-unde dau eu una,
mi se-ntorc mai multe-ntruna
Am,
pupam-ar fericirea
şi iubim-ar înflorirea.

Cântecul muzei

Visătoare, plutitoare
Fine gleznele le are,
De-o săruţi te-ndragosteşti
N-ai să ştii să mai gândeşti
De-i inspiri suflarea dulce
Uiţi că patima-o aduce
Uiţi că-i pui de piază rea
Când te ia în dans cu ea
Te animă, te-nfioară
Când o strângi la piept pe seară
Dar şi jalnic ţipi de dor
Când dispare ziua-n zori
Când te mângâie tăcut
Uiţi ce mumă te-a făcut
Pentr-o clipă doar, cu ea
În iad voluntar te-ai da
De o cauţi iar,     nu vine
Se usucă carnea-n tine
Vai de urli, vai de vrei
Mori sperând, de dorul ei.

Ochi cu sărbătoare

Drum de mai şi drum de zi,
susurele inimii
Paşii-mi molcomi trec pe stradă,
soare-n ochii mei să bată
Pustiu printre trecători,
glasuri reci, voinţe moi
Ochi pierduţi şi fără ţintă,
alţii-ncearcă să se mintă,
Ici şi colo câte-un licăr,
câte-un tremur de pericol
Nu sunt veseli, nu sunt trişti
mai degrab-arată stinşi.
Rar de vezi printr-o privire
inspirată tresărire
Sau vreun tremur curajos,
să ţâşnească-n ochi frumos
Să vezi vise şi-ndârjire
să simţi iz de fericire,
Mai degrabă ochi pierduţi
printre paşi uimiţi şi mulţi.
Şi în ochi de-mi bate soare,
pasul molcom la plimbare,
Caut ochi cu sărbătoare.

Greşita aşteptare

Uneori nu trebuie să faci mai mult fizic, poate chiar mai puţin, ca lucrurile să se întâmple. Când lucrurile par blocate e din cauza aşteptării. Starea interioară de aşteptare. Aştepţi să vină circumstanţa, să sune persoana, să se facă anotimpul, să vină bugetul.... Aşteptare să treacă timpul ca să ....
Aşteptarea e blocaj, din interior. Nimic nu se întâmplă când aştepţi ceva, ca stare vibraţională interioară. Chiar dacă faptic în activităţi te agiţi cu o grămadă de chestii... degeaba cât timp în sine aştepţi.
În interior mergi pe un drum.. oricare drum, mergi, creează, efecte se vor produce, chiar fără mare agitaţie.
Mergi pe un drum chiar de nu-i bun. Mai bine să faci o excursie greşită decât să aştepţi.
Nimic nu se întâmplă, nimic nu se schimbă, când în interiorul tău eşti în aşteptare.

La historia de ..... "El Churro"

Una gran historia de pasion, de amor, de teribilă savoare şi împărtăşire. "El Churro", o poveste care-ţi umple inima şi poftele. O poveste a speranţei, a dorinţelor din inimă deschisă care se îndeplinesc, a pasiunilor arzătoare care se materializează instant şi uluitor. A dorinţelor care-ţi sunt puse la picioare pe tavă şi.... pe farfurie.... "El Churro" de Rahova ... una historia con terrible pasion .. Ayayayaaayyy

Despre schimbare

Schimbarea, da cea interioară şi exterioară, toată schimbarea, este foarte posibilă şi mai mult de atât e aşa cum se povesteşte în cărţile cu minuni, instant. În clipa asta te poţi schimba total, radical, în orice vrei tu şi cei mai mulţi au şi făcut-o, măcar o clipă, ca magicienii.
Problema nu-i aici. Şmecheria dificilă, ce pare magică, e că dacă vrei să rămână, să se vadă s-o simţi real, schimbarea e de făcut în fiecare clipă. Adică clipă de clipă până la sfârşitul vieţii, şi poate şi după aia,  cine mai ştie ce-o fi după ea, va trebui să faci schimbarea respectivă dorită. Nu-i de ajuns s-o faci o dată, e poate de ajutor doar ca să vezi şi să prinzi curaj că se poate. Dar ca să rămână, e o alegere pentru fiecare moment.
Dacă schimbarea în sine e miraculoasă prin producerea instant, abia constanţa schimbării îndeplineşte dorinţele şi le menţine, ca o adevărată magie.

Scrisori de dragoste (11) - Cocon de primăvară

Gând uşor-plutitor de primăvară
Inimă ce bate către inimă ce bate
Sub urechea mea interioară.
Cocon protector
din straturi de pături şi straturi de braţe
din straturi de inimi printre straturi de aţe.
Petale siclam de frezie mică
Cocon creator
din straturi de vise şi straturi de-o clipă.
Tăcere adâncă, grăitoare de seară,
Cocon adormit
din straturi de pânză, de răsuflare şi straturi de primăvară.

Părţile bune ale întineririi

Dacă optezi pentru a întineri, ca anii să ţi se scadă în loc să se adauge, e ceva ce majoritatea din câte văd evită, fiecare cu alegerea lui, dar vreau să spun că există beneficii şi în acest caz.
Dacă totuşi alegi să întinereşti apar în viaţa ta lucruri noi:
- începi să adori culoarea roz, pentru că e culoarea care, imediat ce-o priveşti, te face să zâmbeşt de ţi se întinde pielea pe faţăi;
- petreci clipe nemăsurate la raionul de jucării şi mai ales păpuşi şi unicorni şi lego, nu nu nu pentru că îţi doreşti să ai un copil, ci pentru că ţi-ai dori să te joci tu cu ele
- te reapuci să scri scrisori de-adevăratelea, de-ale scrise pe hârtie şi trimise în plic prin poşta română
- îţi vine ideea să îţi faci propriul dans harlem shake (caut câteva gagici faine care să se suie pe tocuri elegante cu multe multe bijuuuri şi să ne facem propriul harlem shake de pus pe net)
- petreci ore în şir contemplând pietrele şi cristalele, animalele şi mortăciunile împăiate de prin muzeee, uitând total de restul lumii
- te apuci de toate meseriile care-ţi trec prin cap, pe cont propriu desigur
- te trezeşti mai îndrăgostită decât ai fost vreodată în timpul liceului, şi nici nu-ţi trebuie altceva decât să te gândeşti la el, ca să simţi cum te furnici cu totul
- este perfect în regulă dacă lucrurile nu stau în casă în cea mai deplină ordine
- eşti nerăbdătoare să pleci cu trenul spre locul pe care l-ai visat într-o noapte în vis
- te simţi cea mai bogată când primeşti floricele, brăţări cu coşari, cănuţe cu fluturi şi chestii pufoase (sigur că roz) de pus cheile pe ele
- te implici în activităţile ce te amuză fără să conteze dacă ies ceva bani din ele sau te duc la vreun obiectiv clar
- începi să îi preţuieşti şi să-i înţelegi mai mult pe părinţii personali,
- încheieturile îţi devin mai flexibile decât  la 17-18 ani, în anticiparea entuziastă a clipei când vei coborî inclusiv sub aceste vârste, iar celulita dispare văzând cu ochii
- nu te mai frustrezi când vezi mâncăruri delicioase şi tentante, pentru că ştii că nimic nu-ţi este interzis, le mănânci pe toate după poftă, fără vină, iar a doua zi le poţi mânca încă o dată la fel de fără stres, fără exces, că burtica ştie ea măsura
- plângi ce plângi, cu sughiţuri chiar, dar până pe seară te topeşti iar de bucurie
- dacă te pocneşte somnul dulce-fierbinţel la amiază tocmai când îţi propusesei să pleci la alte treburi, e la fel de bine,  măcar te-ai odihnit, iar locul unde trebuia să ajungi nu se mută nicăieri
- vin clipe când te bucură profund experienţele petrecute cu unii oameni pe care credeai că i-ai lăsat definitiv la categoria nasoi
- nu te mai întorc din drum şi pe dos ideile şi părerile altora, chiar dacă sunt contrare cu ce ştii tu, fiecare cu experienţa lui,
.......

Şi mai sunt şi mai multe decât astea, periodic apar tot mai multe, probabil sub efectul întineririi.