Ritm

Vara ritmul lent cuprinde gândurile ca o caracatiţă fleşcăită, ca o bucată de gelatină transpirată, prea devreme scoasă din congelator. Există originalitate în lenevoasa disponibilitate a minţilor înlănţuite de vară? Cine se ridică dincolo de topitura umană, ca o picătură ce curge invers? Cine se luptă cu strânsoarea lipsită de suflare şi umedă a valurilor încinse? Ca un cavaler care omoară dragonul arhaic pentru a elibera domniţa vioaie şi răcoroasă?

Superhuman kiss

Diva Butaforică

  Mult am căutat, mult m-am rotit peste cap de trei ori câte trei şi încă trei şi iată că am aflat în sfârşit cine sunt. Adică prima întrebare din seria de multe ale celor neliniştiţi (cine sunt? încotro mă îndrept? de ce? de când? de unde?). Mulţi nu află niciodată. Dar eu de ieri ştiu ceea ce am căutat mereu... Sunt o Divă Butaforică. Da. Asumată. Cu accente acute şi profunde de divă, cu accente contagioase şi cu atât mai profunde de butaforie.
Cum am aflat? Nu mai contează. Sunt. Fără îndoială, am fost şi înainte, dar nu aflasem încă. Ceva ceva tot bănuiam, că de-asta m-am apucat să caut. Păi da, am rezolvat această mare enigmă, mi-am luat o piatră de pe inimă. Brusc totul este mult mai simplu. Tot ce am de făcut, zi după zi, noapte de noapte, în fiecare minut şi ori de câte ori uit, este să fiu Diva Butaforică ce sunt. Atât.
Da, sunt Diva Butaforică şi înfrumuseţez zile, clipe, forme, oameni, viaţă şi toate celelelte lucruri mărunte care urmează una după cealaltă.

Augustina: autoportret la momentul întineririi

Din vecini

Florile uscate, de pe câmpuri nesfârşite,

se găsesc chiar prin vecini. În spatele blocurilor, al citadelei, te retragi, uneori pentru că trebuie să repari maşina, în locuri deşertice, exact ca în western-urile clasice cu aridităţi texane. Soarele se pogoară în cap în continuu ca şi când s-ar vărsa apă caldă dintr-o găleată ruginită plină ochi, în valuri mari şi viguroase. Iarba-i arsă cât vezi cu ochii, praful o acoperă două treimi, resturi şi gunoaie zac pretutindeni fără formă şi e linişte, dintr-aceea surdă. În care auzi înfundat scârţâituri de greieri, foşnit de frunze de la un vânt vag şi îndepărtat şi rar de tot câte o maşină ce vine de nicăieri în nori prăfoşi şi apoi se pierde în cartierele de case de dinainte de blocuri.
O bordură prăfuită care-ţi provoacă mâncărimi pe piele şi apoi câmpul. Câmp cât vezi cu ochiul ce se pierde în pantă direct în cerul albăstrui, nemişcat cu nori albi fără contur. Şi totuşi e frumuseţe. Câmpurile se armonizează în forme, arabescuri şi culori de ocru, se asortează cu cerul complementar. Nu par abandonate, nici rătăcite, nici nu inspiră milă sau regret pentru naturaleţea pierdută odată cu extinderea oraşului. Sunt demne, bucuroase, astupă gunoaiele, astupă chiar şi parii metalici şi galbeni ai civilizaţiei urbane. Sunt triumfătoarele zonei şi copleşesc cu mult orice aşezare din vecini.

Amoraș ori demonaș?

Crazy,little, stupid Cupid.
Nu-ți dorești să-l întâlnești.

Muză poate fi oricine

Idee: Această unică ţigare

Această unică ţigare, ce rar o cer din ştie ce reamintiri neînţelese ale dorinţei fade, ce rar o consum şi rar mă mulţumeşte, serveşte doar spre a+mi aduce aminte cat de mult nu găsesc nimic plăcut în a pufăi, cât de uşor dezagreabilă îmi e senzaţia, că n-are sens şi că fumatul nu-i de mine.

Idee: Când încep lucrurile să se învârtă

Un moment bun, un semnal încântător. Momentul în care începi să fii lovită în vocaţie, în mod virulent hăituită pentru ceea ce creezi , acel prim om contestatar, acut asmuţit, este un semnal de bun augur. O goarna sunând tare şi cu ecou, pentru a-ţi spune că eşti pe drumul cel bun. Când lucrurile încep să capete o formă mai limpede, când angrenajul la care tot lucrezi şi lucrezi... de ceva ani, prinde având şi se prefigurează în bulgăre rotitor, atunci apar contestatarii cu limbă acră şi invidioasă (acră pentru că pizma şi furia lovesc în ficat şi în bilă şi apar reacţiile fiziologice).
Acest prim contestatar înverşunat este noul semn de bun augur, noul reper pe drumul aprig înceţoşat de până acum.

Bestia uimită astăzi

Bestie mai abisală, mai dementă, mai fatală...
Am văzut, nu zic, mai multe,
Am aflat de zeci, cincizeci, ori poate sute.
Dar o bestie ca tine,
Nici prea rea, cu palme reci și fine,
Coarne tari, la vârf cam prea ciuntite,
Măcinate ca mălaiul, iar mai jos puțin turtite,
Nări căldări și o mustață
Ba mai mare, ba mai rară, roasă-n față,
Ochi apoși, gălbui, distrați,
Dinți în față sterpeziți și scurți și lați,
N-am văzut așa ceva ca tine,
Doar vreo patru sau oricum puține.
Vai, tu, bestie pestriță,
Nu-i momentul să fii tristă!
Nu știu zău ce ai pățit,
Astăzi, când iar te-ai uimit.
Ori credeai că ești barbară,
Unica cu frunte-amară?
Ori ziceai că nu e alta
Cum ești tu, în lumea asta?
Ori sperai că burta-ți suptă,
Carne vie azi înfruptă?
Bestie uimită azi,
Grijă mare ai, ori cazi.
De mai e vreo alta chiar așa,
Stai senină, supărare nu păstra!
Cântă ușor, zâmbește în sine,
Nu cunosc niciuna mai uimită decât tine!

Mușcatele din Iassy 2

Cântecul mușcatei din Iassy

Mușcată turbată,
Parfum ca de scrum,
Iassy te-ncojoară
Cu praful de vară.
Cărnoasă duhoare
De moaște, nu de floare.
Cam mică, tăcută,
Mai des nevăzută,
Căci grație n-ai,
Uimire nu dai.
Frumoasă nu ești,
Dar simt că trăiești.
Ești vie, pustie
Ca o vrăbiuță maro, sărăcuță,
Pe lâng-o terasă
Din milă culeasă.
Ca un câine surd,
Bătrân, tare ud.
Mușcată roșcată,
La Iassy adoptată.

Mușcatele din Iassy